vineri, 18 ianuarie 2008

Donţu luat la mişto de Andreica


Atacurile purtătorului de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, la adresa preşedintelui organizaţiei judeţene a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, nu au rămas fără răspuns. Cel care a fost de serviciu la PD-L a fost vicepreşedintele judeţean, deputatul Romică Andreica, care în intervenţia sa l-a ironizat pe Donţu. Andreica a constatat că Donţu este pasionat de literatură de vreme ce citeşte cu mare atenţie interviurile lui Flutur din 2004. « Sunt curios să aflu dacă a fost la cercul de literatură cînd era elev », s-a întrebat Andreica. El a ajuns la concluzia că Ovidiu Donţu suferă de un anumit defect profesional şi anume acela de a da premii făcând aluzie la trofeele pe care social democratul i le-a decernat simbolic lui Flutur şi anume « Trofeul Pinocchio » şi « Trofeul Palme care D`Or ». Asta ca urmare a faptului că senatorul Flutur nu şi-ar fi onorat promisunile electorale din 2004. Andreica consideră că Donţu ar merita trofeele « Lingura de Lemn » şi « Floarea din Colţ ». Vicepreşedintele PD-L Suceava nu a fost de acord cu solicitarea făcută de Donţu lui Flutur aceea de a-şi asuma guvernarea pe plan local în domeniile în care instituţiile descentralizate ale statului sunt conduse de foşti democraţi şi liberal democraţi precum pensiile, sănătatea sau învăţământul. « Îi reamintesc că Gheorghe Flutur şi PD-L nu sunt la guvernare şi că a greşit destinatarul. Domnul Donţu a făcut referire la programul Alianţei D.A. care nu a fost respectat. Îi reamintesc că la investirea guvernului Tăriceanu II PSD a votat pentru. Practic PSD a votat programul Alianţei pe care acum îl critică”, a spus Andreica. El s-a referit punctual la informaţia lansată de Donţu potrivit căreia Flutur a promis fonduri pentru regularizarea cursurilor de apă din Suceava, fonduri care nu au mai fost alocate. Andreica a arătat că împreună cu Flutur şi deputatul Dumitru Pardău a înaintat amendamente în vederea alocării de bani pentru regularizarea rîului Moldova amendamente care au picat însă şi îi sugerează lui Donţu să-l consulte în această problemă pe senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan. « Îi lansez o provocare domnului Donţu şi anume ca la regularizarea rîurilor să-l consulte pe domnul senator Prodan. El are două amendamente de 150 de miliarde de lei vechi pentru regularizarea de rîuri dar nu din Suceava ci din Iaşi şi Botoşani. Poate îl înteabă pe Prodan de ce nu a făcut amendamente pentru Suceava », a încheiat Andreica.

0 comentarii: