marți, 16 octombrie 2007

Fotbal.Liga a IV-a » Victorie la scor: Minerul Iacobeni-Ciocăneşti – CSO Viitorul Liteni 6 – 1 (4 – 0)


Sport



„Noapte albă” pentru conducătorii echipei din Iacobeni-Ciocăneşti, sâmbătă spre duminică, având în vedere că viitorii lor adversari, cei de la Viitorul Liteni, făcuseră în cursul săptămânii câteva legitimări de jucători tineri, de perspectivă.

Mobilizare exemplară însă, la ora meciului, pentru gazde, care în min.3 marcaseră pentru 1 – 0 prin căpitanul Tomiuc. Acesta a preluat spectaculos cu capul o centrare din piciorul lui Adi Berechea. Jocul s-a echilibrat apoi, dar liderul echipei din Iacobeni, Răzvan Ivan, va specula o greşeală în apărarea oaspete şi, în min. 30, scorul era 2 – 0. 3 – 0 a devenit în min. 30, prin golul înscris de Dascălu, din 11 metri executat precis, pentru ca în ultimul minut al primei reprize, acelaşi Răzvan Ivan să înscrie a patra oară pentru echipa sa. În partea a doua a jocului, gazdele au luat piciorul de pe acceleraţie, dar Ivan a mai marcat de două ori. Oaspeţii au transformat un penalti prin Ilaşcă, partida încheindu-se cu rezultatul de 6 – 1.

Amintim şi de juniorii de la Iacobeni-Ciocăneşti care au intrat în grija fostului arbitru Mihai Melinte. Sunt în primul 11 câţiva jucători tineri şi foarte tineri ce joacă în formaţia seniorilor pregătiţi de Marcel Ivan.

Au jucat formaţiile:


Minerul: Stalarciuc – Pisdeli, C. Ciocan, Tomiuc, R. Ivan, Dascălu, Avasilichioaie, Arseniuc, A. Berechea, Frunză, S. Ujică. Au mai intrat D-tru Ciocan, şi Tuşan.

Viitorul: Holca – I. Dascălu, Prodan, Ilaşcă, Bălan, Bârleanu, M. Murariu, Popescu, Vornicu, Mancaş, Maniliuc. Au mai intrat: Bobolea, Ciubotaru şi Dumitru.

Cetatea II Suceava – CS Gura Humorului 3 – 0 (0 – 0)

10 cartonaşe galbene şi două lovituri de la 11 metri pentru Cetatea, una ratată (executată de Martinescu şi apărată de portarul Petre Negrea), a doua transformată de Tomaz Donizete în min. 55 în meciul Cetatea II Suceava- CS Gura Humorului. Pe final de joc, gazdele s-au desprins decisiv prin golurile înscrise de Homneac (min.83), care s-a dus ca trenul prin apărarea humorenilor, şi Ignătescu (min.85). Au fost câteva minute mai delicate, generate de schimburi de „amabilităţi” între arbitrii şi spectatori, despre acestea pronunţându-se Comisia de disciplină a AJF.

Au jucat formaţiile:

Cetatea II: Constantin – O. Ciobanu, Cerlincă, Răzlog, D-tru Ene, Tomaz, Apetri, Turliuc, Halip, Homneac, Martinescu. Au mai intrat: Scutelnicu, O. Păcurari, Ignătescu.

Humor: P. Negrea, Cocor, Ioniţă, Căinari (c.), Bernic, Neagoe, Piticariu, Beldiman, Grosu, Beleca, Gafiţa.
Clasament

1.FC Cetatea II Suceava-Arbore 10 9 0 1 31-11 +12

2.Dorna Vatra Dornei 10 8 0 2 39-14 24 +6

3.Rapid CFR Suceava 10 8 0 2 32-11 24 +9

4. CS Gura Humorului 10 7 0 3 29-9 21 +6

5.CS Juventus II Fălticeni 10 6 2 2 21-11 20 +5

6.CSM Bucovina Rădăuţi 10 6 0 4 18-20 18 +3

7.Bucovina Bădeuţi 10 5 0 5 13-16 15 0

8.Bradul Putna 10 4 2 4 19-13 14 -1

9.Florconstruct Pătrăuţi 10 4 2 4 23-19 14 +2

10.Unirea Boroaia 10 4 2 4 21-22 14 -1

11.Minerul Iacobeni-Ciocăneşti 10 4 1 5 22-28 13 -2

12.Zimbrul Siret 10 4 0 6 24-22 12 -3

13.Foresta Moldoviţa 10 2 2 6 7-16 8 -7

14.Flacăra Roşie Udeşti 10 2 0 8 11-34 6 -9

15.Avântul Todireşti 10 1 1 8 13-36 4 -11

16.CSO Viitorul Liteni 10 0 0 10 5-39 0 -12

Fotbal. Liga a V-a » Etapa a VIII-a


Sport



Duminică, 14 octombrie, s-au disputat meciurile etapei a VIII-a din Liga a V-a. Iată rezultatele complete:

Seria I
Recolta Fântânele – Locomotiva Dorneşti 3 – 2

Constr. Dărmăneşti – CS ŞC. De Fotbal Rădăuţi 9 – 3

Unirea Horodnic – Flacăra Vicovu de Jos 3 – 0

Releul Mihoveni – Polul Nord Falcău 4 – 1

Bucovina Calafindeşti – Ştiinţa Mitoc 2 – 2

FC Marginea – Nord Bucovina Frătăuţii Noi 2 – 1

Avântul Volovăţ – Progresul Frătăuţii Vechi 1 – 1

Locomotiva Zvoriştea – Viitorul Adâncata 0 – 2
Seria II

Forestierul Frumosu – Progresul Salcea 3 – 3

Inter Capu Câmpului – Avântul Frasin 3 – 3

Moldova Drăguşeni – Voinţa Liteni Moara – nedisputat

Şomuzul Preuteşti – Steaua Dumbrăveni 2 – 0

FC Pojorâta – Pleşul Bogdăneşti 2 – 3

Bistriţa Broşteni -Victoria Păltinoasa 4 – 1

Voinţa Stroieşti – CSM Rarăul II C-lung 2 – 1

Bradul Vama – Victoria Solca 3 -0

VOLEI » Sucevenii au fost învinşi de ultima clasată a seriei


Sport



Echipa suceveană de volei masculin A2 a fost învinsă sâmbătă de ultima clasată a Grupei Est. Meciul, contând pentru etapa a IV-a a campionatului, s-a desfăşurat la Bucureşti, sucevenii întâlnind formaţia AS Niro Guard, cu care au jucat patru seturi. Bucureştenii şi-au adjudecat partida, elevii lui Pancu reuşind să bată doar în al treilea, pe care l-au câştigat cu 25-22.

După patru etape, sucevenii ocupă poziţia a patra în clasament, din opt echipe ale Seriei A2 Est, a cărei lider este CSU CSS Galaţi.

Sâmbătă, 20 octombrie, voleibaliştii de la CSMU LPS Suceava vor juca în sala Unirea cu vecinii de clasament, Tomis CSS1 Constanţa.

Social - democraţii cer reluarea în regim de urgenţă a lucrărilor de canalizare şi introducere a gazului metan pe Mihail Sadoveanu


Politica



Virginel Iordache„Celebra” stradă Mihail Sadoveanu din municipiul Suceava, cea care împarte în două versantul de NE al municipiului reşedinţă de judeţ a intrat în vizorul consilierilor locali ai PSD. Aceştia au solicitat luni executivului local sucevean reluarea în regim de urgenţă a lucrărilor de canalizare şi introducere a gazului metan în zonă. Liderul consilierilor social-democraţi, Virginel Iordache a spus într-o conferinţă de presă că locuitorii de pe strada amintită sunt „disperaţi” din cauza faptului că trăiesc în cel mai mare oraş din judeţ dar au în schimb condiţii de viaţă „ca la ţară”.

„Drumurile sunt desfundate iar oamenii îşi distrug maşinile ca să ajungă acasă. În plus, nefinalizarea lucrărilor de introducere a canalizării face ca apele de pe versant să se scurgă în beciurile oamenilor”, a explicat Iordache. Acesta recunoaşte că zona menţionată face parte din capitolul pe care administraţia suceveană l-a ignorat în ultimele mandate însă a cerut primarului Ion Lungu să revină la sentimente mai bune faţă de locuitorii acestei străzi şi să înceapă lucrările abandonate cu câţiva ani în urmă. „Îl invit pe primar să reînceapă lucrările şi să termine ceea ce este finalizat doar în proporţie de 30 la sută”, a mai spus liderul PSD Suceava.

Întârzierea reluării furnizării de energie termică în municipiu „îi scoate în stradă” pe consilierii sociali- democraţi


Politica



Preşedintele organizaţiei municipale PSD Suceava, Virginel IordacheDupă ce duminică democraţii suceveni anunţau că vor fi în teren pentru a monitoriza lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare din municipiul Suceava, luni şi consilierii PSD au spus că vor controla graficele de execuţie pentru a determina ca firmele care realizează lucrările să le finalizeze cât mai repede în condiţiile în care acestea, luni, trebuiau finalizate.

Preşedintele organizaţiei municipale PSD Suceava, Virginel Iordache, a criticat luni, conducerea Primăriei şi a societăţii de termoficare- Termica pentru că cca. 20.000 de suceveni suferă de frig deoarece nu s-au finalizat în termen lucrările de modernizare şi reabilitare a termoficării.

Acesta a spus că primarul Ion Lungu şi conducerea Termica trebuie să dea explicaţii bătrânilor care se încălzesc la aragaz sau părinţilor care îşi înfofolesc copii pentru a putea face temele.

În aceste condiţii, Virginel Iordache a afirmat că PSD Suceava a stabilit să-şi trimită consilierii locali în zonele unde se efectuează lucrări pentru a verifica graficele de execuţie şi să monitorizeze aceste lucrări astfel încât, în cel mai scurt timp, să poată fi reluată furnizarea agentului termic. În urma verificărilor toţi consilierii locali vor prezenta un raport zilnic privind aceste aspecte, care va fi făcut public.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, joi, că doar o parte din municipiu va putea beneficia de agent termic după data de 15 octombrie întrucât lucrările de modernizare şi reabilitare efectuate atât la reţeaua de distribuţie cât şi la punctele termice nu vor fi finalizate în termenul stabilit.

Retrocedarea terenurilor este prioritate zero


Administratie



Prefectul de Suceava, Orest Onofrei„Finalizarea procesului de retrocedare a terenurilor este prioritate zero. Este o problemă de seriozitate şi de voinţă. În 30 de zile trebuie să finalizăm retrocedarea”, a declarat luni, prefectul de Suceava, Orest Onofrei considerând că această problemă este inclusă în cele ce trebuie soluţionate în cadrul avertizării transmise de Comisia Europeană privind Agricultura.

Acesta a precizat că parcelele nu pot fi inventariate dacă procesul de retrocedare nu e finalizat, astfel că a dat termen tuturor comisiilor locale de fond funciar să transmită Comisiei judeţene dosarele cu cererile validate în vederea analizării acestora şi finalizării procesului de retrocedare.

Cele peste 33 000 de cereri depuse în judeţ au fost analizate de comisiile locale de fond funciar, două treimi fiind respinse, iar restul fiind validate. Dosarele validate trebuie transmise Comisiei judeţene de fond funciar care urmează să le analizeze şi să decidă dacă menţine sau nu propunerea comisiei locale.

Referindu-se la acest aspect prefectul Onofrei a afirmat că doar 25 de comisii locale din 113 au transmis Comisiei judeţene toate dosarele, în timp ce 22 de localităţi au transmis mai puţin de jumătate.

Orest Onofrei a spus că nu înţelege care sunt motivele pentru care comisiile locale nu transmit dosarele ce au fost validate şi a avertizat primarii că riscă să fie amendaţi.

Prefectul de Suceava nemulţumit că ISU nu a informat instituţia privind situaţia după avertizarea de „Cod galben”


Actualitate



Prefectul de Suceava, Orest OnofreiInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” (ISU) Suceava a fost criticat luni de către prefectul de Suceava, Orest Onofrei pentru că pe perioada avertizării de „Cod galben”, de la sfârşitul săptămânii trecute nu a transmis Prefecturii Suceava nici o informare legată de evenimentele şi stare vremii din judeţ. Prefectul Onofrei a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă că ISU Suceava a acţionat cu o rutină păguboasă, probabil din cauza prea multor atenţionări. Orest Onofrei a mai spus că despre puternicul incendiu de la Fălticeni a aflat de la televizor. „Poate că Prefectura trebuia informată despre acest incident în condiţiile în care nişte oameni au avut de suferit şi poate aveau nevoie de un sprijin”, a afirmat prefectul Onofrei, adăugând că l-a avertizat, scris pe şeful ISU Suceava, col. Lucel Lulciuc, în legătură cu această situaţie legată de lipsa de comunicare.

Prefectul de Suceava este de părere că ISU Suceava a încălcat procedura standard stabilită în cadrul Comisiei Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă iar faptul că nu s-au înregistrat multe situaţii grave nu scuză comportamentul celor de la ISU.

ISU Suceava a informat, luni, că în urma atenţionării de „Cod galben” s-a înregistrat doar o întrerupere temporară a alimentării cu energie electrică a unui grup de case din satul limitrof municipiului reşedinţă, Sf. Ilie.

„Pentru cei de la ISU, avertizările au devenit o rutină şi şi-au dat ei cu părerea că nu mai vine frigul anunţat”, a spus Orest Onofrei.

Primăria Sadova amendată pentru lipsa de civilizaţie a cetăţenilor


Actualitate



comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin HarasimPrimăria comunei Sadova a fost amendată cu 15.000 lei (150 milioane de lei vechi) de către comisarii de mediu deoarece cetăţenii din comună, deşi au la dispoziţie 42 de containere pentru deşeuri şi Serviciu de salubritate, pe raza localităţii, aruncă deşeurile tot pe marginea pârâului Sadova, a râului Moldova şi a zonei de protecţie a drumului. „Primarul Gheorghe Rusu a arătat preocupare privind această problemă de aceea s-a dat amenda pe primărie ca persoană juridică, dar cetăţenii nu vor să pună deşeurile în containere. Tot pe maluri şi pe marginea drumului aruncă gunoaiele. Aici e vorba de mentalitate. Păcat, pentru că e o zonă foarte frumoasă. Primăria va trebui să recupereze banii din urma amenzii de la cei care aruncă gunoaiele” a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim.

Tot pe raza comunei Sadova, câte o sancţiune de 5.000 lei a fost aplicată agenţilor economici SC TIM ELA PROD COM SRL SADOVA şi SC MELNIC COM PROD SRL SADOVA pentru depozitarea de materiale şi deşeuri lemnoase în locuri nepermise, respectiv pe spaţii verzi. Potrivit lui Harasim, în gestionarea deşeurilor lemnoase deţinătorii de deşeuri de acest fel au obligaţia să depoziteze deşeurile lemnoase în mod selectiv pe platforme betonate special amenajate.

Cu amenzi de câte 3.000 lei au fost sancţionate SC MOLD SAD COM SRL SADOVA şi SC BABIMIH SADOVA pentru absenţa evidenţei gestiunii deşeurilor.

Două gospodării din Părhăuţi afectate de un incendiu


Actualitate



incendiu ce a afectat două gospodării din satul Părhăuţi, comuna Todireşti.Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit duminică după-amiază, la ora 17:15 cu un număr de 3 autospeciale la stingerea unui incendiu ce a afectat două gospodării din satul Părhăuţi, comuna Todireşti. Flăcările au distrus bunuri în valoare de 30.000 lei (300 milioane de lei vechi) ce aparţin

lui Bădăluţă Vasile şi Bădăluţă Gheorghe. Astfel din gospodăria lui Bădăluţă Vasile au ars bucătăria de vară pe o suprafaţă de 12 mp, adăpost animale pe o suprafaţă de 15 mp, şura pe 100 mp, acoperişul bucătăriei pe 30 mp, acoperişul casei pe 6 mp, 10 tone de fân, 4 tone cereale, 12 mc lemne de foc.

Din gospodăria lui Bădăluţă Gheorghe au ars doar anexele pe o suprafaţă de 10 mp. În sprijinul pompierilor a venit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Todireşti cu o autospecială. Pompierii au luptat cu focul timp de 4 ore şi au reuşit să salveze bunuri în valoare de 60.000 lei (600 milioane de lei vechi).

În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

Proiectil găsit în pădure adus acasă de un copil din Stulpicani


Actualitate



 bombă explozivă de aruncător calibrul 82 mm găsită la locuinţa Rodicăi Ungureanu Echipa pirotehnică a Detaşamentului de pompieri Suceava s-a deplasat duminică, după amiază în comuna suceveană Stulpicani într-o misiune de asanare pirotehnică după ce un băiat a adus acasă elemente de muniţie găsite în pădure. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava echipa pirotehnică s-a deplasat la faţa locului unde a identificat, ridicat şi depozitat temporar o bombă explozivă de aruncător calibrul 82 mm găsită la locuinţa Rodicăi Ungureanu. Aceasta a declarat poliţiştilor din comună veniţi la faţa locului pentru cercetări, că fiul ei a adus la domiciliu proiectilul, după ce l-a găsit în pădurea din apropierea locuinţei.

Specialiştii pirotehnişti avertizează populaţia ca, atunci când găsesc elemente de muniţie să anunţe autorităţile dar să lase obiectele în locul în care le găsesc şi să nu le lovească sau arunce, în caz contrar existând pericolul unei explozii ce ar putea avea urmări tragice.

Copil de 14 ani rănit grav într-un accident la Călugăreni


Actualitate



Un băiat din municipiul Suceava a ajuns în stare gravă la spital după ce maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţ. Potrivit IPJ Suceava, duminică, la orele 17.10, pe D.N. 29 A, în localitatea Călugăreni, C. DANIEL, de 20 ani, din municipiul Suceava, posesor al permisului de conducere categoriile „B+E, C+E”, din anul 2006, în timp ce conducea un autoturism marca „Dacia 1310”, nu a adaptat viteza într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă în sensul de circulaţie.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a lui C. CORNEL, în vârstă de 14 ani, din municipiul Suceava, pasager.

Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un dornean fără permis a lovit mortal un cal pe care se aflau doi minori


Actualitate



Un grav accident de circulaţi a avut loc în comuna Şaru Dornei, după ce un bărbat ce nu deţinea permis de conducere a lovit mortal un cal pe care se aflau doi minori. Potrivit IPJ Suceava, duminică seară, la ora 19.40, pe D.C. 82, în interiorul comunei Şaru Dornei, L. LAURENŢIU, de 61 ani, din localitate, în timp ce conducea fără a poseda permis un autoturism marca „Aro”, a pătruns pe contrasens, unde a lovit un cal pe care se aflau minorii: L. VALENTINA, de 11 ani şi L. GABRIEL, de 9 ani, din localitate.

În urma impactului cei doi fraţi au fost răniţi grav, calul a decedat iar autoturismul a fost avariat.

Conducătorul auto nu avea ataşată centura de siguranţă şi nu a fost testat cu aparatul etilotest datorită insuficienţei respiratorii, astfel i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şcoala din Păiseni ar putea purta numele militarului erou Ioan Grosaru decedat în Irak


Actualitate



Şcoala generală din satul sucevean Păiseni- Cornu Luncii arCatalin Nechifor putea purta denumirea „Ioan Grosaru” în memoria militarului din această localitate care a murit în timpul unei misiuni în Irak după ce a explodat muniţia de la bordul transportorului blindat în care se afla. O astfel de propunere a fost făcută luni, ministrului Educaţiei de către prim vicepreşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta a spus într-o conferinţă de presă că este „o datorie a ministrului sucevean al Educaţiei, Cristian Adomniţei” să facă un asemenea gest pentru memoria „acestui erou al Sucevei” care a fost şi un foarte bun poet.

Cătălin Nechifor mai spus că este o asemănare cutremurătoare între destinul poetului Ioan Grosaru şi cel al lui Nicolae Labiş, amândoi fiind născuţi în aceeaşi zonă, localităţile Păiseni şi Mălini fiind despărţite de un deal. „Ultima poezie a lui Nicolae Labiş a fost „Pasărea cu clonţi de rubin” în timp ce ultima poezie a lui Ioan Grosaru a fost „Pasărea de ceară”. Este o asemănare care mă cutremură”, a afirmat Cărălin Nechifor, adăugând că Ioan Grosaru a lăsat în spate foarte multă poezie de foarte bună calitate ce ar trebui să vadă lumina tiparului.

Cătălin Nechifor consideră că pentru acest poet care s-a sacrificat pentru ţară ar fimilitari in irak „un gest de minimă recunoştinţă” ca şcoala din sat să poarte numele său.

Incidentul a avut loc pe data de 21 septembrie, în apropiere de baza din Talill, în transportorul blindat fiind şase militari români însă ceilalţi cinci au reuşit să iasă înaintea exploziei.

Caporalul Grosaru nu era la prima misiune de acest fel, el fiind decorat la întoarcerea dintr-o misiune de 3 luni în Afganistan.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat în ziua incidentului un decret prin care se conferea post mortem Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari cu însemn de război, sublocotenentului Grosaru Dumitru Ioan, decedat în timpul executării misiunii în Irak. Caporalul Grosaru Ioan a fost înaintat post mortem, de către ministrul Apărării, la gradul de sublocotenent.

Adrian Casuneanu „se dă bolnav” pentru a amâna decizia Comisiei de Disciplină


Actualitate



GardaMediuFostul comisar-şef al Comisariatului Regional Suceava nu s-a prezentat la nici o convocare a comisiei de disciplină, după ce a fost suspendat din funcţie pentru o serie nereguli. În aceste condiţii Comisia de Disciplină a Gărzii Naţionale de Mediu nu poate finaliza ancheta fiindcă Adrian Căşuneanu nu se prezintă la audieri, motivând că este bolnav. Aflat luni la Suceava, Codrin Lungu, consilierul personal al comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Popa a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Adrian Căşuneanu a fost somat să prezinte certificatele medicale. „Dacă nu aduce aceste acte justificative, ancheta se va încheia şi fără prezenţa sa la audieri”, a precizat Codrin Lungu adăugând că Adrian Căşuneanu a trimis cereri de amânare a audierii, fără să ataşeze documente care să demonstreze că într-adevăr este internat în spital. Bănuielile că Adrian Căşuneanu nu este bolnav au fost amplificate de una dintre aceste cereri ce a fost transmisă de pe fax-ul personalizat al unei balastiere din judeţul Iaşi, patronul acesteia confirmându-le comisarilor de mediu Iaşi, deplasaţi la faţa locului, că cel care a trimis documentul a fost chiar Adrian Căşuneanu.

Adrian Căşuneanu are trei sesizări la Comisia de Disciplină. Una dintre acestea se referă la nereguli în achiziţionarea sediului Gărzii de Mediu Suceava, care pe lângă faptul că se află în afara municipiului Suceava, a fost achiziţionat de la un intermediar cu 18 miliarde de lei vechi, după ce iniţial clădirea a fost cumpărată cu 6 miliarde de lei vechi. „Cu banii ăştia se lua un spaţiu în New York” a spus consilierul comisarului general. Un alt aspect verificat este cel al uniformelor pentru comisarii de mediu suceveni care timp de un an au stat în custodia producătorului iar cea de-a treia se referă la depăşirea pragului de 20 la sută în cazul unor stimulente financiare luate de la comisariate judeţene pentru personalul de la comisariatul regional. „Stimulentele nu trebuiau să depăşească 20 la sută, dar comisarul şef regional lua 30- 40 la sută. Cei care au primit în plus vor trebui să dea banii înapoi” a mai spus Codrin Lungu. Pentru toate acestea, Adrian Căşuneanu riscă să fie sancţionat cu încheierea contractului de muncă.

Adrian Căşuneanu a fost suspendat din funcţie la începutul lunii august, în urma celor trei sesizări, dar a depus o contestaţie ce a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava. La sfârşitul lunii septembrie, acesta menţiona că face recurs şi se va adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În momentul de faţă Adrian Căşuneanu este cercetat şi de DNA.

Primăria Sucevei plăteşte bursele elevilor


Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că bugetul local a disponibilizat 69.000 de lei în vederea achitării burselor elevilor din municipiu. Potrivit edilului şef, suma reprezintă drepturile pe al treilea trimestru al acestui anului, domnia sa reliefînd că "pentru Primărie şi Consiliul Local, şcoala este o prioritate".

Edilul a mai adăugat că, în ultimii ani, s-au făcut investiţii masive în infrastructura învăţămîntului sucevean. "Asigurăm aceste burse, iar cadre didactice pregătite există în municipiu. Însă, un lucru care nu depinde de autorităţile locale este cel referitor la salariile dascălilor. Sperăm ca, în timp, să avem progrese şi în acest sens, în aşa fel încît să fie asigurate condiţii de performanţă în şcoli", a încheiat primarul Ion Lungu.

Investiţii de 7 milioane de euro în termoficarea rădăuţeană


Aleşii rădăuţeni au votat, în ultima şedinţă, proiectul privind atribuirea în folosinţă gratuită a suprafeţei de 4.000 de metri pătraţi societăţii Bucovina Ecotermgaz Suceava, în vederea construirii centralei de cogenerare.

Amenajarea centralei face parte din lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu căldură a municipiului Rădăuţi, parte a Proiectului "Suceava–Utilităţi şi mediu la standarde europene". Obiectivul principal al investiţiei, în valoare de peste 7 milioane de euro, este reabilitarea sistemului de alimentare cu căldură, prin realizarea unei surse noi de producere combinată a energiei electrice şi termice. De asemenea, se are în vedere şi modernizarea sistemului de transport şi distribuţie agentului termic. Odată cu punerea în funcţiune a centralei de cogenerare costurile pentru producerea energiei termice vor fi diminuate, consumatorii beneficiind de servicii ieftine. Investiţia ar putea fi dată în folosinţă anul viitor.

Aplicaţie în tunelul CFR Mestecăniş


Miercuri, la ora 11,30, la tunelul CFR Mestecăniş–comuna Iacobeni, va avea loc o aplicaţie tactică de cooperare pentru situaţii de urgenţă avînd tema "Activitatea Companiei Naţionale de Căi Ferate SA" a Sucursalei Regionale Iaşi, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al Judeţului Suceava, a Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei şi Iacobeni, în cooperare cu celelalte structuri ale sistemului judeţean, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de incendiu la o garnitură de tren de călători în Tunelul Mestecăniş.

Potrivit purtătorului de cuvînt al ISU "Bucovina", căpitanul Emilian Ţehaniuc, această activitate de pregătire are drept scop perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţe civile, identificarea şi eliminarea deficienţelor şi necorelărilor constatate în situaţii similare produse anterior şi care pot pune în pericol vieţi omeneşti, bunuri materiale, vecinătăţi şi mediu. Exerciţiul urmăreşte verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării aplicaţiei, avîndu-se în vedere şi conţinutul planului de intervenţie; aprecierea nivelului eficienţei manageriale în situaţii de urgenţă pentru gestionarea unui accident de cale ferată produs într-un tunel urmat de incendiu şi degajare de gaze fierbinţi şi substanţe toxice; verificarea viabilităţii planurilor de intervenţie de la localităţile limitrofe şi a operatorilor economici nominalizaţi să acţioneze în situaţii de urgenţe civile şi modul de punere a lor în aplicare, în diferite variante; verificarea sistemului de alarmare din zonă şi stabilirea gradului de audibilitate; verificarea stadiului de pregătire a serviciilor profesioniste şi voluntare (publice sau private) pentru situaţii de urgenţă şi acţiunea lor întrunită; antrenarea cadrelor din grupa operativă a ISU, a comandanţilor detaşamentelor Vatra Dornei şi Cîmpulung Moldovenesc, a şefilor gărzilor de intervenţie şi a subofiţerilor operativi din Dispecerat în gestionarea situaţiilor create; cooperarea cu alte structuri ale MIRA/MApN din raion; realizarea unei informări complexe a populaţiei privind modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă la calea ferată şi în particular la un tunel; pregătirea psihologică a efectivelor şi populaţiei pentru cunoaşterea modului de comportare (procedurilor) pe timpul acţiunilor de intervenţie şi de salvare –evacuare în situaţia creată, conform temei tactice etc. În cadrul aplicaţiei se vor simula operaţiunile de intervenţie pentru stingerea unui incendiu produs la un vagon de călători din cadrul unei garnituri de tren oprită de urgenţă în interiorul tunelului, precum şi operaţiunile de evacuare, salvare şi acordare a primului ajutor medical pentru cetăţenii aflaţi în tren.

"Verde 003"



La Vatra Dornei, la începutul lunii octombrie, peste 100 de voluntari au reîmpădurit cu 10.000 de puieţi un versant defrişat din munţii Călimani, în comuna Dorna Candrenilor. Demersul a fost inclus în proiectul "Verde 003", susţinut de Coca-Cola HBC România, Asociaţia "Tăşuleasa Social" şi Asociaţia "Salvaţi Delta – AC".

"Verde 003"

Prin acest proiect, derulat sub sloganul "Plantează! Nu vegeta!", cei trei parteneri vor să ecologizeze şi să protejeze cursul apei Dorna de la izvor pînă la vărsare. După cum spuneau iniţiatorii proiectului, "se urmăresc două dimensiuni: o dimensiune educaţională şi de voluntariat şi o dimensiune practică, de ecologizare, curăţare şi împădurire". Cei peste 100 de voluntari care au participat la împăduriri sînt tineri din Vatra Dornei, Bistriţa şi din comunele învecinate. Lor li s-au alăturat 10 voluntari din Germania, care au împărtăşit tinerilor români din experienţa lor internaţională. Proiectul s-a bucurat de sprijinul necondiţionat al autorităţilor din localitatea Dorna Candrenilor.

Proiectul a fost lansat în luna august, cînd a avut loc şi o simulare a unui dezastru ecologic. Voluntarii au construit un model din lut al unui sat de munte şi au răsturnat asupra lui o tonă de apă, pentru a atrage atenţia asupra legăturii dintre defrişări şi inundaţii. Actor Marcel Iureş a plantat pe locul "dezastrului", în mod simbolic, primul copăcel dintre cei 10.000. "Noi credem cu tărie că ceea ce este bun pentru angajaţii noştri, pentru comunităţile în care lucrăm şi pentru mediul înconjurător este benefic şi pentru activitatea noastră. Sîntem responsabili faţă de resursele naturale şi în special faţă de apă, deoarece pe calitatea ei se bazează întregul sistem Coca-Cola", a spus directorul general al Coca-Cola HBC România, Călin Drăgan. "Trebuie să fim conştienţi că un brad controlează o tonă de apă, iar tăierea a 300 de brazi înseamnă 300 de tone de apă care vor ajunge într-o albie şi vor lua o casă. Noi, la Tăşuleasa, nu plantăm copaci. Puieţii noştri sînt, de fapt, aceşti tineri, noi plantăm oameni", a spus preşedintele Asociaţiei "Tăşuleasa Social", Alin Ulhman Uşeriu. "A sosit momentul să înţelegem că distanţa dintre drujbă şi inundaţii e mai scurtă decît distanţa dintre drujbă şi acatist", a avertizat directorul Asociaţiei "Salvaţi Delta – AC", Dragoş Bucurenci. Următoarea etapă a proiectului "Verde 003" va reuni acţiuni de curăţenie şi ecologizare de-a lungul întregului curs al rîului Dorna.

La furat conducte de canalizare


Întîrzierea finalizării lucrărilor de reabilitare la reţeaua de termoficare a municipiului le-a dat idei hoţilor. Duminică seara, pe la 20.30, Iordache B (37 de ani) şi Gelu D.

(39 de ani), din Broscăuţi (Botoşani), au ochit pe strada Mărăşeşti o ţeavă metalică, lungă de 15 metri, pe care au "recoltat-o" dintr-un şanţ cu gînd să o valorifice la fier vechi. Ei au fost prinşi la fel de repede cum operaseră.

Primăria Grăniceşti a scăpat de faliment


Ieri, primarului localităţii Grăniceşti, dl Gheorghe Nuţu, a declarat că agenţii economici care şi-au deschis puncte de lucru în zonă au salvat Primăria de la faliment.

"La ultima rectificare bugetară nu am primit bani, însă am reuşit să plătim salariile funcţionarilor din cadrul Primăriei datorită agenţilor economici, care şi-au deschis puncte de lucru în zonă şi care au plătit taxele şi impozitele", ne-a declarat dl Nuţu. Amintim că în urmă cu o lună, edilul şef ne-a declarat că nu va reuşi să plătească salariile funcţionarilor din pricina lipsei de fonduri. "Bugetul pe anul acesta a fost de 2,5 miliarde de lei, în timp ce în alţi ani primeam 30 de miliarde. La rectificativ am primit 1.000 de lei. Banii nu ne ajung. Începînd de luna acesta nu vom putea plăti salariile lucrătorilor din Primărie, nici pensiile de însoţitor şi nici ajutorul social", spunea dl Nuţu.

Prefectul Sucevei, nemulţumit că ISU nu a informat instituţia privind situaţia după avertizarea de "Cod galben"


Ieri, prefectul Orest Onofrei a criticat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" (ISU) pentru că în perioada avertizării de "Cod galben", de la sfîrşitul săptămînii trecute nu a transmis Prefecturii nici o informare legată de evenimentele şi stare vremii din judeţ.

Prefectul a declarat că ISU Suceava a acţionat cu o rutină păguboasă, probabil din cauza prea multor atenţionări. Orest Onofrei a mai spus că despre puternicul incendiu de la Fălticeni a aflat de la televizor. "Poate că Prefectura trebuia informată despre acest incident în condiţiile în care nişte oameni au avut de suferit şi poate aveau nevoie de un sprijin", a afirmat prefectul, adăugînd că l-a avertizat scris pe şeful ISU Suceava, col Lucel Lulciuc, în legătură cu această situaţie legată de lipsa de comunicare. Prefectul este de părere că ISU Suceava a încălcat procedura standard stabilită în cadrul Comisiei Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, iar faptul că nu s-au înregistrat multe situaţii grave nu scuză comportamentul celor de la ISU. "Pentru cei de la ISU, avertizările au devenit o rutină şi şi-au dat ei cu părerea că nu mai vine frigul anunţat", a mai spus Orest Onofrei.

Guvernul îi lasă fără pacheţel pe copiii din Suceava


Ieri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Stela Acatrinei, a anunţat că programul guvernamental "Cornul şi laptele" este pus în dificultate din cauza subfinanţării.

Guvernul îi lasă fără pacheţel pe copiii din Suceava
Situaţia este urmarea faptului că de la bugetul central nu au fost alocate sumele necesare asigurării pacheţelului pentru elevi şi preşcolari. Prin eforturi proprii, la ultimul rectificativ de la bugetul judeţean au putut fi prevăzute doar 800.000 de lei, în condiţiile în care necesarul pînă la finele acestui an este de nu mai puţin de 4 milioane de lei. "Am putut asigura doar 20 la sută din necesar, ceea ce este foarte puţin. Singura speranţă este o rectificare a mijloacelor de echilibrare a bugetelor judeţean şi locale, pe care o aşteptăm de mult timp", a precizat dna Acatrinei, adăugînd că acest deficit creează probleme şi firmelor care au cîştigat licitaţiile şi au fost incluse în program.

Comisariatele regionale de mediu vor fi desfiinţate


Consilierul şefului Comisariatului Naţional al Gărzii de Mediu, Codrin Lungu, a anunţat ieri, la Suceava, desfiinţarea celor 8 comisariate regionale de mediu. "La o instituţie de control, comisariatele regionale sînt structuri intermediare care îngreunează activitatea şi circulaţia informaţiei, şi de sus în jos şi de jos în sus", a spus dl Lungu.

D-sa a arătat că personalul actualelor structuri regionale de mediu va fi preluat de comisariatele judeţene de mediu, acestea din urmă avînd, începînd de la 1 ianuarie, după încheierea exerciţiului bugetar, şi personalitate juridică. Comisariatul Regional de Mediu de la Suceava avea în subordine comisariatele judeţene de la Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Neamţ. Asta însemna că, pînă acum, "pentru un top de hîrtie, cei de la Bacău, de exemplu, trebuind vină la Suceava". Consilierul Codrin Lungu a anunţat că, în urma reorganizării angajaţii nu vor disponibilizaţi, fiind nevoie imperioasă de majorarea a numărului lucrătorilor cu atribuţii de control cu circa 50 la sută. Acum, în ţară există un efectiv de 8-10 comisari de teren pe fiecare comisariat judeţean. Acesta nu reuşeşte să acopere problemele de biodiversitate, poluare, cît şi multiplele reclamaţii. Consilierul Comisariatului Naţional al Gărzii de Mediu, spune că şeful interimar al Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, Constantin Huţupaş, "va trece în rîndul comisarilor de la judeţ" sau "ar putea să se înscrie la concursul pentru şefia Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu", alături de interimarul Constantin Harasim.

Misiune americană, în Bucovina

Începînd de ieri, un grup de 9 instructori ai Departamentului Apărării SUA desfăşoară un stagiu de pregătire cu poliţiştii de frontieră români. Misiunea se înscrie în Programul Internaţional de Contraproliferare al USADD (USA Defense Departament) şi urmăreşte instruirea participanţilor cu privire la contracararea ameninţării proliferării materialelor şi tehnologiilor legate de armele de distrugere în masă, WMD (Weapon Mass Destruction) prin zona de responsabilitate a poliţiei de frontieră.

Misiune americană, în Bucovina
Americanii au ca obiective, prin activităţi teoretice şi practice cu agenţii de poliţie români, prezentarea acestor arme, înţelegerea legăturii sporite dintre ele şi terorism, înţelegerea tehnicii de interogare, folosirea GPS-ului pentru determinarea anumitor locaţii, amplasarea eficientă a senzorilor pentru detecţia contrabandiştilor etc. "Programul asigură instruirea şi furnizarea echipamentului pentru întărirea structurilor de asigurare a securităţii frontierelor şi forţelor de poliţie în domeniul contraproliferării armelor de distrugere în masă", ne-a spus scms Ilie Poroch Seriţan, ofiţer relaţii publice al DPF Rădăuţi. Misiunea se va încheia pe 19 octombrie.

Degustări de vinuri, la Săptămîna Românească


În ultima săptămînă, Hotelul "Continental" a găzduit a VI-a ediţie a Săptămînii Româneşti. Mîncarea tradiţională şi obiceiurile româneşti au fost vedetele săptămînii trecute în şase dintre hotelurile Continental printre care şi cel din Suceava, singurul din Regiunea de Nord-Est, care aparţine lanţului hotelier "Continental Hotels".

Degustări de vinuri, la Săptămîna Românească
Un eveniment aparte în cadrul ediţiei din acest an a fost o degustare de vinuri alese, Val Duna, o marcă prin care se susţin obiceiurile şi tradiţiile româneşti. "La nivel de lanţ hotelier, Val Duna este un fel de vin al casei, un vin mai agreat de publicul nostru", ne-a spus somelierul Cristi Başchir, manager food & beverage la Continental Hotels Suceava. Cert este că vinurile Val Duna au făcut obiectul unor degustări excepţionale desfăşurate în cadrul Săptămînii Româneşti. Astfel, prin persoana unui entuziast cunoscător al vinului, gazda Cristi Başchir, cei peste 30 de suceveni prezenţi la degustare, printre care şi parlamentarul Uniunii Polonezilor din România, deputatul Longin Ghervazen, dar şi membri ai administraţiei locale, oameni de afaceri, artişti, reprezentanţi ai sectorului HoReCa, au făcut cunoştinţă, pe rînd, cu un "Sauvignon Blanc", o "Fetească Regală", care este considerată regina soiurilor albe româneşti, un "Rose de Roumanie" şi pretenţiosul "Cabernet Sauvignon". Invitaţii au putut acorda note vinurilor degustate. Meniurile care au însoţit vinurile degustate au fost sărmăluţe, ciolan cu fasole, tochitură moldovenească, frigărui haiduceşti, găluşte cu prune şi delicioşii cîrnaţi de Pleşcoi.