duminică, 2 decembrie 2007

Bugetele locale şi-au cusut degeaba buzunarele


Ieri, consilierii judeţeni au repartizat, în şedinţă ordinară, cota de 20 la sută din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Este vorba despre 3,67 milioane lei, aceasta ajungînd la Suceava în urma ultimului rectificativ bugetar operat de executivul din capitală. Astfel, prin OUG nr 137.11.2007, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe acest an, judeţul Suceava a primit pentru echilibrarea bugetelor locale 25,18 milioane lei, 80 la sută din total fiind repartizat, potrivit legii, prin decizie directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Cele 3,78 milioane lei au fost defalcate pe unităţi administrativ-teritoriale conform cerinţelor cofinanţării proiectelor de dezvoltare locală şi de susţinere a celor de infrastructură. În urma votului, cele 5 municipii nu s-au ales cu nici un leu, rectificarea aducînd celor 12 oraşe sucevene un plus total de 346.000 de lei. Comunele, în număr de 98, beneficiază de 3,33 milioane lei, consilierii aprobînd diminuarea sumelor prevăzute de acestea în vederea acordării de suplimente financiare pentru omoloagele lor Ciocăneşti, Zvoriştea, Fîntîna Mare, Rîşca şi Cornu Luncii.

0 comentarii: