vineri, 11 ianuarie 2008

Fotbal. Liga a III-a >> Aflat în conflict cu Juventus, Ailenei vrea la Cetatea


Sport



Andrei Ailenei in Areni Incertitudinea care planează asupra viitorului formaţiei Juventus Fălticeni i-a adus pe unii jucători la limita răbdării, restanţele financiare şi neînceperea pregătirilor pentru retur, determinând o parte a fotbaliştilor să se gândească serios la părăsirea grupării de pe malul Şomuzului. Cel mai vehement dintre aceştia este Andrei Ailenei, atacantul fălticenean condiţionând rămânerea sa la echipă de achitarea drepturilor financiare restante.

În eventualitatea unei plecări de la Juventus, prima opţiune înaintată de Ailenei pare să fie chiar Cetatea Suceava, jucătorul prezentându-se în acest sens la sediul clubului de pe „Areni”.

Contactat telefonic, preşedintele Cetăţii, Dumitru Moldovan, s-a arătat însă reţinut în privinţa situaţiei golgheterului fălticenean. „Nu cunosc problemele celor de la Juventus. Ştiu doar că Ailenei se află în acest moment sub contract cu formaţia din Fălticeni şi nu vrem să provocăm tensiuni suplimentare în cadrul altor cluburi. Ne-am putea arăta interesaţi de jucător doar în cazul în care acesta îşi rezolvă situaţia contractuală”, a precizat oficialul de pe „Areni”.

Andrei Ailenei este la cea de-a doua încercare de transfer la Cetatea, fotbalistul în vârstă de 23 de ani cochetând cu formaţia suceveană şi iarna trecută, cele două părţi neajungând însă atunci la un punct comun.

0 comentarii: