luni, 21 ianuarie 2008

Primarul de Şcheia se protejează împotriva înjurăturilor

Primarul de Şcheia se protejează împotriva înjurăturilor


Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, s-a săturat să tot fie înjurat de şoferi din cauza stării proaste a drumului la intrarea în localitate pe sub podul de cale ferată. Andriciuc este hotărât să monteze plăcuţe în zona respectivă pe care să scrie cine este administratorul drumului astfel încât şoferii să direcţioneze înjurăturile spre cine trebuie mai exact spre cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. „Domnilor şoferi nu înjuraţi primarul din comuna Şcheia degeaba”, este mesajul transmis de Andriciuc în disperare de cauză. Vasile Andriciuc a explicat că porţiunea de drum despre care face vorbire este inclusă în categoria drum naţional şi că Primăria Şcheia nu poate investi în reabilitarea ei neavând competenţe în acest sens. Primarul a apreciat că modul în care arată artera de circulaţie care asigură de fapt intrarea în municipiul Suceava „este o ruşine” pentru judeţ. „Din punct de vedere juridic primăria Şcheia nu poate să intervină pentru că nu are competenţe în acest sens. Este o ruşine pentru toţi cei care fac administraţie că intrarea în municipiul Suceava arată ca un drum sătesc”, a precizat Andriciuc. El a spus că starea dezastruoasă a drumului respectiv produce disconfort în trafic şi reprezintă un pericol real pentru siguranţa circulaţiei.

Supărare pe modul în care s-au executat lucrările de aducţiune a apei în Burdujeni
Andriciuc a amintit că a făcut repetate sesizări cu privire la porţiunea de drum din DN17 însă nimeni nu a luat nici o măsură. „Am contactat toţi factorii de răspundere din judeţ, Prefectura, Consiliul Judeţean, pe cei care execută lucrările la DN17 pentru rezolvarea în regim de urgenţă a situaţiei drumului însă degeaba. Era o chestiune de bun simţ ca până să fie executate lucrările de reabilitare a drumului să se toarne nişte asfalt în craterele care s-au format în timp”, a spus Andriciuc. El este supărat şi pe modul în care au fost executate lucrările de aducţiune a apei potabile din sursa Berchişeşti în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, lucrări ce au afectat şoseaua de centură care trece prin Şcheia. „Lucrările de aducţiune a apei au fost părăsite iar în urmă au rămas mormane de pământ. Solicităm să fie făcute şanţuri pentru a se putea scurge apa pluvială şi cu un utilaj special să se aducă la starea iniţială zona drumului care a fost afectată de lucrările de montare a conductelor de apă. Este singura şosea de centură a municipiului Suceava şi nu trebuie să ne batem joc de ea”, a mai spus Andriciuc.

0 comentarii: