miercuri, 22 august 2007

Satelitul Cetăţii Suceava, la a doua victorie consecutivă

În ce-a de-a doua etapă din Liga a IV-a la juniori, patru dintre echipele angrenate în competiţie au reuşit şi cea de-a doua victorie, acumulând maxim de puncte. Cum era de aşteptat, satelitul Cetăţii Suceava ce evoluează la Arbore a impus clar pe terenul Bucovinei Bădeuţi, scor 7 – 0, instalându-se pe primul loc al clasamentului, dar la egalitate de puncte cu următoarele trei clasate. O altă echipă suceveană, Rapid CFR a trecut cu 2 – 0 pe teren propriu, de Zimbrul Siret, în timp ce juniorii Avântului Todireşti au câştigat la Iacobeni cu 3 – 0. La Fălticeni, tinerii fotbalişti ai echipei Juventus II au urmat exemplul colegilor de la seniori şi au obţinut o nouă victorie, scor 6 – 2 în dauna Zimbrului din Siret. După un egal în prima etapă, Gura Humorului a reuşit prima victorie, scor 7 – 1, în confruntarea cu Florconstruct Pătrăuţi.

CS Gura Humorului - Florconstruct Pătrăuţi 7 – 1
Foresta Moldoviţa – AS Bradul Putna 0 – 1
CS Juventus II Fălticeni - CSM Bucovina Rădăuţi 6 – 2
CSO Viitorul Liteni - CSM Dorna Vatra Dornei 3 – 3
Minerul Iacobeni-Ciocăneşti - Avântul Todireşti 0 – 3
Rapid CFR Suceava - Zimbrul Siret 2 – 0
Unirea Boroaia - Flacăra Roşie Udeşti 3 – 1
Bucovina Bădeuţi - AFC Cetatea II Suceava-Arbore 0 – 7

1. AFC Cetatea II Suceava-Arbore 2 2 0 0 17 – 1 6
2. Rapid CFR Suceava 2 2 0 0 9 – 0 6
3. Avântul Todireşti 2 2 0 0 10 – 2 6
4. CS Juventus II Fălticeni 2 2 0 0 8 – 3 6
5. CS Gura Humorului 2 1 1 0 10 – 4 4
6. Bradul Putna 2 1 1 0 4 – 3 4
7. Zimbrul Siret 2 1 0 1 11 – 2 3
8. CSM Bucovina Rădăuţi 2 1 0 1 4 – 6 3
9. Florconstruct Pătrăuţi 2 1 0 1 3 – 7 3
10. Unirea Boroaia 2 1 0 1 4 – 11 3
11. CSM Dorna Vatra Dornei 2 0 1 1 4 – 5 1
12. CSO Viitorul Liteni 2 0 1 1 5 – 10 1
13. Foresta Moldoviţa 2 0 0 2 0 – 3 0
14. Flacăra Roşie Udeşti 2 0 0 2 1 – 10 0
15. Bucovina Bădeuţi 2 0 0 2 0 – 9 0
16. Minerul Iacobeni-Ciocăneşti 2 0 0 2 0 – 14 0

0 comentarii: