joi, 13 septembrie 2007

Fotbal. Liga a V-a - Releul Mihoveni – Viitorul Adâncata şi Inter Capu Câmpului – Victoria Păltinoasa, derbiurile etapei a V-a


Sport



Duminică, 16 septembrie, vor avea loc partidele din cadrul etapei a IV-a. Cel mai interesant joc din Seria I se va desfăşura la Mihoveni, între Releul din localitate şi Viitorul Adâncata, două dintre echipele care în sezonul trecut au participat la barajul de promovare în Liga a IV-a. În Seria a II-a, capul de afiş al etapei este meciul dintre Inter Capu Câmpului şi Victoria Păltinoasa, formaţii care şi în acest an, ca şi în campionatul precedent, se află în prim-planul competiţiei. Iată programul complet al etapei în cele două serii:

Seria I

CS Şcoala de fotbal Rădăuţi – Flacăra Vicovu de Jos
Arbitri: D. Ursache – A. Ursache, M. Lăzurcă – Siret
Observator: Ovidiu Căldăruş – Suceava

Locomotiva Dorneşti – Polul Nord Falcău
Arbitri: C. Costan – Em. Rădăşanu, L. Tanasă – Suceava
Observator: Viorel Ciofu – Fălticeni

Recolta Fântânele – Ştiinţa Mitoc
Arbitri: Cr. Cearcovschi – C. Cucoş, V. Vranău – Suceava
Observator: Petru Murăriţa – Suceava

Constructorul Dărmăneşti – Nord Bucovina Frătăuţii Noi
Arbitri: I. Moldovan – I. Copp, L. Nataraş – Siret
Observator: Olef Steiciuc – Fălticeni

Unirea Horodnic – Progresul Frătăuţii Vechi
Arbitri: V. Amariei – V. Blanaru, I. Gogonel – Fălticeni
Observator: Vasile Iavorenciuc – Suceava

Releul Mihoveni – Viitorul Adâncata
Arbitri: L. Berclea, A.Toneţ – Siret/Rădăuţi
Observator: Benone Mihăilă – Fălticeni
(arbitrul de centru va fi stabilit azi)

Bucovina Calafindeşti – Avântul Volovăţ
Arbitri: Gh. Ignătescu – A. Filipciuc, R. Podariu – Suceava
Observator: Ion Sopon – Suceava

Locomotiva Zvoriştea – FC Marginea
Arbitri: I. Mateiciuc – L. Luchian, Cr. Buhăianu – Siret
Observator: C-tin Bosânceanu – Suceava

Seria a II-a

Avântul Frasin – Voinţa Liteni – Moara
Arbitri: M. Penciuc – Ad. Rădăşanu, D. Zară – Suceava
Observator: Mihai Hăulică – Broşteni

Progresul Salcea – Steaua Dumbrăveni
Arbitri: I. Avădanei – Al. Blanaru, Al. Ursul – Fălticeni
Observator: Dan Pârgaru

Forestierul Frumosu – Pleşul Bogdăneşti
Arbitri: I. Lucaci – M. Trăistar, I. Grămadă – Suceava
Observator: Dumitru Şutea – Iacobeni

Inter Capu Câmpului – Victoria Păltinoasa
Arbitri: I. Ignat – A. Bilius, Căt. Tabarcea – Suceava
Observator: Gh. Ştefanovici – Suceava

Moldova Drăguşeni – CSM Rarăul II
Arbitri: Gh. Iriciuc – A. Iţco, I. Tâmpescu – Suceava
Observator: Ion Chilariu – Suceava

Şomuzul Preuteşti – Victoria Solca
Arbitri: Cr. Păduraru – D. Iacoban, Al. Libenciuc – Suceava
Observator: Anton Buruiană – Fălticeni

FC Pojorâta – Voinţa Stroieşti
Arbitri: A. Ailenei – Vl. Parfene, C. Ioniţă – Fălticeni
Observator: Bogdan Agafiţa – Dolhasca

Bradul Vama – Bistriţa Broşteni
Arbitri: V. Tacu – Al. Moruz, S. Nemesneciuc – Suceava
Observator: T. Miron – Gura Humorului

Fotbal. Liga a III-a - Vineri se joacă etapa a V-a


Sport


Vineri, 14 septembrie, de la ora 17 este programată o nouă etapă în cadrul Ligii a III-a. În Seria I, acolo unde suntem reprezentaţi de 3 formaţii, Cetatea Suceava, Juventus Fălticeni şi CSM Rarăul, elevii lui Marian Pană au un start fulminant de campionat.

Derbiul etapei

Cetatea SuceavaCetatea Suceava – FC Willy Bacău
Cu 12 puncte şi un golaveraj de 17-0, Cetatea are cel mai bun atac din toate cele 6 serii ale celui de-al treilea eşalon valoric. În cadrul etapei a cincea, galben-albaştrii vor înfrunta pe Willy Bacău, echipă care în prima rundă a remizat 2-2 la Câmpulung Moldovenesc. ”Pinguinii” cum sunt supranumiţi băcăuanii ocupă locul 5 în clasamentul Seriei I .
Cetatea este favorită în acest joc atât prin prisma poziţiei din clasament cât şi în ceea ce priveşte valoarea loturilor dar privind locurile pe care le ocupă cele două echipe, meciul poate fi considerat derbiul etapei a V-a.
De la băcăuani trebuie remarcat golgheterul Giani Căpusă, care ani buni a evoluat în primul eşalon fotbalistic al ţării cu FCM Bacău şi portarul Tonghui a cărui parade nu de puţine ori, au făcut deliciul spectatorilor. Oapeţii vin la Suceava după o înfrângere greu de digerat, 1-3 pe teren propriu în derbiul oraşului cu Pambac Bacău şi cu siguranţă vor încerca să scoată maximum din partida de pe Areni. De partea cealaltă Cetatea are ocazia să se desprindă şi de Politehnica Galaţi, singura echipă care a arătat deocamdată că ar putea ţine pasul cu trupa lui Marian Pană şi Florin Cristescu. Gălăţenii vor evolua în această rundă, acasă, cu vecinii de la CF Brăila, o echipă care abia etapa trecută a predat „lanterna roşie” nou promovatei Buhorul Tg. Bujor. Partida dintre Cetatea Suceava şi Willy Bacău va fi arbitrată de o brigadă braşoveană, avându-l la centru pe Codruţ Nicoară, ajutat la cele două tuşe de Mariel Urs şi Florin Buduroi. Observatorul delegat pentru acest joc este nemţeanul Vasile Vamanu.

CSM Rarăul Câmpulung – Poli II Iaşi
CSM Rarăul Câmpulung Politehnica II Iaşi pare să fie în acest an piaza rea a echipelor sucevene. După ce a eliminat surprinzător pe Cetatea din Cupa României, ieşenii au învins cu 5-0 pe Juventus Fălticeni chiar pe terenul acestora, în etapa intermediară disputată marţi. Rarăul se află încă în căutarea primei victorii de la revenirea în Liga a III-a. În etapa a IV-a câmpulungenii au cedat destul de greu, pe final de meci, în faţa Oţelului II. Câmpulungenii lui Relu Buliga au şansa să revanşeze înfrângerile Cetăţii şi Juventusului, însă, în cazul unui nou insucces „apele se vor tulbura”.
Partida se va disputa pe stadionul „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc şi va fi arbitrată de o brigadă gălăţeană condusă de Viorel Cojocaru, asistenţii acestuia fiind Liviu Ciubotariu şi Nicoleta Chirilă. Arbitru de rezervă pentru acest joc este humoreanul Vasile Păduraru iar observator delagat, Teofil Iordachi (Vaslui).

Leonard Paşcani - Juventus Fălticeni
Juventus FalticeniStartul modest de campionat al elevilor lui Ovidiu Murariu, Bogdan Grosu şi Marius Lup ar putea fi ameliorat mâine cu prilejul meciului pe care fălticenenii îl vor disputa la Iaşi, în compania formaţiei NGM Leonard Paşcani. Andrei Aileni, Pantea şi ceilalţi fotbalişti ai Juventusului pot profita de faptul că NGM Leonard va juca la Iaşi întrucât nu au primit acceptul de a-şi disputa jocurile pe stadionul din Paşcani.
Victima din prima etapă a Cetăţii se află pe locul 17 al clasamentului, cu un singur punct şi 10 goluri primite. Oaspeţii pot părăsi zona din subsolul clasamentului dacă înving în partida de la Iaşi.
Partida dintre Leonard Paşcani şi Juventus Fălticeni va fi arbitrată de o brigadă din Brăila care îl va avea la centru pe Ionel Ivan iar la cele două margini Marius Brătianu şi Maricel Dragomir. Meciul se va juca pe stadionul „Tepro” din Iaşi iar observator delegat a fost numit Ion Rotaru din Galaţi.

Şeful Comisiei Judeţene de Arbitri Suceava, Gheorghe Ştefanovici va fi observatorul partidei contând pentru etapa a V-a din Seria I a Ligii a III-a dintre nou promovata FC Bârlad şi Ceahlăul II Piatra Neamţ.

Fotbal.Liga a III-a - Rezultate- Etapa a IV-a





Oţelul Galaţi II – CSM Rarăul 2-0
Leonard Paşcani - Politeh. Galaţi 0-2
Juventus Fălticeni - Poli Iaşi II 0-5
Laminorul Roman - FCM Bacău II 0-2
Willy Bacău - Pambac Bacău 1-3
CFR Paşcani - Bujorul Tg. Bujor 3-0
Ceahlăul II – Cetatea Suceava 0-7
Aerostar - FC Bârlad 1-0
CF Brăila - Cetatea Tg. Neamţ 5-2

Clasament

1. Cetatea Suceava 4 4 0 0 17-0 12p
2. Politeh. Galaţi 4 4 0 0 8-0 12
3. Poli Iaşi II 4 3 1 0 11-2 10
4. Pambac Bacău 4 3 1 0 9-4 10
5. Willy Bacău 4 2 1 1 7-5 7
6. FCM Bacău II 4 2 1 1 4-3 7
7. CFR Paşcani 4 2 0 0 25-4 6
8. Cetatea Tg. Neamţ 4 2 0 2 5-9 6
9. Aerostar 4 1 2 1 2-2 5
10. Oţelul Galaţi II 4 1 1 2 5-5 4
11. FC Bârlad 4 1 1 2 2-3 4
12. Laminorul Roman 4 1 1 2 4-7 4
13. Ceahlăul II 4 1 1 2 4-8 4
14. CF Brăila 4 1 0 3 8-11 3
15. Juventus Fălticeni 4 1 0 3 1-8 3
16. CSM Rarăul 4 0 2 2 4-7 2
17. Leonard Paşcani 4 0 1 3 1-10 1
18. Bujorul Tg. Bujor 4 0 1 3 0-9 1

Etapa viitoare (vineri, 14 septembrie)

FC CETATE Suceava - FC WILLY 2001 Bacău
FC Bârlad - CEAHLĂUL Piatra Neamţ II
CETATEA Târgu Neamţ - CS AEROSTAR Bacău
CSM RARĂUL C-lung Moldovenesc - POLITEHNICA Iaşi II
FCM Bacău II - OŢELUL Galaţi II
CS BUJORII Târgu Bujor - LAMINORUL Roman
PAMBAC Bacău - CFR Paşcani
NGM LEONARD Paşcani - CS JUVENTUS Fălticeni
POLITEHNICA Galaţi - CF Brăila

Tinerii din Fălticeni pregătesc PROCKULTURA



Iubitorii de rock din judeţul Suceava dar şi din afara acestei zone vor avea ocazia, la sfîrşitul acestei săptămîni, să asiste la un adevărat maraton muzical care se va consuma pe scena Casei de Cultură Fălticeni. Vineri, 14 septembrie, de la ora 18, va debuta prima ediţie a voncertului PROCKULTURA, care se doreşte să readucă în prim plan muzica bună şi să înlăture ideile preconcepute despre rockeri şi cei care ascultă rock. O mînă de tineri au muncit mai bine de o lună pentru a pune la punct detaliile acestui festival, continuînd astfel munca altor tineri care în urmă cu cîţiva ani au pus bazele Festivalului "METAL FEST, METAL TEST". Pentru prima ediţie a noului festival au fost lansate invitaţii către 11 formaţii: Odyssey - Suceava, Thor - Vatra Dornei, I hate mondays - Iaşi, Revival - Suceava, Kitra - Iaşi, Alex&Ruja - Iaşi, Evolution - Cîmpulung Moldovenesc, Skepsis - Iaşi, Ten years gone - Iaşi, Shadowsong - Suceava şi Infuzii - Fălticeni. Pentru ca un asemenea eveniment să poată avea loc în condiţii foarte bune, pornind de la transportul trupelor, confortul pe timpul şederii la Fălticeni dar şi asigurarea serviciilor unei firme profesioniste de sonorizare, organizatorii au beneficiat de sprijinul financiar al mai multor sponsori.

Angajatorii suceveni se descurcă greu cu depunerea documentelor în format electronic



Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava organizează din 19 septembrie, o instruire cu reprezentanţii firmelor de contabilitate care depun documente pentru mai mulţi angajatori. Este vorba despre depunerea lunară, în format electronic a registrelor salariaţilor şi a depunerii declaraţiilor fiscale. Şeful ITM, dl Mihai Airinei, a declarat că, în judeţ există aproximativ 50 de asemenea firme care au de la 10 la 50 de angajatori. "Cînd vine reprezentantul unei asemenea firme, care deţine evidenţele la mai mulţi angajatori, durează şi o oră până le predă. Cei care au doar cîte o firmă sînt nevoiţi să stea şi cîte o oră în urma lor, deşi nu au nici o vină. Dacă nu vor să înveţe şi să trimită în format electronic aceste evidenţe, ca să evite statul la coadă, vom face un ghişeu separat pentru cei cu multe firme", a precizat Mihai Airinei. Pînă acum au depus documente on-line un număr de 874 de angajatori, care au înţeles avantajele acestei soluţii.

Presiuni la Ocolul silvic bisericesc Ilişeşti



Inspectorii silvici s-au pus pe capul deţinătorilor de pădure privată.

Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vînătoare, Costel Girigan, în prima jumătate a anului, majoritatea celor 254 de inspecţii au fost făcute în fondul forestier particular. În timpul controalelor, s-a descoperit tăierea ilegală a unui volum total de masă lemnoasă de 9032 de metri cubi, în valoare de 1,41 milioane lei. De asemenea, în urma descinderilor, au fost încheiate şi înaintate organelor de cercetare penală 152 de procese verbale de constatare a infracţiunii. Dl Girigan a dat exemplul cantonului Straja, din cadrul Ocolului silvic bisericesc Ilişeşti, unde s-au depistat tăieri abuzive de 1200 de metri cubi şi în valoare de peste 256 de mii de lei. "Cazul este important, atît ca urmare a amploarei prejudiciului, cît şi a riscului de repetare a fenomenului la respectivul ocol silvic, în condiţiile în care există presiune din partea proprietarului pădurii asupra corpului silvic", a menţionat şeful ITRSV.

A provocat un accident în lanţ



Pe 11 septembrie, în jurul orei 20, Radu C. (45 de ani) din Suceava, în timp ce conducea un Renault pe strada Traian Vuia, nu a acordat prioritate de trecere unui BMW, condus de Sebastian R. (27 de ani), la intersecţia cu strada Nicolae Labiş. Autoturismul acestuia din urmă a fost proiectat într-o altă maşină oprită. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a lui Sebastian R. şi a lui Călin R., de 21 de ani, pasager în BMW. Radu C. a fost depistat cu 1,07 mg/ l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă că va răspunde penal pentru conducere în stare de ebrietate.

S-a sinucis în casa unui vecin



Pe 11 septembrie, Gheorghe A., de 36 de ani, a fost găsit decedat în locuinţa unui vecin. Moartea nu ridică, deocamdată, semne de întrebare poliţiştilor deoarece cadavrul nu prezintă semne de violenţă. Vecinul a fost acela, care, după o noapte de băut cu Gheorghe A., l-a descoperit mort şi a anunţat Poliţia. Din primele cercetări reiese faptul că Gheorghe s-a certat cu nevasta, după care a mers la vecin ca să-şi ostoiască supărarea şi a băut antigel. El u era la prima încercare de a se sinucide.

Accidentată din neatenţie



Ieri dimineaţă, în jurul orei 11, Ecaterina C., de 78 de ani, din Vereşti, a fost accidentată de un Daewoo Matiz, condus regulamentar de Cristi F., de 35 de ani, din Botoşani. Bătrîna apucase să traverseze jumătate de drum, însă, cel mai probabil s-a speriat şi a făcut un pas greşit. Aceasta a fost internată ulterior la spital, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, fractură de humerus şi contuzie gambă. În prezent, femeia se află în afara oricărui pericol.

Moartea căprioarei



Bogdan D., tehnician de vînătoare în cadrul Ocolului Silvic Iacobeni, a descoperit în apropierea pepinierei "Andronic" din comuna Ciocăneşti, o ciută moartă. Omul a anunţat organele în drept, la faţa locului deplasîndu-se un echipaj operativ al Poliţiei Rurale Vatra Dornei. Carcasa căprioarei a fost ridicată şi predată specialiştilor din cadrul DSV Suceava. La aproximativ 50 m distanţă, poliţiştii au identificat două copite cu tot cu metacarp, care provin de la o altă căprioară. În urma necropsiei efectuate de medicii DSV, s-a stabilit că ciuta a fost împuşcată în urmă cu o săptămînă. Prejudiciul adus fondului de vînătoare al judeţului Suceava a fost estimat la 3.000 de euro.

Revenire la catedră



Noul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Lucian Lungu, a anunţat că de ieri profesorul de fizică Virginel Iordache este detaşat să-l suplinească în funcţia de director al Colegiului de Informatică "Spiru Haret".

Lucian Lungu a precizat că Virginel Iordache este un om cu experienţă şi unul dintre puţinii care au dorit să fie la conducerea interimară a colegiului şi care ar putea face faţă solicitărilor. Acesta a menţionat că va rămîne titular pe funcţia de director, însă pe perioada în care Virginel Iordache va asigura interimatul va conlucra de aşa natură încît lucrurile să meargă bine la colegiu. La rîndul său, Virginel Iordache a afirmat că doreşte să aducă această unitate şcolară printre primele trei din judeţ. "Vom face cu adevărat performanţă atîta timp cît va dura interimatul meu", a spus Virginel Iordache. Dl Iordache a fost inspector şcolar general adjunct pe vremea guvernării PSD, după ce anterior a deţinut funcţia de director al Colegiului de Informatică. Virginel Iorgache este preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Suceava, iar Lucian Lungu este membru PNL. Acesta din urmă a fost numit şef al ISJ Suceava după ce liberal-democratul Petru Carcalete a fost eliberat din funcţie în urma calificativului "nesatisfăcător" obţinut la evaluarea activităţii manageriale.

Suceava ar putea pierde Turnul Roşu al Bisericii Armeneşti



O clădire din piatră, cu ziduri crăpate, măcinate de timp, de ploi şi de vînt, aşa sună descrierea Turnului Roşu.

Suceava ar putea pierde Turnul Roşu al Bisericii Armeneşti

Parte a complexului de monumente armeneşti din Suceava, situat în curtea Bisericii "Sfîntul Simion", turnul este la un pas de a se prăbuşi.

Lucrările de consolidare a Bisericii Armeneşti au început încă de acum trei ani, după un proiect aprobat de Ministerul Culturii şi Cultelor, dar fondurile insuficiente au făcut ca acestea să se desfăşoare cu mare dificultate. Din cele opt miliarde de lei vechi, bani necesari consolidării bisericii, au fost alocate doar 2,5 miliarde, în două tranşe. "Pentru Turnul Roşu nici nu există un proiect atestat de consolidare, ci numai pentru Biserica Armenească, deşi noi am solicitat Ministerului Culturii să vină şi să facă o expertiză tehnică în acest sens. Acesta se află într-un precolaps vizibil, mai ales că se află situat la un nod de circulaţie, la o distanţă foarte mică de stradă", ne-a spus Mihai Bradu, patronul firmei RESTACO, care a început din 2003 lucrările de consolidare la acest obiectiv istoric al Sucevei. În aceeaşi situaţie cu Turnul Roşu se află şi Turnul Lăpuşneanu (din curtea Bisericii "Sfîntul Dumitru"), cel mai înalt edificiu medieval din Suceava.

Biserica "Sfîntul Simion", închisă de aproape 50 de ani

În curtea Bisericii Armeneşti "Sfîntul Simion" s-a găsit o inscripţie, pe o piatră de mormînt, datată 1573, care spune că "acesta este mormîntul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii". În 1606 a fost construită clopotniţa, iar clădirea bisericii a fost refăcută de Sima, care în armeană înseamnă Simion, de unde i-a venit şi denumirea bisericii. În 1926 a mai fost pusă o piatră de mormînt, a lui Cristea şi Matilda Hagii, care au refăcut biserica, iar în cinstea şi în amintirea ctitorilor au donat cimitirul din curtea bisericii pentru comunitatea armeană din zonă. Singura lor rugăminte a fost ca răsplata actelor lor de binefacere să fie îngrijirea mormintelor unde au fost aşezaţi după trecerea în nefiinţă. În acel cimitir, precum şi în jurul bisericii, au mai fost găsite pietrele de mormînt ale preoţilor care au slujit acolo, după cum este obiceiul armenesc. Acum cimitirul nu mai este numai pentru armeni, a fost deschis şi pentru români, din cauza lipsei locurilor de veci. Puţini sînt cei care mai pot spune că au văzut cum arată în interior Biserica "Sfîntul Simion". Aceasta este închisă de peste 45 de ani, din cauza pericolului de prăbuşire. După cum ne-a spus şi Mihai Bradu, biserica nu are nici un fel de picturi interioare, doar zidurile sînt crăpate, la fel ca şi altarul.

Salvaţi Turnul Roşu!

Filele de istorie amintesc de un mare atac al cavalerilor poloni ai regelui Ion Sobiescki, în apropierea Străzii Armeneşti. În dreptul turnului bisericii armeneşti ridicată de Donig se spune că a avut loc atacul cel mai sîngeros. "Săbiile au zăngănit scurt cînd au fost scoase din teacă, capetele suliţelor au lucit în soare, pregătite să guste din carne, puşcaşii îşi aţinteau ochii spre viitoarele lor victime, iar totul în jur părea că a încremenit pentru cîteva clipe. Strigătul de atac a despicat aerul ca un fulger, izbindu-se de zidurile bisericii şi ale clopotniţei acesteia, iar apoi totul s-a transformat într-un iureş de ţipete, zăngănit de arme, urlete de agonie şi un rîu de sînge. De atîta sînge cît a curs atunci, zidurile clopotniţei deveniseră de-a dreptul roşii, încît, de atunci şi pînă astăzi, i-a rămas denumirea de Turnul Roşu", spune legenda. Din păcate, lipsa fondurilor pot să ducă la prăbuşirea inerentă a bisericii şi turnului armenesc. "S-au făcut expertize şi simulări pe calculator, iar concluzia este că, în cazul unui cutremur de 5 grade pe scara Richter, turnul nu rezistă. Deoarece prezintă un pericol atît pentru biserica din apropiere, pentru că dacă se răstoarnă Turnul Roşu peste acest edificiu degeaba am lucrat la consolidare, cît şi pentru trecători. Dacă nu se alocă fonduri pentru continuarea lucrările de consolidare, ne declinăm orice răspundere", a mai completat Mihai Bradu.

Măsuri imediate

Prima măsură care s-ar impune pentru păstrarea Turnului Roşu "în picioare" este întreruperea circulaţiei în zonă. Deşi demersurile proiectantului care se ocupă de consolidarea bisericii "Sfîntul Simion" au făcut făcute în acest sens cu circa opt ani în urmă, s-au găsit diverse motive pentru care circulaţia nu s-a întrerupt: intervenţia cu dificultate a pompierilor şi îngreunarea traficului. "În acest moment circulă în zonă doar maşini mici, dar cu toate acestea atît pietonii care trec prin zonă, cît şi maşinile sînt expuse pericolului. Trepidaţiile produse de circulaţia maşinilor pot să facă din Turnul clopotniţă o grămadă de moloz", ne-a mai explicat Bradu. Tot el a sugerat preoţilor de la Biserica "Sfîntul Simion" să mute clopotele din Turnul Roşu într-o zonă cît mai îndepărtată de biserica armenească (eventual lîngă bisericuţa de lemn), deoarece rezonanţa produsă de sunetul clopotelor poate să dărîme clopotniţa.

Hidrologii au găsit cauza inundaţiilor din zona de munte

Salubrizarea ineficientă a cursurilor de apă din judeţ a fost unul dintre motivele care au provocat inundaţiile de luna trecută. Apele s-au revărsat din cauza barajelor făcute de lemnele depozitate aiurea, drept pentru care s-a dispus efectuarea unui control privind modul de depozitare a materialului lemnos în zona de munte a judeţului. "La acţiune a participat, alături de noi, Garda de Mediu şi, ca o noutate, Direcţia Silvică. Prezenţa acestora a fost cît se poate de benefică, deoarece, pe baza informaţiilor furnizate de către ocoalele silvice am reuşit identificarea persoanelor cărora le aparţinea materialul lemnos de pe malurile apelor. Pînă acum, controalele noastre semănau cu o vînătoare de vrăjitoare, pentru că, de frica amenzilor, nimeni nu recunoştea că lemnul descoperit le aparţinea. Puteam amenda doar societăţile, gaterele. Acum, situaţia s-a schimbat", a spus directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, dl Emil Bostan. Acţiunile de verificare vor continua pînă pe 28 septembrie. "Se va pune accent pe zona de munte, acolo unde au loc cele mai multe necazuri în caz de ploi torenţiale. De asemenea, vom verifica şi zonele în care am depistat nereguli la controalele anterioare", a mai spus dl Bostan.

Deplasare cu ghinion la Paşcani pentru suceveni

După ce în prima etapă au zdrobit cu scorul de 10-0 formaţia LPS Piatra Neamţ, juniorii A ai FC Cetatea au pierdut ieri cu 1-0 meciul susţinut în deplasare cu CFR Paşcani. „Am avut două goluri anulate, două bare şi o sumedenie de ratări şi am luat gol dintr-o jumătate de ocazie. Am pierdut prosteşte”, a declarat antrenorul Aurel Constantin. Sucevenii au evoluat în alcătuirea Gavriloaia – Avasiloaie, Plămadă, Matei, Avrămia, Ciurlă, Azaharoaiei, Galeş, Jalbă, Duman, Sandu. Din lot mai fac parte Mierlă, Iacobăţ, Burlea, Ignat, Chiţescu şi Şopârlă. În partida juniorilor B, CFR Paşcani – Cetatea 1-1. Pentru suceveni a punctat Ţibulcă. La finalul meciului, antrenorul Silviu Stănescu a contestat vehement prestaţia centralului Petre Meterciuc din Târgu Neamţ. Cetatea a jucat în formula Prutean – Duman, Breniuc, Ciurlă – Daneliuc, Corneanu, Rusu, Moldovan, Golovca – Sumanariu, Ţibulcă. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Pascal, Nichifor, Bordeianu, Boca şi Senciuc.

Tomaz şi Dimas, debut fericit

La partida cu Ceahlăul II au debutat în formaţia suceveană şi cei doi fotbalişti brazilieni transferaţi în această vară. Tomaz Donizete de Sousa a intrat în minutul 60 în locul lui Dicher, iar Dimas Braz Rimi de Oliveira l-a substituit opt minute mai târziu pe Iordache. Brazilienii au lăsat o bună impresie la primul lor meci în tricoul Cetăţii, iar mijlocaşul Tomaz a reuşit chiar să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. „După surpriza plăcută numită Roberto, am decis că merită să ne încercăm norocul şi cu aceşti doi tineri jucători. Pentru a nu mai repeta greşeala din trecut, i-am convins pe Tomaz şi Dimas să semneze contracte pe o perioadă de 3 ani cu Cetatea. Sunt sigur că în momentul în care se vor acomoda total cu viaţa şi fotbalul din România vor deveni elemente de bază în angrenajul echipei”, a declarat preşedintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.

Pană avertizează despre inconstanţa în evoluţii

Chiar dacă Cetatea a avut parte de un debut de sezon perfect, cu trei victorii din tot atâtea meciuri disputate, cred că nici cel mai optimist suporter nu s-a gândit că sucevenii se pot impune de o aşa manieră în confruntarea cu Ceahlăul II Piatra Neamţ. Fotbaliştii pregătiţi de Marian Pană s-au răzbunat pe nemţeni pentru toate ratările din meciurile anterioare, astfel că pe lângă cele şapte goluri marcate, sucevenii au trimis şi de două ori mingea în bară. „Cred că la Piatra Neamţ echipa a făcut cel mai bun joc de la venirea mea la Suceava. Este important că echipa arată lucruri pozitive şi joacă din ce în ce mai aproape de aşteptările fanilor. Mi-e teamă totuşi de o anumită inconstanţă în evoluţii, pentru că să nu uităm, în vară au fost aduşi nu mai puţin de 14 fotbalişti noi. De altfel, în formula de bază cu care am abordat acest sezon se regăsesc numai 3 titulari din sezonul precedent, Roheţki, Apetri şi Dicher”, a declarat Marian Pană.

Monumentul eroilor şi martirilor Bucovinei

La atelierul de pe strada Cernăuţi al sculptorului Mircea Dăneasă (atelierul estival unde artistul dispune de spaţiu de lucru în aer liber) a avut loc ieri, la ora prânzului, vizionarea oficială şi recepţia celei de-a doua faze de execuţie a Monumentului eroilor şi martirilor Bucovinei. Procesul verbal de recepţie a fost semnat de viceprimarul Angela Zarojanu şi de doi directori din cadrul Primăriei Suceava, Mihail Jitariuc şi Florin Cerlincă.
Lucrarea executată la scara 1/2 (care cântăreşte în lutul de modelaj cca. 1,5 tone), în realizarea căreia Mircea Dăneasă şi-a clarificat pe deplin conceptul plastic monumental la nivel de detaliu, marchează o nouă etapă în calendarul de lucru şi îl înscrie pe autor în procesul final de elaborare. Angela Zarojanu a apreciat realizarea artistică a lucrării şi a subliniat faptul că este cu atât mai încântată cu cât monumentul este opera unui artist sucevean.
Monumentul, pentru care Primăria Suceava a organizat cu mai bine de un an în urmă un concurs de proiecte, urmează să fie transpus în formă finală (scara 1/1) şi executat din beton, pentru a fi amplasat în centrul municipiului, în Piaţa „22 Decembrie”, pe axa dintre Casa de Cultură şi Cetatea de Scaun. Conceput şi proiectat pentru a se integra în actualul ansamblu arhitectural al perimetrului respectiv, monumentul, care prin simbolismul crucii îmbinat cu cel al zborului sugerează reînvierea, exprimă generic motivul eroismului.
Cu câteva zile în urmă artistul plastic Ion Mândrescu (unul dintre puţinii sculptori români care a reuşit să încheie un contract pe termen lung cu o galerie pariziană, autorul lucrării în bronz „Omul, spaţiul, timpul”, pe care statul român a achiziţionat-o şi a donat-o Consiliului Europei de la Strasbourg), care l-a vizitat pe Mircea Dăneasă la atelier, aprecia lucrarea ca fiind „foarte expresivă, foarte plastică” şi sublinia faptul că „are tridimensionalitate şi tot ce-i trebuie unei sculpturi” accentuând că „la dimensiunea la care se prefigurează, va avea şi mai multă expresivitate şi va trăi intens în spaţiul în care va fi amplasată”.

ANRSC ignoră reclamaţiile sucevenilor la adresa firmelor de repartitoare

• Cei 14 suceveni care au depus aceste reclamaţii la Primărie, la sfârşitul lunii martie, încă aşteaptă un răspuns din partea autorităţii de reglementare în domeniul serviciilor comunitare

Sucevenii care s-au declarat nemulţumiţi de serviciile oferite de firmele de repartitoare şi care au depus reclamaţii la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), încă de la începutul anului, sunt ignoraţi de autorităţi. Deşi reclamaţiile depuse la Serviciul Asociaţii de proprietari din Primăria Suceava, la sfârşitul lunii martie, au fost trimise la ANRSC, nici după aproape şase luni nu s-a primit nici un răspuns oficial. Potrivit şefului Serviciului Asociaţii de proprietari, Mihai Hanceriuc, reclamanţii care s-au adresat Primăriei ulterior trimiterii lotului de 14 reclamaţii au fost sfătuiţi să se adreseze, prin poştă, direct ANRSC. Acesta a precizat că Primăria nu poate intermedia relaţia dintre un reclamant şi autoritatea de reglementare atâta timp cât contractele cu firmele de repartitoare sunt semnate cu fiecare beneficiar în parte şi cu asociaţiile de proprietari.
Cele 14 reclamaţii au fost depuse de persoane care au avut ghinionul să devină “victime ale repartitoarelor”, fie din cauza unor probleme la aceste aparate, erori de calcul la repartizarea cheltuielilor, ori, în cele mai multe din cazuri, din cauza furturilor vecinilor. Montarea haotică a repartitoarelor, fără respectarea normelor legale, i-a pus pe unii suceveni în faţa situaţiei de a primi facturi astronomice pentru încălzirea de iarna trecută. Conform legislaţiei în vigoare, repartitoarele pot fi montate într-o locuinţă racordată la sistemul centralizat de încălzire numai dacă, pe aceeaşi scară, minim 80% dintre unităţile locative au montate repartitoare de costuri. Din păcate, în foarte multe blocuri din Suceava aceste norme nu sunt respectate, procentul fiind sub 50%, fapt ce creează un dezechilibru hidraulic care „dă peste cap” repartitoarele.
Aceasta nu este singura cauză pentru facturile astronomice primite de unii suceveni iarna trecută. Reclamaţiile trimise de Primărie la ANRSC au fost însoţite şi de o adresă în care sunt explicate câteva dintre motivele nemulţumirilor create de repartitoare.
„În marea majoritate, asociaţiile de proprietari nu au făcut contracte sau convenţii cu firmele de repartitoare. De asemenea, vă informăm că în municipiul Suceava, în proporţie de 80%, repartitoarele sunt citite de proprietari, notele cu citirile respective sunt depuse în nişte cutii montate în casa scărilor, de unde se preiau de firmele instalatoare de repartitoare, pentru a fi procesate. Regularizarea consumurilor se face la sfârşitul perioadei de furnizare a agentului termic, ceea ce este complet greşit, pentru că facturile nu se cumulează de la începutul perioadei”, se arată în adresa Serviciului Asociaţii de proprietari către ANRSC.
Din cauza prevederilor legislative în vigoare, sucevenii nemulţumiţi de serviciile firmelor de repartitoare se plimbă cu reclamaţiile în mână de la Primărie, la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, singura şansă rămânând, deşi greu de crezut, ANRSC-ul.

Elevii din Băişeşti şi Cajvana încep şcoala în clădiri aflate încă în construcţie

Până la începutul anului şcolar au mai rămas doar câteva zile, dar cu toate acestea, elevii din unele şcoli din judeţul Suceava nu au săli de clasă în care să înceapă cursurile. Şcolile în care aceştia învaţă sunt şi la ora actuală un adevărat şantier, deoarece constructorii care se ocupau de renovarea şi reabilitarea instituţiilor de învăţământ respective nu finalizat lucrările la timp.
Inspectorul şcolar general adjunct Vasile Monacu a declarat că în această situaţie se află Şcoala cu clasele I-VIII din Băişeşti, comuna Cornu Luncii, care se află într-un program de reabilitare a clădirii, iar lucrările nu au fost terminate. Pentru ca situaţia să fie oarecum remediată, conducerea IŞJ a purtat discuţii cu directorul şcolii şi primarul comunei, astfel s-a luat decizia ca elevii claselor I şi a II a să înveţe în clădirea grădiniţei, iar elevii celorlalte clase primare şi de gimnaziu să se deplaseze cu microbuzele şcolare la Şcoala din Brăieşti, pentru a urma cursuri după-amiază.
Nici elevii din oraşul Cajvana nu vor putea începe şcoala în condiţii normale. Aici elevii vor învăţa în trei schimburi, întrucât două din clădirile unităţii şcolare sunt cuprinse într-un program de reabilitare, fiind disponibil doar un al treilea corp de clădire.
O situaţie şi mai deosebită este la Voitinel, unde cei aproape 100 de preşcolari nu pot merge la grădiniţă pe 17 septembrie. Potrivit adjunctului IŞJ Vasile Monacu, copiii de aici beneficiază de o grădiniţă modernă, renovată după standardele europene, însă problema este că această clădire este aşezată pe un amplasament care a fost revendicat şi obţinut în instanţă de un locuitor. Monacu a precizat că Inspectoratul Şcolar caută soluţii pentru ca preşcolarii din Voitinel, în majoritate de etnie romă, să aibă acces la educaţie şi să poată urma o formă de învăţământ.

Locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi din judeţul Suceava

• Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura în 28 septembrie, în Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc

Tinerii absolvenţi din judeţul Suceava au şansa ca, în această perioadă, să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava organizează, în data de 28 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul se va desfăşura, începând cu ora 10.00, în cinci locaţii concomitent, în Suceava, în holul mare al Casei Culturii, precum şi în municipiile Fălticeni, Vatra Dornei, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, în sediile Agenţiilor Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Pentru ediţia din acest an, AJOFM Suceava a contactat 60 agenţi economici din judeţ, care au comunicat 121 de locuri de muncă vacante. Oferta acestor societăţi cuprinde 8 locuri pentru ospătar, 5 pentru ajutor de ospătar, 5 pentru barman, 8 pentru confecţioner articole din piele şi înlocuitori, 30 pentru tâmplar universal, 25 de posturi de muncitor necalificat, 20 de confecţioner textile, restul posturilor adresându-se economiştilor şi inginerilor mecanici.
„Cu convingerea că energia, entuziasmul şi deschiderea spre nou a tinerilor vor învinge temerile angajatorilor legate de asumarea responsabilităţilor şi atitudinea faţă de muncă a absolvenţilor, vom fi onoraţi că au ales să le fim parteneri la început de drum profesional”, a declarat directorul executiv al AJOFM Suceava, Constantin Şuvăr.
Acesta a precizat că specific promoţiei din acest an este creşterea şanselor pentru tinerii absolvenţi de a-şi începe o carieră profesională, odată cu abordarea de către angajatori a noilor tehnici de recrutare care nu mai pun accent pe experienţa unui candidat, luând mai mult în considerare abilităţile şi potenţialul de dezvoltare ale unui tânăr.

Bărbat cu handicap, muşcat de un jder turbat

• Aurel Cosmovici a fost internat în Spitalul din Fălticeni, unde medicii îl tratează împotriva rabiei

Caz incredibil la Bogdăneşti. Un cetăţean din localitate a fost atacat şi muşcat în propria gospodărie de un jder turbat. Incidentul s-a petrecut luni noapte, la orele 21.00. Alarmat de zgomotele care se auzeau în curte, Aurel Cosmovici a ieşit din casă, iar din cauza întunericului a călcat animalul, care i-a sărit la gât şi l-a muşcat. Din cauză că bărbatul are mâinile amputate nu s-a putut apăra şi nici nu a reuşit să îndepărteze animalul. În cele din urmă, victima a intrat ţipând în casă, iar jderul a sărit singur de la gâtul său, după ce în casă s-a aprins lumina.
Conform celor declarate de către şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, doctor Petrea Dulgheru, cadavrul animalului a fost adus la laboratorul veterinar, iar în urma efectuării analizelor s-a stabilit că jderul era bolnav de rabie.
Victima a fost adusă de medicul veterinar la dispensarul din localitate, pentru ca miercuri dimineaţă bărbatul să fie internat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde se află sub tratament antirabic.
Petrea Dulgheru a declarat că viaţa bărbatului a fost pusă în pericol şi că se impunea de urgenţă vaccinarea antirabică a acestuia, boala putând să se instaleze în scurt timp din cauză că muşcătura a fost aproape de cap, iar microbul turbării atacă sistemul nervos central.
Veterinarii au impus carantină pe o rază de 30 de kilometri în jurul focarului de rabie şi au dispus vaccinarea animalelor din gospodăriile oamenilor.
Şeful DSVSA Suceava a explicat că acest nou caz de rabie este foarte grav şi că vânătorii trebuie să ia măsuri pentru rărirea populaţiei de carnasiere din păduri, acestea reprezentând o sursă de rabie.
„Judeţul Suceava este unul puternic rabigen şi de aceea va trebui să luăm măsuri ferme pentru reducerea numărului de vulpi din păduri, pentru că altfel există riscul să scăpăm situaţia de sub control. Oamenii trebuie să ştie că turbarea e o boală mortală la toate speciile. Cazul acesta este grav, pentru că un jder a turbat a ajuns în gospodăria unui cetăţean, la aproape 2 kilometri de pădure. În urma cu 30 de ani, când debutam în profesie, m-am confruntat cu un caz similar, al unui cioban din judeţul Iaşi. Acesta a murit de rabie la două săptămâni după ce a fost muşcat de o vulpe turbată. În asemenea cazuri oamenii trebuie să se prezinte de urgenţă la medic şi să anunţe veterinarul din localitate, pentru a se efectua analize de laborator”, a explicat Petrea Dulgheru.
Şeful DSVSA Suceava a propus ca, prin Hotărâre de Guvern, vânătorii să fie compensaţi pentru fiecare cap de vulpe împuşcată, astfel încât populaţiile de vulpi să fie reduse, pentru prevenirea răspândirii rabiei.

Mamele cu copii din flori, renegate de propriile familii

• După ce au dat naştere unor bebeluşi, mămicile sunt fugărite de acasă

• Multe dintre ele sunt minore, şi creşterea unui copil li se pare o mare povară

• De la începutul acestui an, la Centrul Maternal Suceava au fost internate 15 cupluri mamă şi copil, iar la Gura Humorului au găsit adăpost 13 copii şi 11 mame

Copiii scăpaţi de necazurile propriilor familii dezorganizate intră în alt coşmar atunci când se trezesc ei înşişi părinţi, fără un adăpost, fără hrană, fără afecţiune. Este cazul mai multor minore care au dat naştere unor copii din flori, şi care au fost aruncate în stradă de cei dragi.
Adriana are 17 ani, şi deja are un băieţel de 8 luni. Deşi s-a născut într-o familie destul de înstărită din zona Câmpulung, neînţelegerile dintre părinţi i-au tulburat copilăria. Acum 5 ani, pe când fata avea doar 12 ani, părinţii ei s-au despărţit. Fiind două surori, ea a fost încredinţată tatălui, iar surioara ei mai mică mamei. Fiecare dintre părinţi a încercat să-şi refacă viaţa. Tatăl Adrianei s-a recăsătorit, şi a plecat în Italia, iar mama fetei a plecat să-şi caute de lucru în Spania. Tânăra a devenit victima certurilor dintre părinţi, a nepriceperii şi lipsei de educaţie a acestora, fapt ce a aruncat-o, la doar 15 ani, în braţele unui tânăr, cu care, spune ea, a fost prietenă 4 ani. În momentul în care a rămas însărcinată, băiatul a rupt relaţia cu tânăra, şi nu şi-a mai arătat faţa. A fost şi momentul în care rudele fetei din partea tatălui au alungat-o pe fată din casa tatălui ei, aflat în Italia. Mai mult, i-au promis fetei că dacă se mai întoarce în comună, îi vor spune tatălui ei, care ar fi în stare „s-o nenorocească pentru că a făcut familia de râs”.
Fata a născut un băieţel, pe Alin, dar necazurile au continuat. Micuţul a fost mereu bolnav, şi a fost internat prin mai multe spitale din judeţ. În cele din urmă, Adriana a apelat la serviciile Centrului Maternal din Gura Humorului. Bebeluşul avea deja 4 luni de zile. Tânăra ne-a povestit că a mai încercat să ia legătura cu tatăl copilului, dar acesta nu a dorit să-şi recunoască copilul. „Acum nici nu mă mai interesează. Am pentru cine să lupt. Mama s-a întors din Spania, şi vreau să o rog să mă ajute într-un fel. Tatăl meu încă nu ştie de copil. Aş vrea să mă întorc în casa tatălui, pentru că am condiţii acolo, şi pot să-mi găsesc şi un loc de muncă. Copilul meu este sănătos, şi asta mă bucură cel mai mult”, ne-a mai spus Adriana. Deşi minora abandonase şcoala în clasa a VII - a, a fost ajutată de personalul de la Centrul maternal din Gura Humorului să termine clasa a VIII – a, şi să urmeze şi un curs de lucrător în agro-turism.

• Căsătorie de convenienţă pentru 50 de lei

Tot la Centrul maternal de la Gura Humorului am întâlnit-o şi pe Loredana, o tânără în vârstă de 23 de ani, care provine din sistemul de protecţie a copilului. A fost abandonată de părinţi şi crescută de mică prin centre de plasament, şi, din păcate, are deja doi copii care vor avea aceeaşi soartă. Primul copil are peste un an, şi nu a fost recunoscut de tatăl natural (şi el un fost elev al şcolii speciale din Humor). Băieţelul a fost dat în plasament simplu, la o familie fără grad de rudenie cu mama copilului. Loredana se află acum în Centrul Maternal din Gura Humorului, internată cu fetiţa ei, Denisa, de doar două luni. Nici acest copil nu a fost recunoscut de tată, mai ales că era o persoană căsătorită, care are o altă familie.
Deşi nici unul dintre copii nu are un tată, tânăra este căsătorită cu acte în regulă. Mai mult, bărbatul cu care s-a căsătorit îi poartă numele. Am aflat de la ea că această căsătorie a fost doar de convenienţă. „Mi-a promis un milion şi trei sute de lei vechi dacă mă însor cu el, să ia numele meu şi să plece în străinătate. Mi-a dat doar 50 de lei. A spus că după două luni vine şi ne despărţim. N-a mai venit”, ne-a povestit tânăra. Personalul din Centru o ajută acum pe tânără să divorţeze de acest bărbat, un ţigan care a profitat de naivitatea tinerei.
Asistentul social Floarea Cofler, şefa centrului de la Gura Humorului, ne-a declarat că „Centrul oferă un mediu adecvat pentru mamă, sprijinind-o şi abilitând-o în creşterea copilului. Acesta duce la crearea unui ataşament afectiv puternic şi necesar pentru dezvoltarea ulterioară a copilului şi exclude practic riscul instituţionalizării. De fapt, asta se şi doreşte, ca mama să nu-şi părăsească copilul, ci să fie ajutată să şi-l crească singură. Acolo unde există familie lărgită, încercăm să creăm o punte între tinerele mame şi părinţii acestora, pentru ca tinerele mame să fie acceptate cu tot cu copii acasă”.


• Şi-au dat copiii la Stat, şi s-au întors în casa bunicilor

La Centrul maternal de la Suceava am întâlnit o tânără din zona Breaza, care la 20 de ani are deja doi copii „din flori”. Primul copil a fost acceptat de familia maternă, şi este acum crescut de către bunici. Faptul că Elena a dat naştere la un al doilea copil, al cărui tată nu îşi asumă nici o responsabilitate, i-a revoltat foarte tare pe părinţii tinerei. Familia nu vrea să mai ştie nimic de fiica lor. Aceasta trece printr-o perioadă dificilă, este confuză, mai ales că al doilea copil – o fetiţă – are doar 12 zile. Din ce ne-a spus această mămică, ea are alte planuri: „am un contract de muncă în Germania, şi vreau să plec”. Dacă părinţii ei nu vor dori să-i crească şi acest al doilea copil, micuţa va fi dată în plasament la un asistent maternal.
De la începutul acestui an, la Centrul Maternal de la Suceava au fost internate 15 cupluri mamă şi copil. Dintre cele 15 mămici, două sunt minore. Nici una dintre fete nu şi-a păstrat copilul lângă ea. Pruncii lor au fost daţi în asistenţă maternală, iar ele s-au întors în familie, unde sunt crescute de bunici.
În acelaşi timp, în centrul sucevean şi-au găsit un sprijin real şi familii cu doi copii, care au fost date afară din casa în care locuiau pentru că nu aveau bani de chirie, sau o studentă care după ce a dat naştere unui copilaş s-a încăpăţânat să termine şi facultatea, deşi părinţii ei muriseră, şi nu avea nici un sprijin din partea familiei. După ce şi-a dat licenţa, tânăra şi-a găsit un loc de muncă şi a reuşit să-şi închirieze o locuinţă, unde locuieşte împreună cu copilul. Cei mai mulţi bebeluşi sunt botezaţi în aceste centre, iar naşi le sunt angajaţi ai centrului.
La centrul de la Gura Humorului şi-au găsit adăpost temporar 13 copii şi 11 mame. Mămicile aflate în dificultate sau cele care aşteaptă un copil, şi se află în situaţie de risc, pot să apeleze la numerele de telefon 232054 (Gura Humorului) sau 551255 (Suceava), unde vor primi informaţii şi consiliere din partea specialiştilor în protecţia copilului.

Circulaţia rutieră în Suceava, dată peste cap de prea multe străzi blocate

• De astăzi se va deschide circulaţia pe strada Nicolae Bălcescu, dar numai pe un sens, pentru cei ce vin din Burdujeni şi vor să facă la dreapta

Lucrările de înlocuire a conductelor de termoficare din municipiul Suceava, uzate şi care înregistrau pierderi considerabile lună de lună, au dat din nou bătăi de cap şoferilor, mai ales că pe lângă blocarea circulaţiei pe unele din arterele intens circulate din zona centrală, precum Nicolae Bălcescu, a fost blocată parţial şi artera principală, Ana Ipătescu.
Nervii şoferilor au fost puşi la încercare din plin, numai pentru a parcurge porţiunea de drum dintre Tipografie şi Mc Donald’s fiind obligaţi să aştepte mai bine de jumătate de oră, în orele în care traficul era la intensitate maximă.
Situaţia a nemulţumit profund şi conducerea Primăriei Suceava, încât, imediat după ce s-a întors de pe teren, viceprimarul Angela Zarojanu a convocat la o şedinţă fulger reprezentanţii firmelor care execută lucrările de înlocuire a conductelor, conducerea Poliţiei Rutiere şi angajaţii din Primărie, responsabili cu coordonarea lucrărilor stradale şi a celor de termoficare.
Dacă conducerea Primăriei a arătat înţelegere în privinţa lucrărilor, care trebuie să fie realizate pentru a fi rezolvată una din marile probleme ale oraşului, nu a putut ierta lipsa de comunicare dintre firmele implicate în această activitate, responsabilii din administraţie şi conducerea Poliţiei Rutiere. Astfel, una din greşelile comise de cei implicaţi în acţiune a fost cea de începere a mai multor lucrări în paralel, pe străzi apropiate şi intens circulate, încât şoferilor nu le-au putut fi oferite variante alternative de parcurs, cât şi faptul că blocarea circulaţiei pe străzile respective nu a fost anunţată din timp şi mediatizată cel puţin cu câteva zile înainte.
Ca urmare directă a şedinţei de ieri, s-a luat decizia ca circulaţia pe strada Nicolae Bălcescu să fie reluată, deocamdată doar pe un sens, astfel încât cei ce vin din Burdujeni să facă la dreapta, pe lângă Casa de Cultură, urmând ca zilele următoare să mai fie deschisă circulaţia şi pe al doilea sens, în acest fel încercându-se a se suplini parţial blocarea a două benzi de circulaţie de pe Ana Ipătescu, mai sus de McDonald’s.

Detectivii, pe urmele soţilor infideli

• Marea majoritate a celor care apelează la un detectiv particular din Suceava bănuiesc că partenerul lor de viaţă are o aventură

• Pentru a se convinge de acest lucru, soţii încornoraţi apelează la detectivi pentru a face rost de probe incontestabile

• La detectivi apelează doar cei înstăriţi, iar o investigaţie simplă costă câteva sute de euro

Zile la rând nu fac decât un singur lucru. Se urcă în maşină, stau la pândă ore întregi şi îi urmăresc pe cei care au o aventură. Dacă au făcut o poză sau au o înregistrare compromiţătoare cu cei pe care îi urmăresc pot pleca liniştiţi acasă. Şi-au îndeplinit misiunea.
Firmele de detectivi particulari au apărut oficial în Suceava abia din 2005, dar afacerea prinde contur cu greu, numărul clienţilor fiind ceva mai mare abia în ultima perioadă. Deocamdată, cei mai mulţi dintre cei care apelează la serviciile unui detectiv particular sunt soţii care vor să afle dacă partenerul de viaţă îi înşeală.

• Ştiu că sunt înşelaţi, dar vor o dovadă incontestabilă

Persoanele care angajează un detectiv particular bănuiesc că jumătatea alături de care trăiesc are o aventură. Unii dintre ei sunt convinşi de acest lucru, însă vor o dovadă incontestabilă: fotografii, imagini sau înregistrări. „Aceste cazuri sunt de regulă cele mai simple, investigaţia durând doar câteva zile. De obicei, cine mă solicită la un caz de infidelitate este aproape sigur că partenerul îl înşeală. Am avut şi cazuri în care clientul mi-a indicat chiar şi locul în care soţul sau soţia se întâlneşte cu amanta sau amantul”, spune detectivul particular Dinu Mazureac, reprezentant, pe judeţul Suceava, al unei firme de detectivi particulari din capitală.
Cei mai mulţi dintre sucevenii care apelează la detectivi pentru a se lămuri dacă sunt sau nu înşelaţi de partenerii de viaţă au vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani, şi provin din rândul oamenilor cu venituri peste medie. Detectivul povesteşte că în cei doi ani de când se ocupă de această meserie nu a avut nici un caz în care bănuielile celui care a apelat la el să nu se confirme. Spune că nu numai bărbaţii apelează la detectivi pentru a afla ce face în timpul liber partenera, şi doamnele solicitându-l în aceeaşi măsură. „Se întâmplă uneori să întâmpinăm probleme, de exemplu cel urmărit sesizează că cineva este pe urmele sale. Atunci singura soluţie este ca persoana şi maşina care realizează urmărirea să fie schimbate”, explică detectivul.
Şi Florin Toderaşcu, directorul executiv al uneia dintre societăţile de detectivi particulari deschise anul trecut la Suceava, se bazează cam tot pe acest tip de clienţi. „Cele mai multe cazuri la care lucrăm vizează verificarea fidelităţii partenerului de viaţă. Este vorba de investigaţii simple, de scurtă durată, care de obicei nu sunt foarte costisitoare”, a explicat detectivul.

• Probleme cu clienţii potenţiali agresivi

Detectivii particulari din Suceava spun că nu acceptă orice client. De exemplu, dacă detectivul află că potenţialul client înşelat are un comportament sau antecedente din care să rezultă că ar putea trece la acte de violenţă asupra soţiei sau amantului, este refuzat. „Oricum, detectivii care lucrează în mod legal îi pun pe toţi clienţii să semneze un contract în care sunt stipulate clar obligaţiile şi îndatoririle ambelor părţi. Nici unul dintre noi nu ne dorim să fim luaţi la rost de poliţişti pentru că unul dintre clienţii noştri a făcut cine ştie ce nenorocire”, a explicat Dinu Mazureac.
Pentru a-l „dibui” pe cel care îşi înşeală partenerul, detectivii se folosesc de aparate foto, microfoane şi camere video. Recunosc faptul că nu au dotările de ultimă oră din domeniu, însă spun că au investit totuşi ceva bani în aparatură. Ne-au povestit despre camerele de luat de vederi care se montează în barele de protecţie ale maşinilor, de microfonul direcţional, care înregistrează o convorbire ce se derulează la câteva sute de metri distanţă, sau de camerele de luat vederi speciale, de forma nasturelui de la cămaşă. „Unele dintre dotări le avem, altele nu. Oricum nu vă putem spune exact cu ce mijloace lucrăm”, ne-au spus detectivii cu care am vorbit.

• Câteva sute de euro bune, cea mai simplă investigaţie

Fără îndoială, nu oricine poate apela la serviciile unui detectiv particular. Deşi, spun ei, practică tarife mult sub cele din zonele mai dezvoltate din punct de vedere economic din ţară, detectivii din Suceava nu pot fi angajaţi chiar de oricine.
Unii îşi taxează clienţii la oră. Percep între 30 şi 60 de lei pentru fiecare 60 de minute de investigaţie, tariful fiind diferit funcţie de perioada de investigaţie solicitată de client. Un alt detectiv particular taxează clientul la ziua de investigaţie. Tariful pleacă de la 100 de euro şi poate ajunge şi până la 1.000 de euro, totul depinzând de numărul de oameni angrenaţi în urmărire, de aparatura necesară, dar şi de costurile unor eventuale deplasări.
La o altă firmă de detectivi, în cazul investigaţiilor simple (cele care vizează loialitatea partenerului de viaţă), 8 ore de investigaţii au tariful fix de 50 de euro, în timp ce 24 de ore de filaj non-stop costă 150 de euro. Cum şi cel mai simplu caz presupune cel puţin 4 zile de investigaţii, suma ce trebuie vărsată la detectiv este destul de mare.

• Supravegherea odraslelor rebele, un tip de investigaţie care se dezvoltă

Deşi nu au foarte multe cazuri, detectivii înregistrează în ultima vreme o creştere a numărului de solicitări de investigaţii din partea părinţilor care vor să-şi supravegheze copiii. „Aflând că unul dintre copii are note proaste la şcoală şi începe să lipsească de la cursuri, unii părinţi îşi pun semne de întrebare. Cum lucrează şi nu au timpul necesar să-şi supravegheze îndeaproape copiii, apelează la noi. După câteva zile de filaj le putem spune destul de cert dacă au motive de îngrijorare sau nu”, ne-a povestit Vasile Vargan, unul dintre acţionarii unei alte societăţi de detectivi particulari din Suceava. Spune că în aceste cazuri bănuielile părinţilor sunt de obicei confirmate, copiii lor intrând într-un anturaj periculos, din care sunt greu de scos.
În afara acestor cazuri, sporadic, detectivii mai au şi alte misiuni: să caute adulţi sau copii dispăruţi de la domiciliu (acest tip de investigaţii sunt de obicei lungi şi deosebit de costisitoare), să afle unde sunt diferite bunuri furate, sau să verifice, la cererea unor patroni, conduita din afara serviciului a unor angajaţi „Am avut un caz în care o societate de distribuţie din municipiul Suceava îl bănuia pe unul dintre distribuitori că lucrează pe sub mână şi pentru altă firmă”, îşi aduce aminte detectivul Dinu Mazureac.
De un caz mai aparte a avut parte şi firma detectivului Vasile Vargan. „Unui bărbat din Suceava un rău voitor îi spărgea periodic cauciucurile de la maşină. Omul a apelat la noi, am supravegheat maşina în fiecare noapte, şi în câteva zile am pus mâna pe autor, predându-l Poliţiei”, povesteşte detectivul. Aceste cazuri, au ţinut să sublinieze cei care lucrează în domeniu, sunt izolate, marea parte a muncii detectivilor din Suceava vizând cazurile de infidelitate.


Avem 18 detectivi particulari

Detectivii cu acte din Suceava au început să-şi desfăşoară activitatea în 2005, odată cu apariţia cadrului legal pentru această meserie. Abia de anul trecut însă activitatea acestora a devenit organizată, doar în câteva luni în municipiul Suceava înfiinţându-se trei societăţi comerciale cu activităţi specifice detectivilor particulari. În momentul de faţă, în evidenţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava sunt înregistraţi 18 detectivi particulari. Numai unul dintre ei lucrează pe cont propriu, având un cabinet individual.

Scene din al doilea Război Mondial, pe viu, la Gara Iţcani

• Florin Piersic Jr., Claudiu Bleonţ, Marcel Iureş şi Udo Shenk deţin rolurile principale ale filmului „Călătoria lui Gruber”, filmat parţial la Suceava

• Zeci de suceveni au asistat ieri la filmări, mai ales că printre actori s-au numărat şi mulţi dintre vecinii şi prietenii lor, care au primit roluri de figuranţi

Soldaţi români cu armele în spinare, tineri soldaţi germani, blonzi şi cu ochi albaştri, ţigăncuşe florărese, copii – vânzători ambulanţi de ziare, domni cu mustăcioara ceruită, la braţ cu doamne şi domnişoare cu rochii înflorate şi pălării cu cordeluţe, maşini de epocă şi caleşti trase de cai, toate au putut fi văzute ieri, la Gara Iţcani, care, timp de aproape 10 ore, s-a întors în timp, tocmai în zilele celui de-al Doilea Război Mondial.
Fără maşini pe stradă, fără maxi-taxi care să claxoneze fără motiv, fără îmbulzeala navetiştilor, Gara Iţcani s-a transformat ieri în Gara Iaşi de acum aproape 80 de ani, dintr-un moment în care un corespondent de război italian (interpretat de Florin Piersic Junior), însoţit de un ofiţer neamţ (cunoscutul actor german Udo Shenk), coboară din tren şi este condus la maşină de un comandant al armatelor române, de un servilism dus la extrem (jucat de talentatul Claudiu Bleonţ).
Omul lui Mussolini e în căutarea unui leac pentru alergia puternică ce i-a fost declanşată după sosirea în România de praful de aici, care îl face să strănute des şi să-i lăcrimeze ochii. Aici, în Iaşi, s-ar afla cel mai bun medic alergolog din ţară – doctorul Gruber, interpretat de Marcel Iureş.

Atmosfera de epocă, creată cu tot felul de artificii

Aceasta este una din scenele filmului „Călătoria lui Gruber”, filmată ieri la Suceava, în Gara Iţcani, locaţia fiind aleasă datorită asemănării pe care o are cu Gara Iaşi, aflată în reconstrucţie.
Circulaţia a fost oprită, zecile de curioşi îşi întindeau gâtul să prindă cât mai mult din scene de după gard şi de după zonele de restricţie delimitate cu bandă galbenă şi păzite de poliţişti comunitari, iar accesul în Gară era permis doar pe peronul din spate.
Pentru ca atmosfera să fie asemeni celei de pe la 1940, nu au fost de ajuns doar costumele şi frizurile specifice acelor timpuri şi Mercedesul albastru, adus parcă dintr-un muzeu al automobilelor.
Trecerea de pietoni din faţa Gării a fost unsă cu un soi de vaselină, pe care au presărat praf alb, termopanele clădirii au fost mascate, în aşa fel încât să pară geamuri cu ochiuri mici, ca pe vremuri, iar stâlpii de beton ai TPL din faţa sediului CFR din Iţcani au fost înveliţi de jos până sus într-un material asemănător scoarţei de copac, să pară făcuţi din lemn.

Suceveni de rând – actori de cinema

Agitaţia din faţa Gării Iţcani a început în jurul orei 6 dimineaţa, când cei responsabili cu decorul şi cei cu recuzita au început să pregătească în cele mai mici detalii scena zilei în care corespondentul de război italian a păşit în Gara din Iaşi, intersectându-şi destinul cu cel al doctorului Gruber. Un retuş aici, unul dincolo, un machiaj refăcut, modificări în decor, verificări de sunet, totul se făcea în grabă, zeci de oameni presaţi de timp alergând dintr-o parte în alta, făcând tot ce trebuie pentru ca în faţa camerelor de filmat să fie recreată atmosfera acelor vremuri, în vreme ce Florin Piersic Junior şi Claudiu Bleonţ se plimbau îngânduraţi dintr-un loc în altul, sorbind din cafeaua luată de la automatul Gării.
Spectatorii nu au lipsit la acest spectacol cinematografic, de la beţivii de la cârciuma din Parc, care se apucau să lălăie când toată lumea trebuia să tacă, pentru filmare, până la familiile, vecinii şi prietenii celor care au devenit peste noapte actori de cinema – figuranţii suceveni care jucau rolul unor ieşeni de pe la 1940.
Din când în când, când prindeau momente libere, actorii de ocazie se duceau în public, printre cunoscuţii care îi admirau şi invidiau în acelaşi timp, spunându-le tare şi răspicat: „Te-ai ajuns! Acum eşti mare vedetă! Auzi, da’ dacă fugi acum? Costumul asta de pe tine valorează mult...Ce zici?”. “Nu pot mă, mi-au luat buletinul. Şi de ce să fug?”, răspunde una din “vedetele” locale vecinilor săi de cartier.
Femei, bărbaţi, tineri şi copii, toţi şi-au găsit ceva de făcut pentru a anima gara cu personaje asemeni celor din perioada Războiului Mondial. Pe lângă mândria de a fi vedete de film, fiecare din ei s-a ales şi cu câte 300.000 de lei vechi pentru prestaţia de ieri.

„Ziare, ziare. Veşti de pe front!”

Regizorul Radu Gabrea a venit în jurul orei 10.00, când totul era pregătit pentru filmare. A coborât din maşină şi s-a dus ţintă către scaunul său, pregătit special, în faţa căruia era montat un televizor de unde putea urmări tot ce apărea pe camera de filmat. În jurul său au fost aşezate mai multe paravane, peste care s-au aşezat pânze negre, încât, în cele din urmă se afla ca într-un cort, doar el şi cu televizorul. De acolo, prin staţie, i-a dirijat pe toţi de pe platoul de filmare.
O repetiţie, a doua, o filmare, schimbări, adăugări d


Florin Piersic Junior şi Claudiu Bleonţ
e personaje, băiatul cu ziarele pus să strige în gura mare „Ziare, ziare. Veşti de pe front!”, în vreme ce ofiţerul german, care îl chema pe puşti mai întâi în limba sa, spunându-i “jungen”, a ajuns în cele din urmă să-l strige “Băieten!”.
Zeci de reluări ale scenei, actorii şi figuranţii repetând aceleaşi gesturi şi replici până când regizorul a exclamat mulţumit – „gata!”. A ieşit din cortul său improvizat după câteva ore, obosit, transpirat, dar radiind de mulţumire. Scena este reuşită.
Filmările au continuat până după-amiază, când recuzita interbelică a dispărut, figuranţii au plecat la casele lor, echipa de filmare şi artiştii – către Bucureşti, unde vor filma cele mai multe scene, iar de acolo, la Iaşi, unde vor finaliza filmul, în urma lor rămânând doar stâlpii înveliţi ca într-o scoarţă de copac, termopanele mascate ca ochiuri de geam şi Gara, a cărei arhitectură de modă veche a făcut ca la Suceava să fie locul ideal de filmare a unei scene cu caracter istoric.

Gara Itcani, platou de filmare




SUCEAVA. Gara din localitatea Itcani a fost ieri platou de filmare pentru pelicula "Calatoria lui Gruber", regizata de Radu Gabrea, productie in care rolurile principale sunt jucate de Florin Piersic Jr., Claudiu Bleont, Marcel Iures si de actorul german Udo Shenk.


Zeci de suceveni au luat parte la filmari, mai ales ca printre actori s-au numarat si multi dintre vecinii si prietenii lor, care au primit roluri de figuranti, platite cu 30 de lei pe zi.

Bucatarie infecta la spital



Bucataria Spitalului Judetean "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava, cel mai mare din judet, risca sa fie inschisa de inspectorii sanitari din cauza mizeriei.


Avertismentul a fost transmis, zilele trecute, de catre Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA). Potrivit inspectorilor, conditiile in care se prepara hrana pacientilor si a cadrelor medicale reprezinta o sursa de infectie.

„Conducerea spitalului spune ca are promisiuni ca va primi de la Ministerul Sanatatii bani pentru renovarea blocului alimentar dar, chiar si in cazul in care acestia nu vor sosi, exista destule lucruri care se pot face pentru indepartarea neajunsurilor.

Nu se pot modifica circuitele functionale, dar se pot curata utilajele si varui peretii“, a spus Vasile Semeniuc, seful Serviciului Inspectie si Control din cadrul DSVSA Suceava.

De cealalta parte, directorul spitalului, Costica Dascaliuc, a spus ca pentru reabilitarea bucatariei ar fi nevoie de 200.000 de lei, bani pe care i-a cerut Ministerului Sanatatii.

Seringi pentru UE




SUCEAVA. Seringile produse de societatea Famos Suceava vor fi distribuite pe piata UE.


Anuntul a fost facut, ieri, de conducerea firmei cu capital italian Top Genko din Arad, cea care a cumparat societatea suceveana. „Vom intra intr-un program intens de modernizare a tehnologiei existente, astfel incât produsele noastre sa poata fi competitive pe piata UE“, a spus, ieri, presedintele Genko Italia, Vicenzo Nuzziello. La inceputul lunii, AVAS a vândut 98a din actiunile Famos Suceava pentru 6,345 milioane de euro catre Top Genko SA Arad.

Specie rara de vultur, pe casa unui satean




Suceava. O specie rara de vultur a aparut, zilele trecute, in comuna sucevana Marginea. Vulturul plesuv sur, cunoscut si sub numele de vulturul grifon, a cazut pe casa unui satean, in urma unei furtuni.


„Dupa codul de pe inelul de la piciorul stâng am aflat ca este în evidenta unei crescatorii din Croatia, unde se va întoarce singur, imediat ce îi vom da drumul“, a spus Cristi Tomniuc, de la Directia Silvica Suceava.

Parcarea garii Burdujeni, ingradita cu lanturi de un SRL




Parcarea garii Burdujeni din Suceava a fost sechestrata cu lanturi de firma ieseana Ghenuta SRL, care nu are acordul Primariei si nici avizul Directiei pentru Cultura avand in vedere ca imobilul care adaposteste statia CFR este monument istoric.


De aproape doua saptamâni, soferii intra in parcarea Garii Burdujeni doar daca achita 1 leu, aceasta fiind ingradita cu lanturi de genul celor folosite de tarani pentru a-si lega animalele. Vazand ca in locul unei bariere si a unui sistem de taxare modern firma foloseste lanturi, edilii suceveni au cerut socoteala Regionalei CFR Iasi.

„Dupa discutia pe care am avut-o cu sefii Regionalei CFR Iasi am convenit ca acel lant sa dispara. De asemenea, reprezentantii firmei Ghenuta trebuie sa se prezinte la noi pentru a obtine autorizatia de constructie si celelalte acte pentru intrarea in legalitate“, a spus Ion Lungu, primarul din Suceava. Societatea Ghenuta si-a câstigat dreptul de a administra parcarea in urma unei licitatii care a avut loc in luna iulie. Contractul este pe o perioada de trei ani.

Dan Ropota, seful Diviziei Patrimoniu din cadrul Regionalei CFR Iasi, nu stia de actiunea firmei iesene, motivând ca se afla in concediu. Reprezentantii SC Ghenuta SRL au refuzat sa comenteze situatia.

Case de milionari




1,2 milioane de euro se cere pentru o vila din Suceava, cea mai scumpa locuinta scoasa la vanzare in zona Moldovei.


Casele de lux scoase la vanzare in marile orase ale Moldovei au preturi ametitoare.

Potrivit ofertei de la agentiile imobiliare, cea mai scumpa vila este la Suceava, pretul de vanzare fiind de 1,2 milioane de euro. Aceasta apartine unei persoane importante din Suceava, al carui nume este confidential.

„Va pot spune ca este la periferia Sucevei, într-o zona rezidentiala de vile. A fost construita acum doi ani, are o suprafata desfasurata de 500 de metri patrati, parter, etaj, mansarda, toate utilitatile, piscina, jacuzi, tot ce vrei. Valoarea mare e data si de domeniul de 5.000 de metri patrati pe care se afla vila“, spune Dan Zlei, directorul agentiei Aiti, care încearca sa-i gaseasca imobilului un cumparator. Pretul celorlalte case din Suceava aflate la vanzare variaza intre 40.000 si 300.000 de euro.

Iasi: Duplex de 500.000 de euro

Cea mai scumpa casa aflata la vanzare in Iasi costa un milion de euro. Imobilul are o suprafata totala de 700 de metri patrati si este situat intr-o zona centrala a orasului.

„Vila este noua, are doua piscine, una interioara si una exterioara, sauna si foisor. In plus, proprietarul doreste sa vanda imobilul complet utilat si mobilat“, ne-a spus Alexandra Coser, de la agentia imobiliara Terra Real Estate.

Urmeaza in clasament doua vile de cate 600.000 de euro. Una este din perioada interbelica si se afla in Copou, iar cealalta este situata in centrul Iasiului, avand 220 de metri patrati.

„Preturile mari se justifica nu numai prin dotarile acestor vile ci si prin valoarea mare a terenurilor din zonele respective“, explica Alexandra Coser. Ultimul loc pe podium este ocupat de un duplex din Bucium, care a fost scos la vanzare pentru 500.000 de euro.

Constructia este structurata pe patru nivele, are o suprafata utila de 400 de metri patrati si o gradina de 700 de metri patrati. Locuinta mai dispune de un garaj pentru doua masini.

Bacau: Cel mult 150.000 de euro

Agentii imobiliari din Bacau sustin ca, in momentul de fata, cele mai scumpe case scoase la vanzare valoreaza pana in 150.000 de euro. Recordul a fost batut anul trecut de o vila de pe strada Garii, pe care noul proprietar a platit 250.000 de euro.

„Vila are sapte camere, living, doua bai si toate utilitatile. Constructia este din caramida“, a explicat Andrei Stanica, agent imobiliar. Proprietarii care vor sa-si vanda casele se plang ca gasesc greu clienti, deoarece majoritatea bacauanilor cauta terenuri la marginea orasului pe care sa-si ridice vile.

Neamt: Case pe malul lacului

In Piatra Neamt, cea mai scumpa vila aflata la vanzare se gaseste in centrul orasului si costa 485.000 de euro. Locuinta are 14 camere, 480 de metri patrati, curte de 500 de metri patrati, centrala termica si se preteaza la activitati de productie, gradinita, cabinete sau pensiune.

In top urmeaza doua vile din zona Ursuleti, la iesirea din oras spre Bicaz, pe malul lacului de acumulare Batca Doamnei, pretul cerut de proprietari fiind de 350.000, si, respectiv, 280.000 de euro.

„Clienti pentru vile nu prea sunt. Omul si-o face pentru a locui in ea, nu s-o vanda. Au mai fost cazuri de afaceristi intrati in faliment si care le-au pierdut pentru ca erau gajate la banci“, ne-a spus reprezentantul unei agentii imobiliare din Piatra Neamt.

Vaslui: Isi ridica singuri vile

In judetului Vaslui, agentiile imobiliare nu se pot lauda cu tranzactii de vile. In acest an, cele mai multe locuinte scoase la vanzare sunt casele simple.

„Se comercializeaza mai mult casele traditionale, a caror preturi difera de la caz la caz. O casa batraneasca cu doua sau trei camere si o curte de 500 metri patrati poate valora pana in 100.000 lei. Dar, daca imobilul este nou, cu o suprafata arondata mai mare de 1.000 metri patrati si un singur nivel, pretul poate ajunge la 250.000 de lei“, a spus Manuel Chiper, agent imobiliar.

Vasluienii care vor sa locuiasca la vile prefera sa si le construiasca singuri. „Fiecare prefera acum sa isi ridice o vila, crezand ca are mai multe avantaje. Si-o fac cum vor, in timpul pe care il vor si mai ales dupa bugetul personal“, a precizat Chiper.


Vrancea: Conac de jumatate de milion de euro

Una dintre cele mai cochete locuinte scoase la vanzare in Vrancea este conacul „Hanul dintre vii“, situat in apropierea orasului Focsani, in mijlocul unor plantatii de vita de vie.

Conacul a facut parte din patrimoniul Consiliului Judetean Vrancea si a fost retrocedat anul acesta mostenitorilor fostului proprietar. Imobilul, cu arhitectura interbelica, are cinci dormitoare, patru bai si un living urias, dar si pivnita pentru pastrarea vinului, fiind ridicat in 1939.

Proprietarii au cerut initial 300.000 de euro, dar pretul a urcat pana la 500.000 de euro intrucat a fost recuperata si o suprafata cultivata cu vita de vie din jurul conacului.

A stat 15 minute cu un jder turbat atârnat de gât


Un sucevean a fost atacat şi muşcat de gât de un jder turbat şi din cauză că are mâinile amputate bărbatul nu s-a putut apăra, rămânând un sfert de oră cu animalul atârnat de gât, informează Mediafax. El a fost ajutat de către soţie să scape de "atacatorul" său. Aurel C. a auzit zgomote suspecte în curte şi a ieşit să vadă ce se întâmplă. Bărbatul nu a observat jderul pe care l-a călcat din greşeală. Atunci animalul i-a sărit la gât şi l-a muşcat.

Iulius Mall este “blestemat”






Ghinioanele se ţin lanţ în ograda omului de afaceri ieşean Iulian Dascălu

Consilierii judeţeni care au făcut parte din comisia de licitaţie privind acordarea terenului pentru construcţia mall-ului “au dat cu subsemnatul” la DNA

Recent, un muncitor la mall-ul din Gheorgheni a murit în urma unui accident de muncă

Nici la Suceava lucrurile nu stau mai roz pentru Dascălu


Lanţul de mall-uri aparţinând controversatului om de afaceri Iulian Dascălu este într-o situaţie extrem de delicată. De când a poposit la Cluj, Iulian Dascălu are numai probleme. În urmă cu câteva zile unul dintre angajaţii care lucrau la construcţia mall-ului a decedat după ce a căzut de pe o schelă aflată de la 10 metri înălţime. Totuşi, şirul necazurilor care a lovit mall-ul din Gheorgheni a pornit încă înainte ca boss-ul ieşean să pună piatra de temelie. La finele săptămânii trecute, mai mulţi consilieri, membrii ai comisiei de licitaţie care a acordat avizul pentru ca Iulius Mall să poată construi magazinul din Gheorgheni, au facut o mică “excursie” la sediul DNA pentru a-i lămuri pe procurori despre legalitatea licitaţiei. Şi cum necazurile nu vin niciodată singure, la Suceava, pe viitorul amplasament al următorului mall marca Iulian Dascălu, inspectorii Gărzii de Mediu Suceava au descoperit un lac subteran de leşie caustică.
Probleme la Cluj
Iulian Dascălu, patronul lanţului de mall-uri Iulius Mall are tot mai multe probleme cu afacerile sale. În momentul de faţă, Iulian Dascălu are în patrimoniu două magazine Iulius Mall finalizate în Iaşi şi Timişoara şi încă două în construcţie la Cluj şi Suceava. Totuşi, problemele nu l-au ocolit pe omul de afaceri ieşean, putând spune fără a cădea în derizoriu că asupra mall-urilor omului de afaceri ieşean s-a aşternut blestemul. Şirul problemelor pentru Dascălu a început atunci când acesta şi-a manifestat intenţia de a construi un mall la Cluj. Consiliul Judeţean Cluj a pus la bătaie un teren în cartierul Gheorgheni pe care urma să se construiască un viitor mall. La licitaţie s-au prezentat mai mulţi ofertanţi, printre care şi reprezentanţii lui Dascălu. După o licitaţie cu cântec, câştigătorul terenului pentru mall a fost desemnat omul de afaceri ieşean. Totuşi, asupra legalităţii respectivei licitaţii planează o mulţime de semne de întrebare. Structura naţională a DNA s-a sesizat şi a început o anchetă pentru verificarea legalităţii respectivei licitaţii. Astfel, procurorii DNA Bucureşti i-au convocat pe Ioan Petran, Steluţa Cătăniciu, Matis Jeno, Liviu Medrea şi Ovidiu Călin (consilieri judeţeni), alături de funcţionarii Radu Spânu, Petru Mălai, Ioan Berche şi Lucia Todoran, toţi membri ai unei comisii de licitaţii a CJ Cluj, pentru a da explicaţii în privinţa asocierii între Mall Iulius Group şi CJ Cluj, pentru exploatarea unui teren de 26.000 mp din Parcul Est, cartierul Gheorgheni. Sus-numiţii au făcut parte din comisia de licitaţii pentru atribuirea terenului „câştigat” de Iulian Dascălu în 2005. Totodată, potrivit unor informaţii, în acelaşi dosar urmează să fie audiaţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară şi consilierul premierului Tăriceanu, Mircea Chertes. Dosarul are la bază şi o plângere făcută de unul dintre cei care l-au concurat pe Dascălu în afacerea mall-ului din Gheorgheni, omul de afaceri clujean Arpad Paszkany. Acesta a trimis un memoriu procurorului general al României, Laura Codruta Kövesi, preşedintelui CSM, Anton Pandrea, preşedintelui Curţii de Apel Cluj, Virgil Andreieş, şi preşedintei Tribunalului Cluj, Sorina Siserman, prin care explică o serie de nereguli privitoare la modul în care a avut loc această licitaţie, demascând totodată o încrengătură de afaceri în care sunt implicaţi cunoscuţi oameni de afa-ceri din Cluj. „În primul rând, Radu Spânu, arhitectul şef al CJ Cluj, cel care susţinea personal în repetate rânduri interesele Iulius Grup în faţa consiliului de administratie al Univers T, nu numai că era membru în comisia de licitaţie, dar el era şi persoana care a deschis plicurile sigilate, verificând documentele şi ofertele participanţilor. Radu Spânu era incompatibil cu calitatea de membru al comisiei de licitaţie pentru că nu putea fi imparţial având în vedere relaţia lui cu Iulius Grup! Radu Spânu a deschis primul plicul Iulius Grup, după aceea cel al SEE (societatea al cărei reprezentat este Arpad Paszkany, n. red.). Când a scos din plicul al doilea documentele şi a văzut parametrii ofertei SEE, a avut o faţă panicată uitându-se insistent către anumiţi membri ai comisiei. Motivul reacţiei lui Radu Spânu a fost faptul că şi-a dat seama că oferta SEE era incontestabil mai bună decât cea a Iulius Grup. După câteva minute, Radu Spânu a pus înapoi în plicuri ofertele şi celelalte documente, spunând că analiza şi punctarea va avea loc la o altă dată. Deşi atât reprezentanţii SEE cât şi ziariştii prezenţi în sală au solicitat insistent citirea ofertelor ceea ce potrivit legii era OBLIGATORIU !- Radu Spânu a refuzat acest lucru; mai mult, a vrut să ţină la el plicurile desfăcute, motivând că le va analiza el şi le va face copii celorlalţi membri ai comisiei de licitaţie”, arată Paszkany în memoriul său. Dacă DNA va considera că licitaţia nu a fost organizată corect, Iulian Dascălu va trebui să îşi demoleze construcţia care în scurt timp va fi inaugurată. Totuşi, problemele de la Cluj nu s-au încheiat aici. Acum aproape două săptămâni un muncitor angrenat în construcţia mall-ului din cartierul clujean Gheorgheni a decedat după ce a picat de pe o schelă aflată la 10 metri înălţime. Acest fapt aruncă multe semne de întrebare asupra condiţiilor de muncă şi de siguranţă a muncitorilor care lucrează acolo.
Mall-ul toxic
Nici la Suceava lucrurile nu stau mai bine pentru Dascălu. Conform unor informaţii apărut în ziarul Obiectiv de Suceava, Dascălu urmează să îşi construiască viitorul mall pe un lac subteran de leşie caustică. Astfel, firmele care construiesc noul complex comercial Iulius Mall au făcut o descoperire care poate ruina proiectul afaceristului ieşean. Conform informaţiilor apărute în respectivul ziar, Garda de Mediu Suceava va trimite la faţa locului o echipă de specialişti care să verifice dacă terenul pe care urmează să se realizeze viitorul complex comercial este sigur pentru construcţie. Potrivit aceluiaşi ziar, Iulius Mall Suceava va fi construit pe fostul amplasament al Intreprinderi de Fibre Artificiale din Suceava. Modul în care a fost realizată decontaminarea după dărâmarea construcţiilor aferente fostei intreprinderi ridică acum nenumărate întrebări, venite atât din partea constructorilor care au săpat gropi pentru ridicarea stâlpilor ce vor susţine noile structuri cât şi din partea celor care au asistat la anumite lucrări de curăţare a zonei şi care au ajuns şi la urechile comisa-rilor de mediu suceveni. În anumite zone ale perimetrului unde urmează să se construiască Iulius Mall, gropile săpate s-au umplut rapid cu leşie neagră, extrem de toxică fiind practic imposibil ca proiectul să se finalizeze în condiţii normale.
Cu garda pe mall
Potrivit informaţiilor apărute în ziarul sucevean, comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a declarat că va trimite la faţa locului o echipă care să constate, prin măsurători specifice, în ce măsură activitatea de deconta-minare a solului din perimetrul cuprinzând aproape 13 hectare de teren achiziţionate de Iulius Mall a fost făcută aşa cum se cuvine. “Garda de Mediu Suceava cunoaşte problema în sensul că în acest perimetru există o poluare istorică provenită atât de la fosta IFA cât şi de la AMBRO. Gradul de poluare se poate determina pe fiecare suprafaţă în parte prin foraje şi pre-levarea de probe din freatic. Pe baza rezultatelor analizelor fizice, se poate aprecia în ce măsură zăcământul de apă freatică din zonă este afectat”, a declarat Constantin Harasim. El a ţinut să precizeze că Garda de Mediu Suceava, înaintea realizării licitaţiei pentru activele FAMOS de pe fosta platformă IFA, s-a adresat în scris atât potenţialilor cumpărători cât şi comisiei de vânzare fiindu-le atrasă atenţia că în zonă există o poluare istorică care ar putea crea probleme pentru noi activităţi de investiţii. “Responsabilitatea ulterioară revine beneficiarului investiţiei care în cunoştinţă de cauză a preluat spre rezolvare aceste probleme. De reţinut că SC Iulius Mall Suceava a încheiat un contract cu firma SETCAR SA din Brăila, o firmă specializată în neutralizarea deşeurilor periculoase din industria chimică iar Garda de Mediu are înregistrate sute de transporturi de asemenea materiale către Brăila, de pe platforma IFA. Numai că surse autorizate susţin că toate materialele periculoase provenite din dărâmarea fostei IFA trebuiau stocate şi decontaminate, iar în România nu există o instalaţie care să poată rea-liza decontaminarea unor astfel de materiale, acestea putând fi aduse doar din Ucraina sau din Rusia, lucru care nu s-a întâmplat. Trebuiau decontaminate, înainte de a se deschide şantierul atât solul cât şi pânza freatică, acestea trebuind să fie aduse la starea normală din punct de vedere al normelor de mediu. Materialele provenite din dărâmături trebuiau transportate, stocate, decontaminate separat de măsurile luate în amplasamentul fostei IFA, într-o altă locaţie.

Un barbat a stat cu jderul agatat de gat


Un sucevean a fost atacat si muscat de gat de un jder turbat. Barbatul, care are mainile amputate, nu s-a putut apara de animalul care l-a atacat, fiind nevoit sa stea un sfert de ora cu jderul atarnat de gat. Suceveanul tipa ca din gura de sarpe, iar intr-un tarziu a fost auzit de sotia sa. Ingrozita, femeia a sarit in ajutorul barbatului ei, iar dupa ce a dus animalul intr-o zona luminoasa, pentru a-l face sa-si desclesteze dintii din gatul omului, l-a omorat cu lovituri de bat.

Incepe Targul de Turism Bucovina




Targul de Turism al Bucovina incepe maine

Prima editie a Targului de Turism Bucovina, promovat si organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Suceava si ROMEXPO va incepe main, la ora 11.00, la Centrul Economic Bucovina. Targul de Turism al Bucovinei se va desfasura in cadrul noului complex expozitional de la Suceava, in perioada 14-16 septembrie 2007. Peste 100 de pensiuni turistice din Bucovina si 50 de tour operatori si-au anuntat participarea la primul Targ de Turism al Bucovinei.

Targul de Turism al Bucovinei face parte dintr-un amplu eveniment, denumit ANUL BUCOVINEI care a inceput odata Serbarile orasului Suceava, in iunie 2007 si se va desfasura pe durata unui an calendaristic cu includerea tuturor actiunilor prevazute in judetul Suceava, dintre care amintim: Festivalul medieval – Complexul muzeal Suceava, iulie 2007, Festivalul pastravului – Ciocanesti, august 2007, Targul mesterilor populari –august 2007, Festivalul de la Cacica etc.

In cadrul manifestarii vor fi prezentate toate formele de turism existente in zona Bucovinei: ecumenic si istoric, itinerant cu valente culturale, balnear, rural, ecoturism, de tranzit, vanatoare si pescuit, echitatie, sporturi de iarnaa, pentru congrese si reuniuni, odihna, recreere si agrement.

Targul, organizat cu scopul de a se cunoaste si valorifica potentialul turistic al Bucovinei, va reuni asociatiile de turism din zona, hotelurile, pensiunile, locurile de agrement si este destinat specialistilor in turism, agentiilor de turism din tara si din strainatate, institutiilor de invatamant superior de profil, societatilor de asigurari, reprezentantilor ambasadelor straine in Romania, oficiilor de turism externe.

Totodata, in cadrul targului, vor fi prezentate unele programe de dezvoltare a infrastructurii din regiune (partia de schi Voronet, dezvoltarea zonei Vatra Dornei etc.). In plus, vizitatorii vor beneficia pe intreaga perioada a targului de un program special “Info Tour", care va cuprinde vizite la principalele puncte turistice bucovinene, participarea la evenimente cultural artistice.
La aceasta editie a Targului de Turism Bucovina, ROMEXPO pune la dispozitia firmelor expozante si vizitatorilor specialisti, gratuit, un serviciu cu valoare adaugata menit sa sporeasca eficienta participarii la acest targ, si anume Programul de facilitare de contacte de afaceri, respectiv programul de matchmaking. Acest program are ca scop identificarea si contactarea de catre ROMEXPO a unor firme relevante pentru tematica TTB, in vederea stabilirii de intalniri de afaceri directe - in cadrul expozitiei, la standul Bursa de Contacte sau la standul dumneavoastra - sau indirecte - prin intermediul corespondentei (datele de contact ale firmelor respective urmand a va fi furnizate de catre personalul responsabil de desfasurarea acestui program). Solicitantii trebuie sa completeze formularul de inscriere, ce reprezinta un profil pe baza caruia firmele ce vor fi prezente pe parcursul manifestarii expozitionale vor putea evalua oportunitatea unei eventuale intalniri de afaceri.

Cu sprijinul BCR Erste si Vodafone, in cadrul Targului de Turism al Bucovinei va avea loc un Forum economic care va cuprinde urmatoarele teme de discutii:

1. Turismul din Bucovina incotro? (vineri, ora 11:30, moderat de dl. Ovidiu DONŢU – directorul general al CCIA Suceava)

2. Protectia marcilor comunitare si a design-ului comunitar. Abordari specifice in domeniul turismului. (vineri, ora 14:30, moderat de dl. Florin POPA – Coordonatorul national al activitatii centrelor regionale de promovare a protectiei proprietatii industriale din Romania)

3. Masterplan pentru turismul national 2007-2026 prezinta secretar de stat Lucia Murariu

4. Solutii de comunicare Business (sambata, ora 11:00, moderat de Paul Diaconita - Vodafone)

5. Finantarea si cofinantarea proiectelor prin fonduri structurale. (sambata, ora 11:15, moderat de Gabriel Harja- Manager EU OFFICE Suceava BCR Erste )

6. Fondurile structurale in domeniul turismului (sambata, ora 12:15, moderat de d-na Carmen Nastase - Consulting Group)

7. Solutii complete de gastronomie si igiena profesionala (sambata, ora 13:45, moderat de Dan Cristea – Holdmann Grup).

Asociatia pentru Turism Bucovina va oferi o seara Bucovineana vineri 14.09.2007 incepind cu ora 19,00

Pe tot parcursul evenimentul, Bucovina Folclorica se prezinta pe scena special amenajata in fata Centrului Economic Bucovina conform programului anexat iar vineri incepind cu ora 19 va avea loc un concert cu formatia GHG iar de la ora 20,00 concert extraordinar IRIS.

Programul de vizitare al targului este:
Vineri, 14 septembrie 10:00 – 19:00
Sambata, 15 septembrie 09:00 – 19:00
Duminica, 16 septembrie 10:00 – 16:00

Intrarea este libera iar organizatorii vor pune la dispozitie pe toata perioada tirgului un autobuz gratuit care va pleca la fiecare ora fixa din statia Centru.

Pe parcursului evenimentului, in fata Centrului Economic Bucovina vor exista posibilitati de petrecere a timpului liber, respectiv terase, muzica, locuri de joaca pentru copii.
Vizitatorii vor putea participa la o tombola cu premii in produse turistice.

Muscat de un jder turbat




Suceava. Autoritatile au instituit carantina pe o raza de 30 de kilometri in comuna suceveana Bogdanesti, dupa ce un jder turbat a atacat, zilele trecute, un satean, muscand-ul de gat.


Victima nu s-a putut apara, având ambele mâini amputate. Animalul a fost omorât de sotia barbatului, care l-a lovit de mai multe ori cu o bucata de lemn. Victima este internata la Spitalul Judetean, unde urmeaza tratament antirabic.

PSD considera ca PD si PLD nu au motive sa planga pe umerii lui Carcalete si Hrenciuc

PSD considera ca PD si PLD nu au motive sa planga pe umerii lui Carcalete si Hrenciuc Domnii de la PLD si PD ar trebui sa-si aduca aminte modul in care au fost inlocuiti sefii institutiilor descentralizate membri ai PSD, cand, printr-un pocnet din degete al mariei sale domnul Flutur, s-a facut schimbarea", a declarat presedintele organizatiei municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache. Social democratii au criticat gestul democratilor si al liberal-democratilor de a sari in apararea fostului sef al Inspectoratului Scolar Judetean si al adjunctului acestuia, Petru Carcalete de la PLD si Daniel Hrenciuc de la PD, recent schimbati din functii. Presedintele organizatiei municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, considera ca cei din PD si PLD nu au nici un motiv sa planga pe umerii celor doi, aducandu-le aminte ca la fel au facut si ei cu directorii PSD, cand Alianta D.A. a preluat puterea.
"Sunt mirat de temele pe care le abordeaza unii lideri politici de la nivelul judetului, Suceava printre care se numara domnul Uricec (nr- liderul PD Suceava), Pardau (nr- liderul PLD Suceava) sau domnul Flutur (nr- presedintele executiv al PLD) care plang pe umerii celor care au fost demisi. Un proverb spune ca "cine seamana vant culege furtuna. Domnii in cauza ar trebui sa-si aduca aminte modul in care au fost inlocuiti sefii institutiilor descentralizate, cand, printr-un pocnet din degete al Mariei Sale Domnul Flutur, intr-un anumit comitet de coordonare al Aliantei nici nu se punea problema ca sa ramana un sef la o institutie descentralizata daca nu avea marea calitate de a fi membru al unui partid care in momentul acela se afla la guvernare", a declarat Iordache. El a recunoscut ca schimbari a facut si PDSR-ul cand a venit la guvernare in 2000, doar ca tehnica abordata a fost cu totul alta, aceea de a convinge persoana care era profesionista sa se inscrie in partid.
Iordache considera totusi ca invatamantul ar trebui lasat in afara politicii. "Aceasta fluctuatie la conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a determinat ca numai 40% din fondurile alocate scolilor din judet sa fie utilizate. Asta spune mult. Faptul ca exista o incoerenta in conducerea inspectoratului va afecta grav si pe termen lung calitatea actului didactic. Faptul ca in momentul acesta sunt schimbari in conducerea institutiei cu siguranta nu va avea ca efect desfasurarea unui act managerial performant", a spus Iordache.
Presedintele PSD Suceava a recunoscut ca a sustinut inlocuirea lui Carcalete de la sefia Inspectoratului Scolar Judetean pentru ca nu era firesc ca de la ora 8 la ora 16 sa faca politica guvernului liberal, iar dupa ora 16 sa faca politica PLD. Iordache a apreciat ca noul sef al invatamantului sucevean, liberalul Lucian Lungu, trebuie mentinut in fruntea institutiei, exprimandu-si intentia de a-i monitoriza cu atentie activitatea, pentru ca managementul sa fie unul performant.

Au sustras bani de pe un card uitat intr-un bancomat




Au sustras bani de pe un card uitat intr-un bancomat

Doua persoane au fost retinute de jandarmi in timp ce sustrageau bani de pe un card uitat intr-un bancomat BCR de la sucursala Curtea Domneasca Suceava, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, remis miercuri ROMPRES. Irina C., de 18 ani, si Alexandru B., de 27 ani, ambii din Suceava, au scos 50 RON de pe un card uitat in bancomat si au incercat sa plece, fara sa ia cardul cu ei. Cei doi au fost filmati cu camera de supraveghere. Jandarmii au recuperat prejudiciul de 50 RON, pe care l-au inapoiat persoanei pagubite, o femeie in varsta de 65 ani, care a fost identificata dupa seria cardului. Pe numele lor s-a intocmit dosar pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.