luni, 3 septembrie 2007

Cetatea II şi Gura Humorului merg cap la cap

CS Gura Humorului a învins cu scorul de 3-1 la Moldoviţa şi are maximum de puncte după 4 etape. Golurile formaţiei oaspete au fost realizate de Cocar, Ioniţă şi Negrea. Tot 12 puncte a adunat şi Cetatea II Suceava-Arbore, care însă a întâmpinat ieri probleme în a se impune în confruntarea cu Zimbrul Siret. La Fălticeni, Juventus II a trecut de Florconstruct Pătrăuţi cu ajutorul veteranului Ciopraga, care a marcat un gol superb de la 35 de metri. O altă echipă cu pretenţii, Rapid, a învins greu la Iţcani pe Dorna Vatra Dornei, prin reuşitele semnate de Burlacu şi Romaniuc. Avântul Todireşti a obţinut un punct mare la Boroaia, într-un meci în care gazdele au egalat cu 10 minute înainte de final, din lovitură de pedeapsă. Printre performerele rundei se află şi Bucovina Bădeuţi, grupare care cucerit primele puncte din actualul sezon în confruntarea cu Flacăra Roşie Udeşti.

Iată care sunt rezultatele complete ale etapei a IV-a:
Foresta Moldoviţa – CS Gura Humorului 1-3
Juventus II Fălticeni – Florconstruct Pătrăuţi 2-0
Viitorul Liteni – Bradul Putna 4-4
Minerul Iacobeni – Bucovina Rădăuţi 5-1
Rapid Suceava – Dorna Vatra Dornei 2-1
Unirea Boroaia – Avântul Todireşti 1-1
Cetatea II Suceava-Arbore – Zimbrul Siret 1-0
Bucovina Bădeuţi – Flacăra Roşie Udeşti 1-0

Clasamentul arată astfel:

1. Cetatea II Sv-Arbore 4 4 0 0 11-2 12
2. CS Gura Humorului 4 4 0 0 10-2 12
3. Juventus II Fălticeni 4 3 1 0 13-2 10
4. Rapid Suceava 4 3 0 1 14-5 9
5. Unirea Boroaia 4 2 1 1 9-8 7
6. Dorna Vatra Dornei 4 2 0 2 12-8 6
7. Florconstruct Pătrăuţi 4 2 0 2 5-3 6
8. Minerul Iacobeni 4 2 0 2 11-13 6
9. Bucovina Rădăuţi 4 2 0 2 5-12 6
10. Avântul Todireşti 4 1 1 2 9-10 4
11. Bradul Putna 4 0 3 1 6-7 3
12. Flacăra Roşie Udeşti 4 1 0 3 6-9 3
13. Zimbrul Siret 4 1 0 3 6-11 3
14. Bucovina Bădeuţi 4 1 0 3 2-10 3
15. Foresta Moldoviţa 4 0 1 3 1-8 1
16. Viitorul Liteni 4 0 1 3 7-17 1

0 comentarii: