luni, 21 ianuarie 2008

Directoare de bancă, bătută în sediul instituţiei



Atacată în instituţia pe care o conduce. Directoarea filialei băncii Volksbank din Vatra Dornei a fost pocnită chiar în sediul unde îşi desfăşoară activitatea.

Totul s-a întâmplat la mijlocul anului trecut, iar agresoarea este Rodica Pohoaţă, de 56 de ani, soţia liderului Partidei Rromilor, filiala judeţeană Suceava.

Între timp, bătaia din sediul băncii s-a mutat în instanţă, judecătorii din Vatra Dornei urmând să soluţioneze dosarul finalizat de procurori.

În dimineaţa zilei de 18 iulie 2007, la scurt timp după ce banca s-a deschis pentru clienţi, în sediul instituţiei a intrat Rodica Pohoaţă.

În interiorul instituţiei, directoarea Gheorghina Geta Iordache tocmai se deplasa din biroul personal într-o altă cameră pentru a discuta cu o subalternă.

A observat-o pe Rodica Pohoaţă, numai că între timp i-a sunat telefonul şi a început o conversaţie.

Deşi soţia liderului Partidei Rromilor părea liniştită, totul s-a schimbat în numai câteva secunde.

Potrivit rechizitoriului de sesizare a instanţei de judecată „Pohoaţă Rodica s-a îndreptat spre partea vătămată, a salutat şi apoi i-a aplicat fulgerător câţiva pumni peste frunte, palme peste faţă şi lovituri cu piciorul peste coapsa stângă. Apoi s-a întors cu spatele, şi-a îndreptat coafura şi a părăsit sediul băncii. Toată acţiunea infracţională s-a desfăşurat într-un timp foarte scurt, sub timpul de cinci minute”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Şi victima incidentului spune că nu se aştepta la un asemenea deznodământ.

„Deşi iniţial a abordat un comportament normal, în câteva secunde şi-a schimbat atitudinea, lovindu-mă şi aducându-mi tot genul de injurii multicolore, specifice domniei sale”, se arată în plângerea depusă la Poliţie de Gheorghina Geta Iordache.

Soţia lui Pohoaţă, judecată pentru ultraj

Pentru că totul s-a derulat fulgerător, directoarea filialei Volksbank Vatra Dornei nu a avut timp decât pentru a-şi proteja ochelarii.

Din cauza elementului surpriză, nici angajaţii băncii nu au putut interveni. În plus, agentul de pază nu se afla în acel moment în sediu, fiind trimis să cumpere hârtie menajeră de la un magazin din apropiere.

Nici poliţiştii, alarmaţi prin serviciul de preluare a apelurilor de urgenţă 112, nu au mai reuşit să o prindă pe Rodica Pohoaţă.

Gheorghina Geta Iordache a depus totuşi plângere la Poliţie, iar soţia lui Virgil Pohoaţă a fost trimisă în judecată pentru ultraj.

Virgil Pohoaţă, mărul discordiei?

Interesant în tot scandalul este faptul că Rodica Pohoaţă nu a negat nici un moment că a lovit-o pe directoare, numai că nu a dorit să precizeze şi motivele pentru care a recurs la acest gest golănesc.

Din informaţiile care circulă prin Vatra Dornei, se pare că totul a fost cauzat de gelozie. Soţia liderului Partidei Rromilor bănuia că este înşelată de Virgil Pohoaţă tocmai cu femeia pe care a lovit-o. De altfel, Virgil Pohoaţă a fost chemat ca martor în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei, deşi în momentul producerii scandalului nu a fost prezent la faţa locului.

Oricum, scandalul de la mijlocul lunii iulie 2007 nu este primul dintre cele două femei, acest lucru fiind recunoscut chiar de victimă. „Nu este la primul incident de acest gen (n.r. – Rodica Pohoaţă). Deşi am tolerat comportamentul impardonabil al doamnei, se pare că am procedat greşit”, se arată în plângerea depusă de directoarea filialei Volksbank din Vatra Dornei.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 5 februarie 2008.

0 comentarii: