vineri, 8 februarie 2008

Ploile şi încălzirea vremii, la un pas de a umfla cursurile de apă din zona de munte


Actualitate



zapoare Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava continuă acţiunea de monitorizare a formării zăpoarelor de gheata pe mai multe cursuri de apa, întrucât în zona de munte sloiurile de gheaţă de pe râuri nu s-au topit, o încălzire bruscă a vremii, împreună cu precipitaţiile sub formă de ploaie, pot crea probleme deosebite. Este vorba despre râul Moldova pe raza comunei Breaza, râul Moldoviţa pe raza comunelor Moldoviţa, Frumosu, Vatra Moldoviţei, râul Bistriţa pe raza comunelor Dorna Arini, Iacobeni, Cârlibaba, Ciocăneşti, râul Siret în zona staţiei de captare a apei din oraşul Siret, barajul Rogojesti, pârâul Putna pe raza comunei Pojorâta; pârâul Izvorul Giumalăului pe raza comunei Pojorâta şi pârâul Neagra pe raza comunei Şaru Dornei.

Şi Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava este cu ochii pe sloiurile de gheaţă monitorizând evoluţia acestora. Conform programului de măsuri care vizează reducerea eventualelor efecte ale fenomenului de zăpor pe râul Bistriţa şi afluenţi, zonele critice, cu pericol de producere a inundaţiilor, se găsesc în nouă localităţi din zona de munte: Cârlibaba, Ciocăneşti, Iacobeni, Dorna Arini, Crucea, Broşteni, Poiana Stampei, Dorna Candrenilor şi municipiul Vatra Dornei. Cursurile de apă trebuiesc supravegheate şi de reprezentanţi ai primăriilor, care în cazul în care apar probleme privind producerea de inundaţii au obligaţia de a convoca urgent comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi de a anunţa şi comitetul judeţean, care poate declanşa starea de alertă.

Trebuie precizat că pe râul Dorna podurile de gheaţă au o grosime de până la 45 de centimetri, în zona cuprinsă de la izvoare până în localitatea Poiana Stampei, iar pe pârâul Dornişoara gheaţa compactă, cu o grosime de 40-45 centimetri, se întinde pe toată suprafaţa cursului de apă. Poduri de gheaţă, mai puţin groase şi pe alocuri întrerupte, se mai găsesc şi pe pârâurile Bancu şi Teşna de la Coşna, pe pârâul Negrişoara în zona Dorna Candreni, dar şi pe pârâurile Cârlibaba, şi Neagra în oraşul Broşteni.

Cât priveşte râul Bistriţa, aici se înregistrează multiple fenomene de gheaţă la mal, în timp ce podurile de gheaţă, prin care apa circulă totuşi, sunt de aproximativ 30 de centimetri.

0 comentarii: