luni, 10 decembrie 2007

Animalele din Parcul Zoo Rădăuţi vor trăi la standarde europene

Animalele din Parcul Zoo Rădăuţi vor trăi la standarde europene


Un număr de 14 grădini zoologice din ţară printre care şi cea de la Rădăuţi, vor primi fonduri de la Guvern pentru lucrări de modernizare, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene de mediu, a anunţat Lucia Varga, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, joi, la finalul şedinţei Executivului. Valoarea totală a investiţiilor pentru modernizarea grădinilor zoologice este de 130 milioane lei (aproximativ 38 milioane euro). Finanţarea va fi asigurată în proporţie de 75% de la bugetul de stat, iar restul de 25% va fi asigurat de către autorităţile locale. Ministerul Mediului îşi propune să susţină, prin această acţiune, eforturile de educare şi conştientizare a publicului pentru protecţia şi conservarea biodiversităţii, a declarat Lucia Varga. Pentru Parcul Zoo din Rădăuţi, Guvernul alocă fonduri în vederea reamenajării. În România sunt 41 de grădini zoologice, din care 32 de grădini zoologice propiu-zise, 6 acvarii publice, 1 delfinariu şi 2 terarii. În altă ordine de idei, Guvernul a hotărât, tot în şedinţa de săptămîna trecută, constituirea Secretariatului Tehnic Comun, ca structură fără personalitate juridică, în cadrul Birourilor Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi, Timişoara, Suceava şi Oradea. Secretariatele Tehnice Comune reprezintă structuri distincte, fără personalitate juridică, constituite în cadrul Birourilor Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră. Constituirea Secretariatelor Tehnice Comune şi a Punctelor de Informare este necesară în vederea implementării programelor operaţionale de cooperare teritorială europeană. Secretariatul Tehnic Comun poate stabili Puncte de Informare/birouri de lucru, în ţară sau în străinătate, reprezentând structuri care sprijină dezvoltarea de proiecte la nivel local, în conformitate cu prevederile din documentele programatice aferente programelor de cooperare teritorială europeană-componenta transfrontalieră, la graniţele interne şi externe ale Uniunii Europene, la care România participă în perioada 2007-2013.Punctele de Informare desfăşoară activităţi legate de informare şi publicitate, sprijinind dezvoltarea de proiecte la nivel local.

0 comentarii: