duminică, 30 septembrie 2007

Fotbal Club Cetatea Suceava - Victorie muncita

• Într-un meci contând pentru etapa a VII-a, Cetatea Suceava – Laminorul Roman 1-0 (0-0)

Puşi în gardă de prestaţiile sucevenilor din acest debut de campionat, romaşcanii au opus un joc ultradefensiv, care le-a creat vizibile probleme la construcţie fotbaliştilor pregătiţi de Marian Pană. Astfel, prima repriză a fost destul de anostă, gazdele periclitând serios doar în două rânduri poarta lui Zebreniuc, prin Homneac şi Dicher. Odată cu introducerea în teren a lui Apetri şi Tomaz, jocul Cetăţii a crescut mult în substanţă în partea secundă. Sucevenii au ţinut mai mult mingea, viteza de circulaţie a balonului a crescut, aşa că ocaziile de gol la poarta adversă s-au înmulţit. După o serie de ratări semnate de Celpan, Onciu şi Dicher, golul izbăvitor a venit în minutul 71. Tomaz a intrat vijelios în careul advers pe partea dreaptă a atacului sucevean, unde a fost faultat grosolan de fundaşul central Marin. Lovitura de pedeapsă dictată de centralul Ionuţ Brânzei din Botoşani a fost transformată impecabil de Celpan. Cetatea a evoluat în alcătuirea Roheţki – Leuciuc, Ungureanu, Nicolau, Halip – Homneac (46 Apetri), Onciu, Celpan (86 Mitruc), Cojenel – Dicher (88 Butnaru), Iordache (60 Tomaz).

Rezultatele etapei a VIII-a:

Cetatea Suceava - Laminorul Roman 1 - 0
FC Bârlad - CFR Paşcani 3 - 0
Pambac Bacău - Oţelul II Galaţi 1 - 0
Leonard Paşcani - Aerostar Bacău 0 - 0
Poli Galaţi - Ceahlăul II Piatra Neamţ 1 - 0
CF Brăila - Juventus Fălticeni 0 - 0
Cetatea Târgu Neamţ - Willy Bacău - se joacă astăzi
Bujorul Târgu Bujor - Poli II Iaşi – se joacă astăzi
FCM Bacău II - Rarăul Câmpulung Moldovenesc - se joacă luni

Clasament:
1 Cetatea Suceava 7 7 0 0 26-0 21
2 Poli Galaţi 7 5 1 1 9-1 16
3 Pambac Bacău 7 5 1 1 16-11 16
4 Poli II Iaşi 6 4 1 1 12-4 13
5 FCM Bacău II 6 4 1 1 9-3 13
6 Cetatea Târgu Neamţ 6 4 0 2 11-9 12
7 FC Bârlad 7 3 1 3 8-7 10
8 Willy Bacău 6 3 1 2 11-11 10
9 Aerostar Bacău 7 2 3 2 3-7 9
10 CF Brăila 7 2 2 3 12-12 8
11 Laminorul Roman 7 2 2 3 11-11 8
12 Oţelul II Galaţi 7 2 1 4 9-11 7
13 Juventus Fălticeni 7 2 1 4 4-12 7
14 CFR Paşcani 7 2 0 5 6-14 6
15 Rarăul Câmpulung Moldovenesc 6 1 2 3 7-9 5
16 Ceahlăul II Piatra Neamţ 7 1 1 5 4-12 4
17 Bujorul Târgu Bujor 6 0 2 4 3-14 2
18 Leonard Paşcani 7 0 2 5 3-16 2

0 comentarii: