vineri, 25 ianuarie 2008

Ceauşescu, comemorat la 90 de ani

Nostalgie



Fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu este viu. Cel puţin în spirit, aşa că în fiecare an este comemorat/sărbătorit de o mână de câmpulungeni, care încă mai cred în valoarea lui de simbol al unui sistem. Anul 2008 nu face excepţie, iar celebrarea defunctului are loc, ca de fiecare dată, pe 26 ianuarie.

Vicepreşedintele naţional şi liderul judeţean sucevean al PSU, Vasile Bostaca, ne-a comunicat că la sediul acestui partid din municipiul Câmpulung Moldovenesc are loc, pe 26 ianuarie, la ora 12, o reuniune specială dedicată lui Nicolae Ceuşescu.

Bostaca a ţinut să sublinieze caracterul special al manifestării, prilejuit de faptul că „este vorba despre împlinirea a 90 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceuşescu, o cifră rotundă care se cere marcată cum se cuvine”.

În consecinţă, sucevenii care vor fi prezenţi la şedinţa solemnă a PSU de la Câmpulung Moldovenesc vor asista la o trecere în revistă a perioadei în care ţara a fost condusă de Nicolae Ceauşescu şi a „realizărilor perioadei în care cârma ţării era ţinută cu mîna fermă a unui om priceput”.

Pe baza informării prezentate, a fost programată şi o dezbatere pe teme de actualitate, menită să lămurească în ce domenii electoratul de stânga a fost profund dezamăgit de ceea ce s-a făcut în ultimii 18 ani, prin comparaţie cu organizarea anterioară.

„Vreau să fie foarte clar, noi nu îl idolatrizăm pe Ceauşescu, ca persoană, nu ne închinăm la o imagine a unui om. Dar marcăm personalitatea sa pentru că noi îl considerăm simbolul unui sistem şi printre cei mai patrioţi conducători pe care i-a avut România vreodată”, a specificat liderul PSU.

Bostaca a mai precizat că şi la nivel naţional, evenimentul va fi marcat de conducerea de la Bucureşti, în mod simbolic, prin deplasarea la „presupusul mormânt” al lui Nicolae Ceuşescu, depunere de coroane şi susţinerea unor alocuţiuni.

0 comentarii: