luni, 21 ianuarie 2008

60 de cruci distruse în cimitirul din Rădăuţi



Sâmbătă 19 ianuarie – cimitirul central din Rădăuţi, puţin după orele 08.00. Un bătrân care poartă în mâini un hârleţ şi o mătură intră pe poarta cimitirului central din municipiul Rădăuţi. Pătrunde pe aleea ce duce către mormântul soţiei sale şi se împiedică de o scândură, după care cade. În momentul când se ridică de pe pământ realizează că se împiedicase de o cruce smulsă de la locul ei. Apoi priveşte în jur şi observă că pe o porţiune de câţiva metri sunt o mulţime de cruci rupte sau mutate de la locul lor. „Sataniştii!”, gândeşte bărbatul, apoi pleacă să dea alarma.

60 de cruci din lemn rupte sau mutate

Poliţia Municipiului Rădăuţi este anunţată că în cimitirul de pe strada Ştefan cel Mare fuseseră profanate câteva zeci de morminte. Imediat, un echipaj se îndreaptă spre cimitir şi, după verificări, contabilizează 60 de cruci din lemn rupte sau mutate de la locul lor, o parte înfipte invers, cu susul în jos, şi o altă cruce metalică contorsionată.

Puţin mai târziu e descoperită o criptă pe care a fost arsă o coroană funerară.

După primele aparenţe, cimitirul găzduise pe parcursul nopţii o procesiune satanistă, dar nu era exclus ca totul să fie opera unor teribilişti.

Departe de zvonurile care deja circulau prin municipiu, zvonuri potrivit cărora cimitirul fusese vizitat de „un grup de draci cu feţe umane”, lucrătorii de poliţie au pornit căutările pentru identificarea „necuraţilor”.

La orele serii, după o zi în care lucrătorii de la Investigaţii Criminale şi de la Poliţia Urbană au „bătut” străzile localităţii în lung şi în lat, au fost descoperiţi cei care au reuşit să pună „la fiert” o întreagă aşezare - şase puştani, elevi la şcoli din municipiu.

Cercetaţi pentru profanare de morminte

Vineri după amiază, cei şase prieteni, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, s-au întâlnit la locuinţa unuia dintre ei, undeva în apropierea cimitirului.

Acolo, puştanii s-au decis să facă o vizită în cimitir. Apoi, după orele 18.00., când deja se întunecase, copiii au intrat în cimitir şi au rupt sau mutat crucile.

După mai puţin de două ore, după ce au „aranjat” câteva zeci de cruci, gaşca s-a spart şi puştanii s-au despărţit.

Şeful Biroului Investigaţii Criminale Rădăuţi, subinspectorul Gheorghe Lemnariu, a afirmat că, potrivit primelor cercetări, acţiunea celor şase minori nu are nici o legătură cu satanismul, gestul lor fiind motivat de teribilism.

Cei şase minori sunt cercetaţi sub acuzaţia de profanare de morminte, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

0 comentarii: