luni, 21 ianuarie 2008

A răbufnit! >> Interviu cu Dumitru Bernicu, directorul Liceului cu Program Sportiv din Suceava


Sport



-Interviu cu Dumitru Bernicu, directorul Liceului cu Program Sportiv din Suceava
Bernicu Dumitru

Dumitru Bernicu se contopeşte cu existenţa post-revoluţionară a LPS Suceava, instituţie pe care o conduce din 1993. Directorul Liceului cu Program Sportiv din Suceava este la al doilea mandat de membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal

– Dle Bernicu, de câţi ani ocupaţi funcţia de director al LPS Suceava?

– Am intrat în cel de-al 15-lea an, mai exact din 1 februarie 1993.

– Care credeţi că au fost atuu-rile care v-au menţinut o perioadă atât de lungă la conducerea LPS?

– Cred că aş fi incorect să spun eu care au fost atuurile. Cei care sunt în măsură să mă aprecieze şi m-au apreciat de-a lungul timpului au fost inspectorii şcolari, colectivul în care am lucrat atâţia ani, colegiul profesoral şi consiliul de administraţie, care întotdeauna au avut un cuvânt greu de spus. Am ajuns să ocup postul de director prin concurs şi am beneficiat de aprecieri cu privire la realizările mele, atât pe plan profesional, cât şi în calitatea de manager.

– Să le luăm pe rând. Pe plan profesional...

– Până la un punct am reuşit să duc în paralel şi grupele pe care le-am avut în instruire înainte de a fi director. Este dificil să te ocupi şi de o echipă şi să fii manager, şi metodist, şi membru al Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, şi director pe timpul vacanţelor şcolare în taberele ministerului. Este foarte presant.

– Presupun că sunt şi satisfacţii...

– Performanţele obţinute de-a lungul anilor au reprezentat cea mai mare satisfacţie. Când am avut echipa de handbal în instruire, şi aici mă refer la generaţia 1983-1984, care a fost una deosebită, dovadă că o bună parte dintre acei copii sunt acum la CS Universitatea, am câştigat medalia de aur. Cei născuţi în 1983 erau parţial ai mei, parţial ai dlui Ghervan, iar cei din 1984, parţial ai dlui Ghervan, parţial ai dlui Brânduşe. Din acest melanj, la momentul respectiv, s-au obţinut rezultate deosebite. De asemenea, trebuie menţionată şi medalia de argint cucerită în ’96-‘97 cu generaţia 1980, din care făceau parte Ghiţă Irimescu, în prezent jucător la UCM Reşiţa şi component al echipei naţionale de seniori, Pancu, care a evoluat şi el la Reşiţa, Coajă, actualmente jucător în Germania. Aceeaşi generaţie a câştigat medalia de argint la Turneul Final de juniori III de la Reşiţa, cu doi ani mai înainte. De asemenea, în 1990 am obţinut medalia de aur, tot la juniori III, la turneul final desfăşurat la Suceava. Şi înainte de Revoluţie am avut rezultate remarcabile cu promovări de sportivi la echipe ca Minaur Baia Mare, Dinamo Bucureşti, Poli Timişoara, Dinamo Braşov.

– Având o experienţă atât de mare în conducerea unei instituţii de învăţământ cu profil sportiv, spuneţi-mi cum a evoluat sportul sucevean de-a lungul anilor, mă refer desigur la aportul Liceului Sportiv?

– Cred că suntem o unitate fanion la nivelul juniorilor şi desigur, dacă privim în spate, pot spune că am asigurat baza sportului de performanţă la seniori. Cu mici excepţii, sportivii de supervaloare ne-au părăsit oraşul la terminarea junioratului. Au avut oferte tentante şi au plecat, dar şi cei care au rămas la Suceava au făcut treabă bună, la atletism la CSM Suceava, rugbi, volei, majoritatea şi în momentul de faţă sunt absolvenţi de-ai noştri. De exemplu, la echipa de volei a Sucevei mai sunt şi copii de la Bistriţa sau Bacău, dar marea majoritate sunt foştii noştri elevi. Să nu mai vorbim de fotbal, actuala echipă şi echipa de anul trecut, în proporţie de 60%, fiind elevii noştri. Tot la acest capitol pot spune că am şi un mare regret.

– Anume?

– Este vorba de elevii Mihai Luca şi Dorian Andronic de la fotbal, pe care noi i-am dat de bună credinţă la Cetatea, elevi fiind, şi în două săptămâni ei au fost transferaţi la FC Vaslui. Noi n-am pus nu ştiu ce clauze, cum fac alte cluburi, pentru că ne-am gândit că Primăria Suceava şi Consiliul Local finanţează şi clubul Cetatea, şi Liceul Sportiv.

– Erau elevii lui Aurel Constantin, din câte cunosc. Nu ar fi trebuit ca el să primească, în urma transferului, un procent din suma de transfer pentru formarea jucătorilor?

– Nu am stipulat în contract. Te laşi păgubaş, pentru că este mult de umblat. Cred că, până la urmă, clubul Cetatea s-a înţeles cu dl profesor Constantin şi e o problemă strict personală. Noi colaborăm excelent pe linia juniorilor cu Cetatea, mai ales acum, când cei mai buni juniori I de la noi şi cei mai buni de la Cetatea alcătuiesc o singură echipă care participă în campionat. A fost o sugestie a dlui primar Ion Lungu, care a spus că nu are rost să cheltuim în două părţi. Dar până la urmă cel mai bun antrenor e profesorul Aurel Constantin dintre colegii de la Cetatea. Absolut toţi colegii noştri de la fotbal au licenţa Pro, mai puţin Căldăruş, toţi au şi master.

– Apropo de cadre didactice. Ion Radu antrenează acum la Bacău. Mai are catedră la LPS?

– Sigur. El, după meci, se prezintă la Suceava. Vine sâmbăta şi pleacă marţea. Îşi face norma aşa cum trebuie.

– Câte clase cu profil sportiv sunt acum la LPS?

– 16 clase sportive. Clasele contează mai puţin, pentru că acestea lucrează pe grupe valorice: performanţă, avansaţi I, II şi III, şi aici vorbesc numai de liceu, fără gimnaziu. Avem 4 grupe la atletism, 4 la fotbal, 8 la handbal (băieţi şi fete) şi 8 la volei, de asemenea băieţi şi fete. La noi grupele sunt deschise şi asta înseamnă că oricând un copil care are valoare poate promova la nivelul superior.

– Revenind la contribuţia la dezvoltarea sportului sucevean...

– O bună parte dintre absolvenţii noştri joacă la echipele de Divizia C, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung, şi chiar în Liga a IV-a de fotbal. În clasamentele anuale care se fac de către Agenţia Naţională pentru Sport, în 2000, când spuneam că am câştigat medalia de aur cu juniorii I, argint cu juniorii II şi bronz cu juniorii III, am fost pe primul loc la nivel de juniori în România, cu cel mai înalt punctaj. A fost un an de excepţie dar nu te poţi menţine an de an la acelaşi nivel, sunt generaţii şi generaţii. Cu punctele cumulate de la toate secţiile, ne-am situat pe locul 24 din 314 cluburi şi licee, în care intră şi cluburile departamentale care ţin de ANS, cum este CSM Suceava, de exemplu.

– Este handbalul cea mai eficientă secţie?

– În 2007 cea mai eficientă a fost secţia lupte, care a obţinut un loc 3 la Campionatul European de juniori prin George Rotari, urmată de atletism, cu 7 medalii, abia apoi handbalul. La sporturile de echipă e mult mai greu să câştigi o medalie. Dar şi la handbal am mers bine anul trecut. Din 6 echipe înscrise la turneele zonale, două au ajuns la turneul final şi una în turneul semifinal. A fost un an bunişor pentru handbal ca rezultate de echipă, dar foarte bun pe planul promovării la loturile naţionale unde am avut 7 elevi (2 băieţi şi 5 fete), precum şi 2 băieţi la Centrul Olimpic de Excelenţă.

– Care ar fi soluţiile sau ce ar trebui făcut pentru a fi an de an în top?

– Banii sunt principala problemă. Finanţarea noastră provine de Primăria Suceava şi foarte puţin de pe la părinţi care mai au o firmă sau o rudă pe la o firmă.

– Cunoaşteţi situaţii în care unii părinţi au sprijinit o activitate sportivă şi au cerut în schimb ca odrasla lor să fie promovată mai repede?

– Nu, niciodată. Ori poate nu cunosc eu, dar la urechile mele nu au ajuns asemenea chestii. Vorbind de bani, atâţia câţi am avut, am reuşit să organizăm Cupa „Moş Crăciun” la fotbal. Au participat 24 de echipe şi o consider o reuşită totală. Atât cât a putut, liceul a sprijinit cu arbitrajul, asistenţa medicală, sala şi, parţial, la masa care s-a făcut. Această competiţie va deveni una tradiţională.

– Am înţeles că se va mai organiza în luna aprilie o altă competiţie de acest gen...

– În aprilie nu vom avea 24 de echipe, probabil vor fi mai puţine. Deocamdată suntem la stadiul de discuţii. În decembrie chiar am vorbit şi cu participanţii, conducătorii cluburilor respective, care au spus că le-a plăcut mult la noi. În 2008, Cupa „Moş Crăciun” se va desfăşura înainte de Crăciun. Anul acesta a fost gala lui Atodiresei şi rugămintea Consiliului Judeţean a fost să-l lăsam să-şi facă gala în sală. A fost şi acesta un eveniment deosebit, am asistat la el şi am fost impresionat.

– Anul 2007, bun sau rău?

– A fost un an bun, dar era loc şi de mai bine. Pentru asta avem nevoie de bani. Noi nu mai reuşim să ducem copiii în tabere, acolo unde este baza. Până prin 1996 noi făceam tabere la mare sau la munte, vara, şi iarna, refacere la Băile Felix. Era o treabă extraordinară. Prin 1998 am făcut numai o tabără, prin ‘99 s-a stricat treaba, pentru că s-a trecut cu cheltuielile liceelor sportive la bugetele locale. Cel puţin 1999 fost un an de coşmar, pentru că nu erau venite normele de aplicare. A fost un an în care s-au făcut tot felul de „artificii”. Fără pregătirea de bază la acest nivel nu se poate. Trebuie umblătură, în aceste tabere se creează spiritul de echipă. Cu ajutorul dlui prof. Eugen Beşene, care e director la centrul acela special din Solca, am mers şi noi cu o secţie de handbal la Solca, dar nu pe banii Primăriei, ci pe banii Ministerului Educaţiei, pentru că noi avem în denumire LPS-CSŞ. Atât! Eu chiar discutam odată cu dl primar Ion Lungu despre bugetul nostru pe anul 2007, care a fost de un miliard şi jumătate de lei vechi, din care am primit puţin peste un miliard. Pentru că nu sunt bani!

– Mai sunt speranţe să primiţi şi restul sumei?

– De-acu ăia sunt pierduţi! Alt buget, alţi bani. Şi acum iar revin şi mă gândesc că Cetatea a primit numai pe Luca şi pe Andronic două miliarde. Nu? Era corect, măcar, acolo… 200 de milioane să ne dea şi nouă.

– Nu aţi cerut o suplimentare de la bugetul local?

– Ce să discut?

– Măcar banii promişi! E greşeala dvs., poate nu v-aţi „luptat” suficient pentru acei bani?

– Eu, câteodată, mă duc pentru alte probleme la Primărie, nu numaidecât pentru bani, cum este cazul campusului acum. Dl Lungu când mă vede zice: ”Iar după bani?”. „Nu dle, nu după bani”. Nu se pune problema că nu merg să cer bani, dar trebuie să ai şi o anumită decenţă, să te încadrezi în bugete. Eu ştiu când se poate şi când nu. Dar dl primar îmi spune: „Dle Bernicu, vă rog să mă credeţi. Nu am. Nu am!”. El e foarte tranşant. Când are, face pe dracu-n patru şi îmi dă, nu se pune problema. Încă pe timpul dlui Lungu nu s-a pus problema să pledez pentru un buget mai mare. Nu fac politică, nu am treabă cu nimeni, dar faţă de cealaltă legislatură, îmi este mai confortabil cu dl Lungu, deoarece comunicăm foarte bine. Când dl Ionescu era primar, îmi era foarte greu să ajung la el, el te primea şi aproba tot, iar când ajungeai acasă – nimic, niciun rezultat.

– Spuneaţi că nu faceţi politică, totuşi aţi fost membru în PD, iar acum presupun că sunteţi în... PD-L? Nu?

– Eu...A fost o situaţie în PD, dacă vrei, treci, dacă nu, nu. Deocamdată nu mi-am exprimat nicio opţiune, nici n-a fost cazul. Eu am fost membru de partid conjunctural. Cineva de la Pro TV m-a întrebat cu ani în urmă ce politică fac, iar eu am spus că fac politica sportului. Am primit telefoane din ţară de la oameni care m-au lăudat. Este corect să fie lăsat omul să facă ceea ce ştie el cel mai bine. Eu nu mă pricep la politică.

– Ok, am înţeles că sub mandatul dlui Lungu, LPS Suceava a dus-o mai bine. Are vreo legătură asta cu „politica sportului”?

– Sunt mai mulţi factori care concură la realizarea performanţei sportive şi nu numai, ca şi la bunul mers al unui liceu. Comunicarea cu forurile superioare, cu IŞJ este esenţială. Eu am găsit înţelegere foarte uşor. Am convenit cu dl primar să-l sun: „Dl Lungu, mă primiţi?” „Vino în 5 minute”. Imediat m-am urcat în maşină şi sunt acolo. Pe timpul dlui Ionescu mergeam şi îmi pledam cauza, pe atunci aveam alocaţi opt sute de milioane, din care primeam 400 milioane. Erau alţi bani, oricum. Dar primeam jumătate din ei.

– Aţi progresat totuşi, de la 50% la aproape 70%...

– Are altă valoare banul. Nu asta este problema. Ce nu înţeleg este că, deşi solicitările noastre pentru partea sportivă au fost de 4 miliarde şi jumătate, noi primim un sfert. Acum, pentru acest an, am cerut tot cam atât, mai discutăm şi o să vedeţi cât primim. Încă nu s-a stabilit bugetul pentru 2008. Dacă pe acest plan este satisfăcător, singura noastră dorinţă este să asigurăm pregătirea sportivilor, atunci când plecăm într-o competiţie să le asigurăm puţin mai mult confort acestora, care, uneori, pleacă în aceeaşi zi în care e competiţia, le dăm numai o masă de prânz...

– Cu IŞJ în ce relaţii sunteţi?

– Relaţii excelente, nu am ce reproşa. Sigur, şeful meu este dl Carcalete în momentul de faţă, dar pe linia noastră directă dl Coman, este la al şaselea an de activitate şi consider că are o experienţă extraordinară.

– În ultimele luni au fost câteva schimbări repetate la conducerea IŞJ Suceava între dl Petru Carcalete şi dl Lucian Lungu. V-au afectat într-un fel anume acestea?

– În situaţia noastră, nu. Revin şi spun că tot comunicarea este esenţială. Viaţa m-a purtat prin hăţişurile astea de când sunt în performanţă. L-am cunoscut pe dl Carcalete cu ani în urmă, pe când era la Rădăuţi şi juca handbal la clubul Voinţa. Este un om deosebit, şi am ajuns să-mi fie şef. Este ok. A venit dl Lucian Lungu, care mi-a fost elev. Un handbalist desăvârşit putea ieşi din dumnealui. Avea o îndemânare şi o viteză extraordinare, numai că, fiind elev la „Ştefan cel Mare”, cred că el a pus accentul pe carte. Din câte ştiu a şi fost al doilea în facultate, după şeful de promoţie. Cred că şi părinţii au avut o influenţă asupra hotărârii pe care a luat-o dl Lungu, de nu a mai continuat cu sportul. S-a descurcat la juniori foarte bine, dar după clasa a X-a a ales o altă direcţie. Nu am avut deci niciodată probleme cu conducerea IŞJ. Cu dl Monacu am fost coleg câţiva ani, prin 1977-1980, când am suplinit catedra dnei Căldare de la „Ştefan cel Mare”, şi de acolo ne-am cunoscut foarte bine. Cu dl Iordache, când era inspector general adjunct, am avut chiar o relaţie de prietenie, cu dl Vitcu, care era şi arbitru, la fel.

– Mare parte dintre ei au avut o legătură mai mare sau mai mică cu sportul…

– Exact. Aşa a fost să fie…

– În concluzie, sunt relaţii bune... Nu ar putea fi vorba că din moment ce îi cunoaşteţi bine pe toţi aceştia aţi putea primi anumite „ajutoare”...

– Păi, cu ce ne poate ajuta un inspectorat? Secvenţa de CSŞ însemnă cam o treime din banii pe care îi primim de la primărie.

E bun atât cât este. Încă în 2006 am primit o adevărată „gură de oxigen”. Inspectoratul ne-a dat 3 miliarde pentru materiale şi echipamente şi ne-au prins foarte bine, pentru că atunci eram la limită. Secţia de atletism nu a avut garduri cumpărate din 1974 şi am cumpărat acum 12 bucăţi. De la primărie nu ne puteam permite 3 miliarde. După infuzia din 2006, în 2007 a fost mai puţintel, am avut cam 240 de milioane, dar… buni şi aceştia! Oricum, nu ne ajung banii pentru a mulţumi toate secţiile.

– Şi atunci care este criteriul după care acoperiţi nevoile?

– Încercăm să găsim un echilibru. Nu putem da numai celor mai buni, pentru că ar însemna să-i „omorâm” pe ceilalţi. Anul acesta, de exemplu, trebuie investit în rugbi, că, dacă ar fi doar pe criterii valorice, atunci ar însemna să dăm tot la lupte.

– Cum decurge colaborarea cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, şi mă refer în principal la echipa locală de handbal care îşi dispută meciurile în sala LPS?

– Păi, 75% e aportul liceului. Ca să nu spun că, din 18 jucători, 12 sau 13 sunt ai noştri. Nu mai spun despre partea bazei materiale.

– Adică?

– Păi, ei ne ocupă sala, o medie de 3 ore pe zi şi uneori 4 ore.

– Vă afectează asta?

– Cum să nu! Păi, noi, grupele noastre, le strângem. În loc să lucrăm doi în sală lucrăm câte 3 sau chiar câte 4, la grupe mai mici, şi de bunăseamă că ei doresc poziţiile cele mai convenabile, care şi nouă ne sunt convenabile, şi părinţilor, de asemenea.

– Dar este spre beneficiul sportului sucevean până la urmă...

– Sigur că da, nu e o problemă, dar noi, ca să putem să mai promovăm acolo jucători, trebuie să avem condiţii, nu? Ori, elevii noştri termină antrenamentele la ora 21!

– Ce beneficii aveţi de pe urma colaborării cu Universitatea?

– Niciun beneficiu. Noi suntem cu femeile de serviciu, cu totul...

– Atunci înseamnă că sunteţi în pierdere?

– Nu e nicio pierdere!… Eu nu m-am plâns niciodată. Chiar am avut recent o discuţie cu dl Ghervan, care era nemulţumit vizavi de diferite aspecte... de curăţenie.

– Apropo de asta, au existat câteva discuţii referitoare la faptul că nu se face curăţenia aşa cum trebuie în sală...

– În sală? Exclus! Sub tribună poate. Dar cine face mizerie? Tot spectatorii, unii dintre ei fiind oameni în toată puterea vârstei şi vin şi mănâncă seminţe. Vă invit după un meci să vedeţi cum arată sala. Ţine şi de educaţia unora. De fapt, ce se întâmplă? Această sală este o sală didactică, deci nu a fost prevăzută ca să joace în ea o echipă de Ligă Naţională. Întâmplarea a făcut că echipa noastră a promovat, ceea ce este minunat. Tribunele ar fi avut altă structură dacă era o sală pentru asemenea meciuri. În această vară sper să reuşim să modernizăm tribunele.

– Au fost probleme şi cu coordonarea intrare-ieşire a spectatorilor...

– Nu e treaba mea! Noi punem personalul la dispoziţie. Dimineaţa vin două femei de serviciu care fac o curăţenie de nota 20, după care doamnele se retrag şi revin după meci. Acolo vin gardienii publici. Ei coordonează, ei au ordin de la comandantul lor. Nu e treaba noastră. Revenind la femeile de serviciu, am avut chiar o discuţie la dl primar Lungu în birou, la care a participat şi dl Ghervan. Sâmbăta şi duminica, doamnele ar trebui să fie libere, numai eu ştiu cum fac, nu le plătesc, le mai dau o zi liberă, le păcălesc, mi-e ruşine să o spun dar asta-i treaba. Noi avem 37000 de metri pătraţi de curăţat – sala de sport, anexe care înseamnă hol, subsol, vestiare, camere, toalete, bucătărie, sala de mese, birouri, şcoala, curtea interioară, stadionul de fotbal şi nu mai pun la socoteală aleile şi căile de acces. Ori, eu am 7 femei de serviciu, că nu sunt fonduri. Un om de serviciu ar trebui să aibă 700 metri pătraţi, conform normativelor. Păi, LPS Roman, are 11 oameni pe aceeaşi suprafaţă!

– De ce nu mai angajaţi personal?

– Dacă ar fi după mine... dar nu ne dă voie ministerul. Anul trecut aveam chiar o femeie mai puţin.

– Cu aerisirea din sala de sport au fost probleme la câteva meciuri....

– Nu a fost nicio problemă. Ce problemă a fost?

E meciul meu?

– Îmi aduc aminte de partida Universităţii Suceava contra Stelei în care s-au şters podelele din 5 în 5 minute...

– Păi, e treaba mea? E meciul meu? Atunci trebuia anunţată persoana care se ocupă de asta. Se învârt în jurul echipei Universitatea o groază de oameni, dar nu s-a găsit cineva care să anunţe? Aerisirea funcţionează foarte bine. Este un cetăţean, pe care nu ştiu cum îl cheamă, care vine, aduce bannere, verifică porţile, trebuia să anunţe el şi în legătură cu aerisirea la acel meci. Ei trebuiau să intuiască câţi spectatori vin. Să fim serioşi! Eu am asistat la meciul România-Ucraina în sala de la Focşani, România-Ucraina repet, nu Buzău-Dinamo sau Steaua-Suceava. Să fim serioşi! Deci meci inter-ţări. Care-i problema dacă au curs câteva picături? Da’ acolo, nu aşa, picura ca lumea, ploua chiar. Au dat cu mopu’, asta e situaţia. La următoarele meciuri nu au mai fost probleme. Consumă aceste instalaţii foarte multă energie şi nu le pornim permanent. Le dăm drumul doar când este un eveniment. Este un singur om care se ocupă de partea electronică, care este foarte sensibilă, el a făcut un instructaj la Bucureşti şi se pricepe. El, dacă era anunţat, nu existau probleme.

– La grupurile sanitare am înţeles că sunt probleme, iar în unele locuri faianţa a început să cadă...

– Eiii, nu! Exclus! Nu a picat nicio faianţă!

-Dl Ghervan spunea că nu poate să înţeleagă cum o sală care este construită de puţin timp se confruntă deja cu asemenea probleme...

– Domnul decan nu cunoaşte multe aspecte ale activităţii noastre, mai ales că 10 ani a funcţionat la noi, la plata cu ora, şi soţia lui a fost contabil-şef aici. Această sală are o istorie întreagă. Păi, eu în şcoală nu am asemenea infiltraţii, asemenea mucegai, asemenea miros. Repet, în şcoală, care are 21 de ani!

– Să înţeleg că aveţi destule motive pentru care vă doriţi ca Sala Polivalentă să fie construită cât mai repede la Suceava? Aşa este?

– Abia aştept! Aş fi cel mai bucuros. Apropo de asta, vreau să spun că, dacă aveam o Sală Polivalentă la Suceava, puteam găzdui meciuri de la Campionatul European de tineret-fete.

– Fiul dv., Andrei Bernicu, ce mai face?

– E în Franţa la o echipă din al patrulea eşalon valoric, HBBC Champcevinel, unde este antrenor-jucător. El a mai jucat în Franţa, iar de când a ajuns la această echipă oamenii l-au asimilat şi este foarte iubit.

– Câştigă bine?

– Primeşte 1100 de euro impozabili, casa gratis şi o masă la prânz. Dar este greu, oricum. Când juca înainte în Franţa, la Villeneuve Loubet, îmi spunea mereu că vine acasă.

– Din câte ştiu, a mai fost pe la Minaur Baia Mare. CS Universitatea Suceava nu era o variantă bună pentru el?

– Nu a mai fost dorit. Dl Ghervan i-a spus că l-a lăsat la greu...

– Ce proiecte aveţi pentru acest an şi care este cea mai mare dorinţă a dv. pentru 2008?

– Îmi doresc să finalizăm lucrările la noul campus. Costul acestora se ridică la 6 milioane de euro, dar obiectivul va fi unul modern, cu camere dotate cu toaletă, duş şi spaţiu pentru studiu. De asemenea, de luni vom demara lucrarea de schimbare a instalaţiei de apă şi canalizare. Sper ca până în toamnă să se finalizeze. După aceea pot ieşi la pensie liniştit.

– Veţi ieşi la pensie din funcţia de director al LPS Suceava?

– Voi rămâne în funcţie atât timp cât voi considera că sunt eficient, bineînţeles dacă voi câştiga concursul pentru acest post!

0 comentarii: