luni, 10 decembrie 2007

Şeful veterinarilor prin pieţe deghizat în ţăran

Şeful veterinarilor prin pieţe deghizat în ţăran


Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare, Petrea Dulgheru, a ieşit din nou la rampă. Dacă în urmă cu ceva vreme s-a deghizat în ţigan pentru a-i prinde pe cei care încalcă legea în sector el a repetat figura deghizându-se de data aceasta în ţăran. Îmbrăcat cu suman, căciulă de miel, şi cu o mustaţă aplicată, Dulgheru a poposit în piaţa din oraşul Vicovu de Sus unde a ajuns înainte de ora 5 dimineaţă având informaţia că aici se vinde carne în condiţii de igienă incalificabile. Înainte de toate Dulgheru a constatat că pereţii halei de carne erau mânjiţi de materii fecale umane. Asta din cauză că piaţa nu dispune de grupuri sanitare oamenii transformând terenul din spatele halei în toaletă. Efortul lui Dulgheru a fost răsplătit. „Bişniţarii de carne”, cum le spune el celor care vînd carne în mod ilegal, au sosit la piaţă cu maşinile sau căruţele. Pusă în atelaj ori în portbagaj printre cauciucuri sau saci mizerabili carnea nu era protejată nici în cel mai elementar mod. „Am cumpărat, direct din portbagaj, carne de porc, de vită dar şi de cal. Aceasta din urmă era amestecată printre cea de vacă, şi bineînţeles vândută va şi cum ar fi de vită. Când îi întrebăm dacă au verificat carnea la laboratoare autorizate, să vadă dacă este sănătoasă, se uitau lung la mine, nici vorbă de aşa ceva. Îşi spunea mândri că ei taie animalul acasă şi îl tranşează în gospodărie, cum o fac de zeci de ani”, relatează Dulgheru. După Petrea Dulgheru au intrat în acţiune echipa de control de la Direcţia Sanitar Veterinară compusă din doctorii Vasile Semeniuc, şeful serviciului de inspecţie, şi Cornel Ţehaniuc, însoţită de doi jandarmi. Din păcate aceştia au mai găsit doar trei oameni care vindeau carne, iar cel care comercializa carne de cal amestecată cu carne de vită plecase de la faţa locului.

0 comentarii: