luni, 17 decembrie 2007

NASA cercetează câtă pădure au hăcuit românii

Defrişări „Reţetă” autohtonă: tăieri pe bucăţele, dar constante


Despăduririle pe zece ani, scanate prin satelit

„Dacă nu îmi tai singur pădurea, sigur mi-o fură alţii”

NASA cercetează câtă pădure au hăcuit românii

Tăierile de păduri din România au atras atenţia şi americanilor. NASA finanţează un studiu al mai multor specialişti care cercetează, colateral, câtă pădure a dispărut din România, în perioada 1990 – 2000. S-au luat în considerare nu numai suprafeţele defrişate, ci şi pădurile dispărute din cauze naturale (doborâturi de vânt, spre exemplu). Studiul este încă în derulare, iar până acum s-a luat la purecat 62% din suprafaţa împădurită a ţării, atât aceea care face parte din fondul forestier, cât şi cea din afară. Rezultatele parţiale: a dispărut 2,4% suprafaţă de pădure, din ceea ce s-a studiat până acum. La prima vedere cifra nu pare prea mare, însă, ţinând cont că pădurile româneşti se situează sub media europeană ca acoperire, cei 2,4% înseamnă enorm.

Cele mai multe dispariţii de păduri sunt localizate în Apuseni, Suceava şi Secuime, acolo unde au şi fost cele mai multe retrocedări. O problemă la fel de gravă este în Câmpia Română, unde hectare întregi de pădure au dispărut, lăsând nisipul să se dezvolte.

„S-au realizat câte două seturi de imagini prin satelit, un fel de hărţi care arată exact câtă pădure era în 1990, într-o zonă anume, şi câtă a mai rămas în 2000, exact în acelaşi punct. Astfel, se poate face un studiu comparativ. Din hărţi nu se poate deduce, însă, dacă terenul respectiv era pădure din fondul silvic, sau păşune împădurită. S-a luat în considerare tot ce avea arbori cu coroane întrepătrunse între ele”, ne-a explicat dr. inginer Vladimir Gancz, de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS). Cercetătorii Institutului au fost partenerii specialiştilor americani pentru realizarea studiului. Obiectivul principal al cercetării nu sunt neapărat pădurile din România, ci depistarea bugetului de carbon în regiunea Mării Negre. S-a calculat că în cei zece ani, pădurile României au absorbit 81,5 milioane tone de carbon.

Păduri din Ţibleş, Gutâi, Rarău, Zărneşti şi din Rezervaţia Pietrosul Rodnei - „topite” cu ţârâita

Cum s-a tăiat? Hărţile prin satelit arată că s-a preferat defrişarea cu ţârâita, din loc în loc, să nu bată la ochi, însă susţinut şi constant. Astfel, s-a rărit pădurea, ceea ce a ajutat extrem de mult producerea doborâturilor de vânt. Cu cele două seturi de hărţi în faţă, prin comparaţie, se pot depista uşor zonele despădurite. Pe bucăţele mici, dar foarte numeroase, au dispărut hectare întregi de pădure din Ţibleş. Efectul: acum doi ani, viiturile din zonă au omorât oameni şi au distrus comuna Târlişua.

În Rezervaţia Pietrosul Rodnei, a dispărut întreaga bandă mărginaşă, pe 5 kilometri lungime şi o jumătate de kilometru lăţime. Şi pădurile din Munţii Rarău au „chelit” pe bucăţele, la fel şi în Munţii Gutâi, în Bran şi Zărneşti, iar în localităţile din sudul Craiovei, părţi din pădurile de salcâm care în 1990 stabilizau nisipurile, acum nu mai sunt. „Pentru a ajuta trenurile din sud, specialişti din Institut au muncit doi ani pentru a face posibil proiectul cu perdelele forestiere. A fost o mare dezamăgire să vedem că la sfârşit s-au plantat foarte puţine”, mai spune Vladimir Gancz.

Cum poţi să tai abuziv, dar cu acte în regulă

De ce s-a putut tăia în prostie? „Au fost mai multe cauze. În primul rând, a existat o bubă a legii, care a permis retrocedări pe suprafeţe mici. Or, o pădure se poate gospodări eficient numai pe suprafeţe mari, de minimum 100 de hectare. Apoi, mulţi şi-au spus: dacă nu îmi tai singur pădurea, sigur mi-o fură alţii. Mulţi s-au furat între ei. S-a preferat tăierea rasă, de la margine de drum. Asta a fost cea mai comodă”, mai spune cercetătorul.

Iovu Biriş, secretar ştiinţific la ICAS, a explicat că majoritatea disfuncţionalităţilor s-au produs din cauza controalelor făcute numai pe jumătate: „Există şi metoda tăierilor abuzive, dar făcute cumva legal. Să explicăm. Recolta anuală a unui proprietar de pădure se calculează în funcţie de suprafaţă, volum şi alţi parametri. Cum calcularea recoltei este matematică curată, pur şi simplu se poate recurge la umflarea cifrei, a recoltei deci.

Se scot acte cum că este perfect legal să tai pe o suprafaţă mare. Sau, dacă ai obţinut corect recolta, incorectitudinea se poate face în teren, la marcarea arborilor. Se marchează mai mult decât ai dreptul. Toate aceste nereguli sunt posibile fiindcă agenţii de control nu îşi iau treaba în serios. Când vin în control, de multe ori nici măcar nu mai merg în teren, doar se uită în acte şi asta este tot”. Echilibru există numai atunci când cota de tăieri este mai mică decât rata creşterii arborilor. Silvicultorii spun că tăierile sănătoase sunt cele care îţi permit ca, peste 100 de ani, să revii cu drujba (pentru regenerare) în acelaşi loc în care ai tăiat prima dată.

Rapoartele Romsilva arată că, în ultimii ani, numărul tăierilor ilegale a mai scăzut, ceva, ceva. Acest lucru a fost posibil din câteva motive: legislaţia s-a mai înăsprit, proprietarii serioşi au învăţat să-şi gospodărească mai bine pădurea, iar în unele localităţi, oamenii au renunţat să se mai încălzească cu lemne, fiindcă s-au introdus gazele.

BENEFICII

Pădurea, în cifre

Vara, un singur hectar de pădure „înghite” o cantitate de dioxid de carbon egală cu cea eliminată în acelaşi timp de 200 de persoane.

Un fag înalt de 25 de metri, cu diametrul coroanei de 15 metri produce într-o singură oră necesarul de oxigen al unui om pentru trei zile (adică 1,7 kilograme de oxigen).

Anual, pe Glob, covorul vegetal (păduri, culturi agricole, ierburi) eliberează peste 23 de miliarde de tone de oxigen. Peste 60% din această cantitate este produsă de păduri.

Un metru pătrat de muşchi de pădure reţine 5 litri de apă.

Marele naturalist Buffon spunea: „O ţară devine cu atât mai săracă în apă, cu cât defrişează mai multe păduri”.

Văile fertile al Tigrului şi Eufratului s-au transformat în deşerturi, după tăierea totală a pădurilor.

La vânturile obişnuite de 3 – 4 metri pe secundă, în interiorul pădurii domneşte calmul.

În interiorul pădurii, viteza vântului scade la jumătate faţă de cum este afară. La 100 de metri în adâncul pădurii, viteza scade la 25%, iar la 200 de metri – scade până la 2% din viteza iniţială.

Într-o pădure matură, eroziunea solului este sub 0,2 tone pe hectar pe an, în vreme ce la terenurile despădurite situate pe versanţi înclinaţi, eroziunea poate ajunge şi la 1.500 de tone de hectare pe an.

Vegetaţia forestieră reţine circa 600 de kilograme de pulberi pe hectar, anual.

0 comentarii: