luni, 8 octombrie 2007

S-a spânzurat la doar 12 ani

Un copil din comuna Putna a ales să-şi pună capăt vieţii printr-un gest inexplicabil, conform primelor cercetări efectuate de către lucrătorii de poliţie.
Sâmbătă după-amiază, A.C.C., în vârstă de 12 ani, a plecat de acasă cu intenţia de a culege ciuperci dintr-o zonă situată în apropierea localităţii. Pentru că trecuseră câteva ore de când băiatul plecase în pădure şi se lăsase întunericul, iar el nu ajunsese acasă, părinţii au alertat organele de poliţie şi au pornit căutările, însă în jurul orei 23.00 au decis să renunţe şi să se reîntâlnească a doua zi dimineaţă.
Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, însă, familia băiatului i-a descoperit trupul fără viaţă într-o anexă de la gospodărie, spânzurat cu frânghie de o grindă. Potrivit celor afirmate de către şeful Biroului Poliţia Rurală Rădăuţi, subcomisar Daniel Andrei, nu există suspiciuni cu privire la cauza morţii, nefiind găsite alte leziuni în afara celor produse de frânghie, însă concluzia finală va fi luată de către medicul legist după efectuarea necropsiei.

0 comentarii: