joi, 24 ianuarie 2008

IPJ a identificat10 şcoli cu risc ridicat privind infracţionalitatea înregistrată în zona unităţilor de învăţământ


Actualitate



Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a stabilit, în urma măsurilor întreprinse pentru optimizarea climatului de siguranţă din zona unităţilor de învăţământ, că în judeţ există 428 şcoli cu risc minim, 49 şcoli cu risc mediu şi 10 şcoli cu risc ridicat. În urma identificării acestor vulnerabilităţi, s-au desfăşurat o serie de activităţi, cum ar fi participare la şedinţe în cadrul unităţilor de învăţământ, realizarea unor controale în perimetrul şcolilor, asigurarea dotării cu sisteme tehnice de alarmare şi personal de pază a unităţilor de învăţământ, derularea unor proiecte specifice de educaţie rutieră, etc.

În ceea ce priveşte infracţionalitatea înregistrată în zona unităţilor de învăţământ, în semestrul II a anului şcolar trecut au fost constatate 49 infracţiuni, între cauzele generatoare regăsindu-se: lipsa de reacţie a unor cadre didactice, ineficienţa unor măsuri de corecţie sau de sancţionare a elevilor indisciplinaţi, slaba implicare a unor părinţi în educarea copiilor, apartenenţa acestora la familii dezorganizate, tentaţiile de a frecventa anturaje sau medii rău-famate.

0 comentarii: