luni, 21 ianuarie 2008

Acatrinei cere bani pentru plata profesorilor


Consiliul Judeţean Suceava va înainta în cursul acestei săptămâni o adresă către Ministerul Finanţelor pentru a atrage atenţia că primăriile nu vor putea asigura, din sumele pe care le au la dispoziţie în momentul de faţă, salariile pentru întreg anul 2008. Vicepreşedintele CJ Suceava Stela Acatrinei a precizat că alocările bugetare pentru anul 2008 nu au avut în vedere o serie de acte normative emise la sfârşitul anului trecut, printre care cele care fac referire la creşterea salariului minim pe economie.Ea a precizat că adresa ce va fi trimisă la Ministerul Finanţelor face referire la Hotărârea de Guvern nr. 1507/2007 privind majorarea salariului minim garantat pe economie. „Conform acestei hotărâri, salariul minim creşte la 500 de lei lunar începând cu data de la 1 ianuarie 2008, şi la 540 de lei, de la 1 iulie 2008. Iar sumele primite de primării nu vor putea să acopere până la sfârşitul acestui an necesarul de fonduri pentru plata salariilor, în condiţiile în care acestea vor creşte”, a declarat Stela Acatrinei. Ea a precizat că aceste modificări salariale vor presupune sume suplimentare în special pentru plata profesorilor debutanţi, dar şi pentru o parte din personalul care lucrează în domeniul asigurărilor sociale. Stela Acatrinei a mai spus că schimbarea grilei de salarizare va însemna şi o creştere a cheltuielilor primăriilor în ceea ce priveşte contribuţiile la buget aferente salariilor. Vicepreşedintele CJ Suceava a spus că bugetele care ar putea să rămână „descoperite” până la sfârşitul acestui an sunt cele pentru plata salariilor cadrelor didactice, care trebuie asigurate din bugetele administraţiilor locale. Stela Acatrinei a mai adăugat că instituţia pe care o reprezintă va solicita Ministerului Finanţelor să ia în calcul aceste creşteri salariale, astfel încât să asigure din timp sumele necesare pentru plata salariilor. „Vom solicita alocarea de fonduri astfel încât să fie posibilă finanţarea drepturilor salariale. Şi asta pentru că suntem în situaţia în care trebuie să aplicăm nişte acte normative care au fost aprobate după fundamentarea bugetului”, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava. În acelaşi timp, Acatrinei a mai precizat că pe lângă sumele destinate salariilor profesorilor, ar putea să apară probleme şi în ceea ce priveşte asigurarea sporurilor salariale pentru angajaţii din sistemul de asigurări sociale. Asta în condiţiile în care, spune vicepreşedintele CJ Suceava, angajaţii care lucrează în instituţiile cu asistaţi neuropsihici trebuie să beneficieze de sporuri între 15 şi 75% din salariile pe care le primesc.

0 comentarii: