marți, 18 decembrie 2007

Se sting pe rând luminile de Hanuka

Comunitatea evreilor din Suceava numără astăzi doar 75 de membri, media lor de vârstă fiind aproape de 65 de ani > La templu sau la înmormântări abia se mai adună 10 bărbaţi, ceilalţi fiind prea bătrâni să mai facă drumul > Dintr-un loc plin de viaţă, în urmă cu câteva zeci de ani, Sinagoga va ajunge muzeu
Lumânările de Hanuka lucesc tot mai rar dincolo de ferestrele oraşului Suceava. Cândva, orice sucevean ştia când se petrece această sărbătoare pentru că, într-un fel sau altul, un vecin evreu le amintea de ea. Hanuka este poate singura sărbătoare pe care evreii o pot împărtăşi cu creştinii. Dincolo de ce înseamnă ea cu adevărat, sărbătoarea evreiască din preajma Crăciunului creştin nu putea trece neobservată, pentru că mesajul ei era şi este transmis printr-un simbol comun, lumina. Se aprind lumânări, iar aşa fac şi creştinii de secole. Trimit un gând, aprind o lumânare, o rugă spre Cel de Sus, apoi încă o lumânare. Astfel procedează, cu mici nuanţe, şi evreii de Hanuka. Aprind, pe rând, timp de opt zile, câte o lumânare şi fac lu-mină, una din ce în ce mai mare, pentru a aminti tuturor despre o bucurie, o victorie întâmplată lor în urma cu mai bine de 2000 de ani. Miercurea trecută a fost ultima zi de sărbătoare pentru evrei. Bunicii noştri ştiau despre Hanuka, mamele noastre la fel, dar noi căutăm pe internet semnificaţia unei sărbători ce se petrecea în urmă cu câteva zeci de ani în întreaga comunitate din Suceava. Nu e vina nimănui. Aceasta a fost sa fie soarta unui popor ce a iubit două patrii, dar şi istoria lor, ce a curs prin părţile noastre în aşa fel încât lumânările de Hanuka încep să lucească tot mai rar dincolo de ferestrele oraşului...

74 din câteva mii

Comunitatea de evrei din Suceava numără în acest moment exact 74 de membri. Mâine ar putea fi 73 sau chiar 72. La Sinagogă, în zilele de mare sărbătoare sau de pomenire a morţilor, mai vin abia 10 – 11 bărbaţi şi câteva femei a căror prezenţă însă nu contează în ritualul templului. Majoritatea sunt prea bătrâni să mai facă drumuri, dar păs-trează tradiţiile, se roagă acasă, până se sting la rândul lor. Alţii mai în putere s-au luat cu viaţa de zi cu zi şi nu mai dau mare importanţă celor religioase. Evreii de la Câm-pulung Moldovenesc şi la Gura Humorului sunt şi puţini şi nu se mai pot constitui în comunitate, ci ca obşte, în fiecare dintre aceste două localităţi existând mai puţin de 30 de persoane. Una dintre grupările mici din România, foarte mici în comparaţie cu cele din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov, Oradea.

Şi aceasta în condiţiile în care înainte de 1940 existau în judeţ mii de evrei care au contribuiau din plin la dezvoltarea oraşelor şi care deţineau fabrici, şcoli, ateliere, depozite, prăvălii. Prima atestare documentară a evreilor la Suceava datează însă din anul 1473 într-o scrisoare trimisă de un localnic, cuiva din Bistriţa. Se spune că o dovadă istorică de necontestat este şi Şmil, unul dintre medicii lui Ştefan cel Mare, tot evreu. Cuvântul „evreu”, însă, a apărut în documente în 1630, când s-a pomenit în scris de un anume Abraham, dregător care era scutit din porunca domnească de plata unor dări.

În cimitirul vechi din Su-ceava, de la poalele Dealului Tătăraşi, cimitir închis în prezent înhumărilor, cea mai veche piatră de mormânt da-tează din anul 1700, dar sunt posibile şi alte surprize după ce un grup de istorici va traduce inscripţiile de pe toate pietrele.

O importantă comunitate evreiască s-a înfiinţat la Iţcani, în secolul XIX, comunitate ce s-a oficializat în această structură în anul 1928, la 4 ani după ce evreii din Bu-covina au căpătat dreptul de a fi cetăţeni români. Iţcaniul a avut primari evrei, cel mai reprezentativ fiind Josef Goldstein; ultimul edil evreu al localităţii s-a numit Adolf Kolbert şi a fost ales în 1934.

Aproape toţi evreii din Iţcani s-au aflat în primul transport de deportaţi în Transnistria

În dimineaţa zilei de 9 octombrie 1941, comunităţile evreieşti din Suceava au primit o ordonanţă în care scria clar: „Evreii din oraş trebuie să predea imediat la Banca Naţională banii, aurul, pietrele preţioase, acţiunile şi obligaţiunile şi alte obiecte de valoare de care dispun şi să se prezinte în aceeaşi zi la Burdujeni cu bagaje de mână.”

Aşa au şi făcut. 90% din evreii din Iţcani s-au aflat în primul transport de deportaţi în Transnistria. În doar două zile, au luat drumul lagărelor şi mulţi au fost duşi ulterior spre râul Bug şi ucişi acolo a-proximativ 5000 de evrei din Suceava, Câmpulung, Solca, Iţcani, Burdujeni etc. Docu-mentele spun că rămăseseră atunci doar 31 de persoane, medici sau jurişti prea buni şi vitali pentru regimul de a-tunci în posturile ce le ocupau.

Din cei deportaţi, majo-ritatea nu s-au mai întors, iar cei scăpaţi cu viaţă au recon-solidat comunitatea evreiască după 1945, dar o comunitate mai mică şi plină de amintiri dureroase, de neşters pentru toate generaţiile ce avea să urmeze. Evreii aveau să facă însă parte în continuare din viaţa oraşului, să coexiste în bună înţelegere cu toate etniile Sucevei. În anii 50, 60, 70, din elita medicală şi a baroului de avocaţi din Suceava făceau parte foarte mulţi evrei. Un medic sau un avocat evreu era garanţia suceveanului ca va fi făcut sănătos sau că va câştiga procesul…

Cu gândul mereu la patria mamă, mulţi evrei au plecat însă, în preajma anului 1948, în Israel, formând divizii întregi de suceveni ce au luptat în războiul pentru indepen-denţă. „Alia” mare însă, ple-carea în masă a evreilor din Suceava s-a făcut între anii 1955 – 1970. Au plătit statului român cheltuielile cu studiile lor, au vândut tot ce aveau în casă, ce le-a rămas au pus într-un cufăr şi au plecat definitiv în Israel. De casă nu-şi mai fă-ceau probleme, pentru că le era clar că statul va pune mâna pe ele. O familie, două au făcut la fel şi după 1970, dar, după acel an, comunitatea evreilor din tot judeţul Suceava a ră-mas să numere abia 200 de membri.

„Cât vor mai exista evrei în Suceava, vor fi la fel de respectaţi şi ajutaţi de structura care îi reprezintă”

În aproape 40 de ani trecuţi de atunci, evreii au rămas tot mai puţini. Pe măsură ce Sinagoga se golea de lume, în fiecare zi, apoi în fiecare săptămână, se înmulţeau şi pietrele în cimitirul de lângă Casa de Oaspeţi, singurul în care se fac astăzi înhumări. Sunt acum atât de puţini cei care mai pot participa la viaţa comunităţii, încât este foarte dificil uneori să se strângă la-olaltă cei 10 bărbaţi, număr minim obligatoriu cu care se poate face o rugăciune, la templu sau la cimitir. Dumnezeu ştie câţi evrei vor mai fi în Suceava peste alţi 40 de ani.

Şi bancurile cu evrei se spun tot mai rar în ultima vreme… Tot mai puţini suceveni mai cunosc obiceiurile acestora, tradiţiile, ce mâncăruri specifice au, ce sărbători, altfel spus ce moştenire culturală au încă de împărtăşit comunităţii.

Profesorul Sorin Golda, preşedintele Comunităţii Evreilor din Suceava, ne-a spus că, în această privinţă, situaţia se va schimba. „Sinagoga va fi introdusă curând în circuitul turistic şi accesibilă publicului. Dincolo de faptul că este parte din patrimoniul evreiesc este, alături de Co-legiul «Ştefan cel Mare», şi cea mai veche clădire din Suceava. Înăuntru vom avea o expoziţie cu fotografii, obiecte de cult, tradiţionale şi de patrimoniu, pe care le va putea vedea oricine doreşte şi astfel va înţelege ce simbolizează şi ce înseamnă cu adevărat pentru noi”, a spus el.

Tot de la el am aflat că, în foarte scurt timp, casa în care se afla sediul comunităţii va fi cumpărată în sfârşit de la stat şi că „atât cât vor mai exista evrei în Suceava, vor fi la fel de respectaţi şi ajutaţi de structura care îi reprezintă”.

Soarta evreilor din Suceava însă este deja cunoscută. Încet dar sigur, ei vor dispărea din oraş ca o comunitate, ca obşte, ca familii reprezentative. Ei înşişi găsesc cu greu putere, la propriu, să-şi cultive va-lorile şi să-şi urmeze tradi-ţiile, media de vârstă a e-vreilor suceveni fiind aproa-pe de 65 de ani. Copii şi nepoţii, dacă nu sunt prin lume, au plecat la Bucureşti sau la Timişoara şi nu se mai întorc decât în vizite scurte. Când nu vor mai avea la cine să vină, vor înceta şi vizitele. Astfel, templul în care răsunau când-va glasurile copiilor de la cursurile de Talmud Tora va deveni muzeu. Porţile cimiti-relor se vor încuia cu lacăte groase şi cine ştie când se va mai aprinde o lumânare lângă pietrele celor plecaţi, pe nume Grimberg, Segal, Blumenfeld, Wagner, Kaufmann, Hilsenrad sau Feller. Când ei înşişi nu vor mai fi niciunul, responsabilitatea aducerii aminte va reveni sucevenilor, în vinele cărora se va regăsi un strop din sângele lui Avraham. Dar şi nouă, celorlalţi suceveni români, ucraineni sau de alte naţionalităţi, fie pentru că, măcar o dată, bunicii sau părinţii noştri s-au bucurat, împreună cu evreii, de luminile Hanukăi.

0 comentarii: