duminică, 9 septembrie 2007

Carcalete si Hrenciuc demisi de Cristian Adomnitei


Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei a semnat ordinul de incetare a contractului managerial al inspectorului scolar general Petru Carcalete si al adjunctului sau, Daniel Hrenciuc, anunta site-ul Suceava-News. De marti dupa-amaiza, cand a fost semnat ordinul ministerial, Inspectoratul Scolar Suceava a ramas fara doi dintre generali.



Ordinele de demitere care poarta semnatura ministrului au fost trimise prin posta oficiala, si vor ajunge atat la Inspectoratul Scolar cat si la domiciliul celor doi inspectori demisi in cursul zilei de miercuri. Decizia ministrului de demitere a sefilor de la ISJ a fost luata in urma unei inspectii ministeriale pe care reprezentantii MEdCT au efectuat-o acum aproximativ doua luni de zile la Suceava, control care a vizat activitatea manageriala a conducerii ISJ. Inspectorul general Petru Carcalete si adjunctul Daniel Hrenciuc au obtinut calificativul "Nesatisfacator" in urma acestei inspectii, iar celalalt adjunct, Vasile Monacu a obtinut calificativul "Satisfacator". Cei trei generali au contestat evaluarea facuta de Ministerul Educatiei si calificativele primite, insa o comisie de analiza a contestatiilor a mentinut calificativele acordate anterior. Potrivit legii, inspectorilor le inceteaza mandatul managerial daca pe perioada mandatului, in urma unor controale ministeriale, primesc calificativul "Nesatisfacator" . Inspectorul scolar gene-ral Petru Carcalete a mai fost demis in urma cu cateva luni de zile, dupa nefericitul incident petrecut la Grupul Scolar Dumbraveni, cand in urma unei batai intre trei elevi, unul dintre ei si-a pierdut viata. Conducerea Inspectoratului scolar nu a informat Ministerul Educatiei cu privire la acest incident, iar ministrul Cristian Adomnitei a declarat ca a aflat din presa despre tragedia petrecuta la Suceava. Petru Carcalete a fost demis atunci pentru management defectuos, iar in locul sau a fost numit ca inspector general cu delegatie Lucian Lungu. Zilele lui Lungu la ISJ au fost insa numarate, pentru ca Petru Carcalete a actionat in instanta Ministerul Educatiei si ordinul pe baza caruia a fost demis, si s-a a dispus suspendarea masurii de eliberare din functie pana ce instanta va judeca aceasta cauza. Ca urmare a acestei suspendari, Lucian Lungu a plecat de la ISJ, iar functia de sef al invatamantului a fost preluata din nou de Petru Carcalete. In ceea ce priveste persoana care va veni la conducerea Inspectoratului Scolar Suceava, mi-nistrul Adomnitei a declarat ca "este vorba despre Lucian Lungu, care va conduce ISJ-ul cu delegatie pana la organizarea unui concurs ". Contactat telefonic, Lucian Lungu a declarat ca nu a fost instiintat oficial cu privire la decizia ministrului de a-l reinstala in functia de sef al invatamantului, dar a spus ca daca va primi ordin de numire, va prelua aceasta functie. Adomnitei a declarat ca in cadrul Ministerului Educatiei nu s-a luat inca o hotarare privind persoana care va ocupa functia de adjunct al Inspectoratului, in locul lui Hrenciuc. Cat despre generalii demisi, acestia au declarat ca vor contesta in instanta ordinul ministerial, intrucat calificativele acordate lor nu reflecta realitatea.

0 comentarii: