marți, 4 decembrie 2007

Primarii a zeci de comune din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi s-au întâlnit la Vatra Dornei


Administratie



Asociaţia comunelor din România (A.Co.R.), filiala Suceava, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, timp de trei zile, la Vatra Dornei o întrunire regională la care au participat 80 reprezentanţi ai mai multor comune din judeţele: Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi. La întrunire, Vasile Cozan, vicepreşedinte la nivel naţional al A.Co.R., preşedintele A.Co.R. filiala Suceava, primar al comunei Panaci din judeţul Suceava a subliniat faptul că a fost o reală dezbatere şi s-a încercat găsirea soluţiilor privind: problemele din mediul rural plecând de la rectificările bugetare şi ajungându-se la probleme de salarizare privind funcţionarii publici; posibilitatea atragerii de fonduri europene pentru dezvoltarea satelor, care a fost şi una dintre principalele idei dezbătute pe larg; problema salarizării personalului din primăriile comunale şi alte probleme legate de autonomia locală; elaborarea de strategii de dezvoltare locală.

0 comentarii: