luni, 21 ianuarie 2008

Sucevenii au invadat agenţiile loto prono



Cel mai mare pot din istoria Loteriei Române nu i-a lăsat indiferenţi pe sucevenii dornici de câştig. Agenţiile Loto din judeţ au fost luate cu asalt în ultima săptămână de zeci de mii de jucători, care-şi investesc banii în biletele de loterie care ar putea să-i facă mai bogaţi cu aproximativ 11 milioane de euro.

Angajaţii agenţiilor loteriei nu au avut odihnă nici ieri. Încă de la prima oră a dimineţii, odată cu deschiderea agenţiilor, sute de suceveni au stat la cozi interminabile pentru a-şi încerca norocul.

Întârziaţii au ţinut cu orice preţ să joace în această săptămână. „Simt că azi (n.r. ieri) cineva o să câştige, şi poate o să fiu chiar eu”, a spus unul dintre sucevenii care stăteau răbdători la coada formată la agenţia loto din centrul municipiului Suceava.

Unii au jucat sume impresionante de bani, alţii şi-au încercat norocul şi au pus doar o singură variantă, dar toţi speră să prindă potul cel mare.

„Eu am jucat de 15 lei, adică trei variante şi sper să câştig. Alţii joacă mai mult, cineva care stătea cu mine la rând a jucat de 800 de lei” , a spus Ioan Teodorovici, un alt jucător la loto. Tot el a spus că a mai câştigat cu alte ocazii. Nu a prins toate numerele, dar a luat ceva bani, şi asta îl face să se simtă norocos şi să mai încerce.

Lenuţa Mihaela Sofian a jucat un bilet de 9 lei, adică două variante de joc, şi speră să nu fi dat greş şi să fi ales numerele norocoase.

20 de săptămâni fără câştigător

Dacă pentru unii numerele pe care le bifează pe bilet reprezintă datele de naştere ale apropiaţilor, sau datele unor evenimente importante din viaţa lor, pentru alţii aceste numere au fost de prea multe ori jucate, nu le-au adus nici un câştig, aşa că mizează întru totul pe şansă.

„Iau şi eu la întâmplare nişte numere de aici, poate am mâna norocoasă măcar”, a spus amuzată o jucătoare fidelă la loto prono.

De 20 de săptămâni, nici un român nu a fost însă într-atât de norocos încât să dea lovitura şi să ghicească cele şase numere câştigătoare.

În luna august a anului trecut, s-a înregistrat ultimul mare premiu de la 6/49, atunci un jucător din Călăraşi intrând în posesia unui premiu de 10 milioane de euro. Şi săptămână trecută câţiva dintre jucători au prins cele şase numere norocoase, însă cum nu au picat pe schemă au trebuit să se mulţumească doar cu premiul de la categoria a II-a.

Săptămâna trecută în ţară s-au jucat aproape patru milioane de variante, pe 1.500.000 de bilete.

0 comentarii: