miercuri, 6 februarie 2008

SCURT ISTORIC

Tinuturile regiunii Suceava au fost populate din cele mai vechi timpuri. Avind intinse paduri, numeroase stanci si pesteri oare puteau oferi un adapost, fiind bogate in vinat, pasuni si ape, aceste meleaguri au atras omul primitiv si l-au determinat sa se statorniceasca.

Descoperirile facute de-a lungul multor decenii de cercetare, materialul arheologic si paleontologic bogat si variat din diferite localitati ale regiunii, vorbesc despre trecutul istoric al acestor locuri incepand din epoca paleolitica.

Cu zeci de ani in urma, un renumit om de stiinta progresist, geologul Gregoriu Stefanescu semnala descoperirea unor unelte de cremene, preistorice, pe malul Prutului, in regiunea Suceava, langa satul Mitoc - stravechi semne ale prezentei omului primitiv. Cercetatorii care i-au urmat, de atunci si pana in zilele noastre, au continuat aceasta munca, pe aceleasi locuri, dand astfel la iveala un intreg lant de asezari paleolitice intre localitatile Mitoc si Stefanesti, pe malul Prutului. Intre acestea se inscriu si asezarile paleolitice de la Ripiceni. Intr-o pestera au fost descoperite mai multe straturi de locuire paleolitica, si urme ale unor mamifere vanate si aduse aci pentru hrana. Tot la Ripiceni, in locul numit Izvor, cercetatorii au descoperit si alte dovezi de cultura materiala paleolitica. La o adancime de peste 10m s-au gasit unelte de munca din paleoliticul inferior cu o vechime de 200 - 250 de mii de ani.

Din epoca urmatoare, a neoliticului, (5500 - 1900 i.e.n.) se cunoaste, intre altele, asezarea preistorica de pe raza comunei Trusesti, de pe valea Jijiei. Pe dealul Tuguieta, din aria acestei comune, a fost descoperit un sat din neolitic, de tip Cucuteni A (denumire data dupa localitatea in care au fost identificate prima oara asemenea asezari milenare). Este una dintre cele mai mari asezari neolitice din sud-estul Europei cunoscute pana acum. Specialistii au cercetat aproximativ 100 de locuinte de suprafata si au cules informatii valoroase in legatura cu modul de viata si de aparare al locuitorilor. Descoperirile arheologice de la Trusesti au fost facute intre anii 1950 - 1954.

Continuitatea populatei pe aceste meleaguri este atestata intre altele, de prezenta, in mai multe localitati sucevene - azi santiere arheologice - a elementului traco-getic si dacic. Din punct de vedere cronologic, pe primul loc se situeaza cetatile traco-getice de la Slancesti. Cercetarile din ultimii ani au dus la concluzia ca Cetatea I-a, situata pe dealul Bobeica, a fost locuita intre secolele V-III i.e.n. (la sfarsitul primei perioade a fierului, Halstatt) de catre o populatie apartinand marii familii a tracilor.

Daca la Stancesti resturile culturii materiale nu depasesc secolul III i.e.n., la Cucorani, localitate aflata la 8-9 km departare (unde s-au gasit fragmente de ceramica hallstatiana tarzie de tipul celor de la Stancesti), acestor resturi li se suprapun altele, ajungand pana in secolele III-IV e.n. Un argument in plus la concluzia ca dupa cucerirea sau parasirea cetatilor fortificate (Stancesti), populatia geto-daca a continuat sa traiasca in afara acestora (Cucorani). S-a mai descoperit, destul de recent, un cimitir de incineratie al populatiei carpice, o ramura a dacilor din Moldova. Cimitirul dateaza din secolele II-III e.n., din aceeasi vreme cu asezarea carpica de la Silistea Scheii - Suceava.

Despre existenta, pe aceste locuri, a unei populatii dacice vorbesc si bogatele materiale arheologice de langa comuna Botosana si din comuna Udesti. In partea de rasarit a comunei Botosana, intre paraurile Botosani si Pietrosul, se pot vedea numeroase vestigii de cultura materiala din vremea dacilor. Aici au fost determinate mai multe faze de locuire a populatiei dacice. Cea mai veche este de tip La Tene II din sec. I i.e.n. - I e.n., a doua din secolele II-III e.n. si ultima, din secolele V-VI e.n. Pe baza materialului arheologic descoperit pana in prezent la Botosana, s-a ajuns la concluzia ca pozitia geografica a asezarii (aflata la poalele muntilor si inconjurata, pe acea vreme, de paduri de nepatruns) a facut ca aceasta sa ramana in afara valurilor de popoare migratoare si sa ofere astfel vestigii nealterate ale culturii materiale create de populatia locului.

Multe dovezi materiale din perioada de trecere la feudalism (sec. IV-X), descoperite in diverse alte locuri din regiune, constituie o adevarata punte de legatura intre vremurile mai indepartate si cele in care istoria consemneaza formarea statului feudal Moldova.

In secolele X-XII asezarile omenesti de pe aceste meleaguri apar mai des pe vaile raurilor Prut, Siret, Moldova, unde locuitorii puteau gasi terenuri bune deopotriva, pentru agricultura si pastorit; mai rare in tinuturile muntoase, cu deosebire in partea de vest a regiunii Suceava, unde padurile continuau neintrerupte din masivul Maramuresului si pana dincolo de Borsa, pe apa Viseului.

In sec. XIII tinuturile sucevene au fost deseori trecute prin parjolul navalirilor tatarilor. Cu toate acestea, formatiunile politice locale au continuat sa existe si chiar sa se dezvolte intr-o oarecare masura. Dupa 1299, cand presiunea tatarilor a scazut, puterea feudalilor locali a inceput sa creasca treptat. In prima jumatate a secolului al XIV-lea se semnaleaza aici existenta unor targuri - Targul Siret si orasul Baia.

Formarea in 1330 a statului Feudal Tara Romaneasca a exercitat o puternica influenta in grabirea procesului de inchegare a unui stat asemanator pe teritoriul de la est de Carpati. Victoriile Tarii Romanesti impotriva tatarilor au stimulat si au starnit noi nadejdi capeteniilor romanesti din Moldova de a se elibera de sub dominatia tatara. Atacurile tatailor, care deseori treceau Carpatii din Moldova spre Transilvania, pradand si devastand, s-au lovit si de riposta regatului maghiar, indeosebi sun domnia lui Ludovic de Anjou. In urma victoriilor repurtate de regatul maghiar impotriva tatarilor cu sprijinul populatiei locale intre anii 1352 - 1353, statul maghiar isi largeste zona dominatiei sale, punand stapanire pe partea muntoasa a Moldovei, pe care o transforma intr-o formatiune statala militara feudala, numita „marca”. Statul maghiar, a numit ca dregator in fruntea acestei marci militare, care isi avea centrul la Baia, pe Dragos, feudal roman din randurile vitejilor din maramures, distinsi prin luptele impotriva tatarilor.

In anii domniei lui Dragos, si a urmasilor sai, Sas si Bale, in randurile populatiei locale au inceput sa creasca nemultumirile fata de politica expansionista a regatului maghiar. Treptat au inceput satele noului stat moldovean de a inlatura stapanirea ungara si de a-si crea o ierarhie feudala proprie. In acelasi timp, s-au inregistrat mari nemultumiri fata de politica regatului maghiar in rindurile populatiei romanesti din Transilvania. Exponentul fortelor de rezistenta din Maramures, Bogdan, fiind inlocuit din functia de voievod, a trecut in nordul Moldovei si s-a alaturi miscarii de aici indreptata impotriva feudalilor supusi regelui. Cu sprijinul capeteniilor locale si al taranimii, Bogdan l-a alungat din fruntea tinerei formatiuni statale pe Bale, credincios regelui maghiar. Si astfel, in anul 1359 s-a pus capat dependentei fata de regatul maghiar, desavarsindu-se procesul de formare a statului feudal Moldova. Se poate spune ca leaganul acestui stat a fost pe meleagurile sucevene. De altfel, pana in secolul al XVI-lea, cand capitala Moldovei este mutata de la Suceava la Iasi, istoria tinuturilor sucevene se impleteste strans cu insasi istoria statului feudal Moldova.

Dupa moartea lui Bogdan, mai toti voievozii moldoveni care au domnit pana in anul 1400 - Latcu, Petru I Musat, Roman I Stefan - au cautat sa se apropie si sa stranga relatiile cu regatul polon, temandu-se de o agresiune din partea regelui Ungariei. De mentionat ca in aceasta perioada, Petru I Musat a batut prima moneda proprie - ceea ce dovedeste o consolidare economica a statului -,a stramutat capitala de la Siret la Suceava si a inceput construirea unor puternice cetati de aparare.

Alexandru cel Bun (1400 - 1432) a reusit sa asigure tarii in lunga lui domnie o perioada de liniste atat de necesara consolidarii statului si relatiilor feudale in interior El a cautat sa obtina aceasta stabilitate si pe calea unor legaturi de familie cu suveranii unor puteri straine vecine. S-a casatorit cu Rimgaillla, sora marelui cneaz al Lituaniei Vitold, iar unul dintre fii domnitorului Ilas, a luat de sotie pe Marinca, cumnata regelui Poloniei Vladislav Iagello.

Temandu-se de tendintele expansioniste ale regelui maghiar Sigismund care ajuta acum ordinul cavalerilor teutoni impotriva Poloniei, planuind ca mai apoi sa readuca sub ascultarea sa Moldova - Alexandru cel Bun a incheiat cu Polonia un tratat de aparare comuna impotriva lui Sigismund asa cum facuse de altfel putin inainte si domnul Tarii Romanesti, Mircea cel Batran.

Dupa stingerea din viata a Iui Alexandru cel Bun, luptele purtate inlauntrul tarii intre grupurile boieresti, avand fiecare in frunte cate un fiu al voievodului decedat, pe care il sustineau la domnie, au slabit puterea statului. Urmarea acestor lupte a fost alegerea pentru scurta perioada a doi domnitori. Unul in „Tara de Sus”, cu resedinta la Suceava, altul in „Tara de jos”, cu resedinta la Vaslui. Aceste domnii asociate au durat 9 ani (1436-1445).

La sfarsitul anului 1456 in nordul Moldovei a avut loc o rascoala taraneasca. Aceasta rascoala s-a desfasurat in conditiile puternicei reactii impotriva grupului de mari boieri care, in frunte cu domnitorul Petru Aron, incheiasera in primavara anului 1456, la Vaslui, un act prin care Moldova se obliga sa plateasca tribut imperiului Otoman.

In anul 1457, pe tronul Moldovei s-a urcat cel mai viteaz si cel mai inzestrat voievod din cati a avut statul feudal de la est de Carpati - Stefan cel Mare , fiul lui Bogdan Voda II. Sub domnia lui, Moldova a cunoscut epoca de cel mai inatl prestigiu pe plan international. S-a intarit considerabil puterea militara a statului, au inflorit economia, cultura si arta.
Personalitatea lui Stefan cel Mare, de iscusit conducator militar si de organizator al statului, a fost dublata de aceea a unui mare diplomat, manifestata inca din primii ani dupa suirea pe tron.

Dupa ce in 1465, a readus in hotarele Moldovei targul si Cetatea Chilia, pe care voievodul moldovean Petru al II-lea (1448-1449) o cedase Tarii Romanesti si care-i era deosebit de necesara pentru apararea tarii dinspre sud, Stefan cel Mare a trebuit sa faca fata atacului pe care regele Ungariei, Matei Corvin, continuand pretentiile de suveranitate si expansiune ale predecesorilor sai, l-a indreptat cu o oaste de 40 000 de oameni impotriva statului feudal moldovean. Lupta decisiva s-a dat in orasul Baia, langa Falticeni, in iarna anului 1467.

Stefan cel Mare cu cei 12 000 de oameni ai sai, obtinut o stralucita biruinta. Lupta de la Baia si mai apoi stavilirea, la Dumbrava din Lipnic, a unei noi invazii a tatarilor, au evidentiat puternic in ochii maselor, calitatea de mare conducator de osti a lui Stefan cel Mare si capacitatea sa de a organiza temeinic apararea tarii. Aceste succese de rasunet, obtinute pe campul de lupta, au avut darul sa ralieze in jurul lui Stefan cel Mare si boierimea mijlocie si mica, realizandu-se astfel izolarea treptata a marii boierimi si stavilirea tendintelor acesteia de faramitare a statului.

Acest proces s-a adancit pe masura ce domnitorul si-a apropiat tot mai mult masele populare.

Cativa ani dupa victoria de la Baia, Stefan cel Mare, vrand sa stie la tronul Tarii Romanesti un domnitor darz, alaturi de care sa poata organiza o rezistenta comuna impotriva turcilor, a inceput o campanie impotriva Tarii Romanesti cu intentia de a-l inlocui pe Radu cel Frumos cu Laiota Basarab. Campania desfasurata in anul 1473 nu s-a soldat cu succesul scontat. Domnul Laiota Basarab adus pe tronul Tarii Romanesti de catre Stefan cel Mare a fost curand alungat de fostul domnitor, care a revenit la conducerea tarii cu ajutorul oastei turcesti.

Stiind ca va urma o mare confruntare cu Imperiul Otoman, Stefan cel Mare a incercat, pe cale diplomatica, inchegarea unui front larg al luptei anti-otomane. Cereri de unire si sprijin a trimis domnul Moldovei si regelui Ungariei si in Asia si chiar papei. N-a primit decat cuvinte promitatoare, de imbarbatare. Stefan a ramas singur in fata primejdiei.

In 1475, din ordinul lui Mahomed al II-lea, Soliman-pasa s-a indreptat spre Moldova cu o oaste de 120.000 de oameni. Stefan cel Mare avea o oaste de 40.000 de oameni - cea mai mare pe care o ridicase vreodata Moldova. Cu aceasta ostire de 40.000 de oameni (la care s-au mai adaugat circa 7.000 de transilvaneni), Stefan a organizat o rezistenta tenace. Soldatii turci inaintau anevoie prin locuri pustii, arse, cu fantani otravite, hartuiti tot timpul, pe flancuri, de calaretii moldoveni. Lupta decisiva s-a dat la sud de Vaslui, intre dealuri. Victoria moldovenilor a fost rasunatoare. Vestea ei a facut ocolul lumii. Moldova se impunea ca o putere vrednica de toata atentia. Stefan cel Mare devenise unul dintre marii conducatori militari ai epocii medievale. Dar el nu era linistit. Stia ca turcii se vor reintoarce. Si din nou a cerut domnul Moldovei sprijin la conducatorii statelor europene. Rezultatele acestor cereri au fost aceleasi ca si mai inainte.

In vara anului 1476 venea impotriva Moldovei insusi Mahomed al II-lea, in fruntea unei ostiri de 200.000 de oameni, la care se mai adaugau si fortele tataresti care trebuiau sa atace dinspre rasarit. Aceasta imensa oaste inainta pe valea Siretului, spre Cetatea de Scaun a Sucevei. Stetan cel Mare astepta ajutorul din Transilvania. Avea pregatiti sa infrunte atacul tot 40.000 de oameni, majoritatea tarani liberi - razesi. Multi dintre ei erau insa plecati acasa, cu consimtamantul voievodului, sa-si puna la adapost bunurile ce le aveau. Urmau sa se intoarc. Dar pana atunci, oastea ramasese cu 10.000 de oameni.

In aceste conditii, domnul Moldovei se bizuia in special pe rezistenta cetatilor si pe o batalie de uzura care sa slabeasca armata dusmana, in asteptarea unei oarecare schimbari a raportrului de forte. Batalia a avut loc la Valea Alba - Razboieni. Desi la inceput oastea moldovenilor a trebuit sa se retraga, ea a provocat mari pierderi armatei turcesti. Soarta luptei a fost hotarata de intoarcerea taranilor.

Strangerea elementelor taranesti in jurul domnului, in momentul cand oastea turceasca se zbatea in lipsa de hrana si in molime (si cand se vestea si apropierea ajutoarelor din Transilvania), a hotarat deznodamantul. Mahomed al Il-lea a trebuit sa-si retraga in graba oastea peste Dunare.

Dornic sa-si consolideze victoria, fara sa mai fi sperat intr-un ajutor din partea unor puteri straine, Stefan cel Mare si-a indreptat toata atentia spre Tara Romaneasca. El a facut trei incercari de a smulge Tara Romaneasca din situatia de dependenta fata de turci si de a o readuce in frontul comun al luptei anti-otomane. Unul dintre domnii inscaunati de el in Tara Romaneasca a fost insa tradat de boierime.

Perioada care a urmat s-a caracterizat prin infaptuirea unui „intreg complex de masuri, proiectat de domn, pentru consolidarea statului. Urmarind o si mai buna colaborare cu masele populare - singurele forte „capabile sa asigure independenta - Stefan cel Mare a ridicat o seama de „viteji” din popor, carora le-a dat inalte functii de organizare si aparare.

In 1479, el a creat functia de Portar de Suceava, cu rosturi importante in conducerea armatei. In aceasta opera a sa de centralizare a statului, domnitorul s-a sprijinit si pe biserica, interesata la randu-i in intarirea puterii domnesti pentru extinderea influentei sale. Asa se explica intre altele si vasta activitate de ctitor a lui Stefan cel Mare. Ocrotind biserica, el a sporit averile acesteia prin multe danii si a inzestrat-o cu deosebit de valoroase lacasuri de cult, care au ramas pana in zilele noastre (manastirea Putna, manastirea Voronet, biserica din Patrauti, etc).

Aceasta opera de mare ctitor a lui Stefan cel Mare, sintetizata in cele 44 de manastiri si biserici care i se atribuie, s-a desfasurat in cea mai mare parte in ultima perioada a domniei sale. Ea a fost mult ajutata de progresele obtinute intre timp in dezvoltarea mestesugurilor legate de constructia cladirilor. Grija deosebita manifestata de domnitor pentru inaltarea si impodobirea bisericilor in diverse orase ale tarii arata puternicele lui legaturi cu lumea oraseneasca, dorinta de a-si ridica prestigiul in fata ei. Monumentele ridicate in Moldova sub domnia lui Stefan cel Mare permit sa se vorbeasca de o adevarata epoca de inflorire a culturii moldovenesti la sfarsitul secolului al XV-lea, arhitectura indeosebi cunoscand o inalta forma de expresie.

Stefan cel Mare, cel mai stralucit domn al Moldovei, s-a stins din viata in iulie 1504. A lasat in urma sa un stat centralizat si puternic, cu un inalt prestigiu international si o puternica traditie de lupta pentru libertate nationala in sanul maselor populare.

Cetatea de Scaun de la Suceava avea sa cunoasca o noua perioada de glorie sub Petru Rares, fiu al lui Stefan cel Mare, care a domnit in doua perioade (1527 - 1538; 1541 - 1546). El a urmarit in politica interna aceleasi teluri ca si tatal sau: intarirea autoritatii domnesti si ingradirea puterii boieresti, sprijinindu-se pe masele populare. Dupa 11 ani de domnie, in 1538, ca urmare a complotului aceleiasi mari boierimi tradatoare, care a dezvaluit turcilor planul sau de lupta, Petru Rares a fost inlocuit de Inalta Poarta cu Stefanita Lacusta. In cea de-a doua perioada de domnie el n-a renuntat la lupta antiotomana.

Anii de domnie ai lui Petru Rares au insemnat totodata si ani de inflorire a artelor, dupa indemnul si exemplul tatalui sau. Este cunoscut ca spre sfarsitul primei jumatati a secolului al XVI-lea s-au construit in Moldova, cu deosebire in partea de nord - regiunea Suceava de azi - multe monumente de arhitectura de o mare valoare artistica. Mentionam dintre acestea biserica Sf. Dimitrie din Suceava, manastirile Probota si Moldovita. In timpul domniei lui Petru Rares au fost pictate in exterior manastirile Voronet si Humor, biserica Arborea s.a.

In anul 1565, in timpul domniei lui Alexandru Lapusneanu, capitala Moldovei a fost mutata de la Suceava la Iasi. Aceasta schimbare a fost determinata de repetatele insistente ale Inaltei Porti, care dorea sa stie mai catre sud capitala tarii vasale. Dar orasul Suceava a continuat sa-si pastreze mai departe rolul strategic, comercial si cultural pana spre sfarsitul secolului al XVII-lea.

Ca si alte orase moldovene, Suceava a trait, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, doua evenimente de seama. Primul, in ordine cronologica, este legat de urcarea pe tronul Moldovei a lui Ioan Voda (1572-1574) si marcheaza o noua etapa de lupta eroica pentru eliberare, dusa de moldoveni impotriva jugului otoman. Al doilea scoate in evidenta figura cu adevarat legendara a lui Mihai Viteazul, domnul Tarii Romanesti, care in cursul anilor 1599-1600 a realizat pentru scurta vreme unirea celor trei tari romanesti: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova. La 16 mai 1600, trupele lui Mihai Viteazul au intrat, dupa un scurt asediu, in cetatea Suceava. Aceasta actiune a fost urmata de ocuparea altor orase moldovene si a lasilor, capitala Moldovei.

In aceasta perioada - a doua jumatate a secolului al XVI-lea - arta si cultura au cunoscut si ele o epoca de dezvoltare. Acum a inceput sa se generalizeze scrisul in limba romana in toate cele trei tari romanesti si totodata a crescut importanta elementelor laice din cultura. Din porunca lui Alexandru Lapusneanu, ieromonahul Eftimie a scris o istorie a Moldovei dintre anii 1541-1554: calugarul Azarie a scris istoria Moldovei de la 1552 si pana la urcarea pe tron a lui Petru Schiopul (1574). Pe meleagurile sucevene ne-au ramas din aceasta perioada, manastirea Slatina, ctitorie a lui Alexandru Lapusneanu, biserica manastirii Sucevita, ctitorie a fratilor Movilesti si alte monumente.

Istoria nordului Moldovei (a regiunii Suceava de azi) consemneaza pentru secolele al XVII-lea si al XVIII-lea o apasatoare epoca de dominatie otomana si de accentuata asuprire boiereasca.

In domeniul culturii secolul al XVII-lea a marcat o accentuare a activitatii de tiparire a cartilor de cult sau de literatura bisericeasca in cadrul tipografiilor organizate indeosebi pe langa biserici si manastiri. Astfel, in 1726 au iesit de sub teascuri unele carti la Suceava,- iar intre anii 1744-1746 la Radauti.

Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, aceste locuri au intrat intr-o noua perioada de grele incercari, incurajata de slabiciunea imperiului otoman si de succesele Rusiei impotriva Turciei, Austria a obtinut in 1775 invoirea Portii de a ocupa regiunea de nord a Moldovei, pe care a numit-o Bucovina, dupa padurile ei de fag. Imperiul habsburgic anexa astfel o parte din Moldova, cu vechea capitala a tarii, Suceava, cu localitati ca Putna, Radauti, Campulung cu splendide monumente de arta ca manastirile Voronet, Sucevita, Moldovita.

In cursul perioadei dintre sfarsitul secolului al XVIII-lea si revolutia burghezo-democratica de la 1848, nordul Moldovei, ca si restul tarii a cunoscut procesul de destramare a feudalismului si de aparitie a primelor forme de productie capitalista. Au luat fiinta primele manufacturi (la Botosani), iar mai apoi primele fabrici.

Padurile falnice si zacamintele de minereuri aflate in special in partea de vest a regiunii nu puteau sa nu atraga atentia boierilor si negustorilor. In primul rand au fost create noi intreprinderi forestiere: exploatari de padure si gatere pentru cherestea. In jurul unor localitati montane - Gura Humorului, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei - erau gatere „la fiecare raspantie”, potrivit spuselor unui calator din acele vremuri. De atunci dateaza si plutaritul pe Bistrita si unele exploatari de minereuri din bazinul Domelor. Taranii lipsiti de pamant se angajau in numar tot mai mare in minele de la lacobeni ale baronului von Manz si la muncile de padure.

In anii premergatori revolutiei de la 1848 s-au desfasurat in multe orase din nordul Moldovei actiuni de protest impotriva ocupatiei habsburgice. Astfel, in Radauti s-au inregistrat framantari politice si puternice manifestatii sangeros reprimate de catre autoritati; si azi se mai vorbeste despre spanzuratorile de la Toloaca Fratautilor, la nord de oras sau de pe campul de langa locul numit „Pod verde”, unde au fost executati mai multi razvratiti.

In timpul miscarii revolutionare de la 1848 din Moldova, luptatorii revolutionari din tinutul Sucevei au militat activ pentru infaptuirea programului revolutiei, sustinand totodata - cum a facut-o Dimitrie Cantacuzino intr-un memoriu redactat la Baia - necesitatea unirii Moldovei cu Tara Romaneasca. In acel an in tinutul Sucevei s-au semnalat multe miscari taranesti indreptate impotriva mosierilor si autoritatilor.

In cea de a doua jumatate a secolului al XlX-lea stapanirea habsburgica a incercat sa-si intareasca dominatia in regiunea din nordul Moldovei pe care o ocupase la 1775, prin crearea a diferite institutii militare sau culturale. Populatia romaneasca a preferat insa sa-si organizeze propriile institutii culturale. De asemenea a fost intensificata actiunea de organizare a scolilor cu limba de predare romana. In aceasta actiune un rol deosebit au avut intelectualii si scriitorii din partile locului - Emil Grigorovita, Iraclie Porumbescu, istoricul Dimitrie Onciul etc.

Fortele progresiste din orasele regiunii Suceava si-au manifestat deschis, alaturi de intregul popor, adeziunea fata de marele act al Unirii Principatelor. In timpul alegerilor din 1857-1858 pentru Adunarea electiva a Moldovei, la Falticeni infiinta un comitet care organiza viguroase actiuni impotriva separatistilor. Sofia Cocea avea sa scrie mai apoi in ziarul „Steaua Dunarii” cum a fost sarbatorita Unirea la Falticeni. Iar marele scriitor Mihail Sadoveanu ne-a lasat, in splendide pagini de literatura, imaginea vie a ulitei Radasenilor din acelasi oras, unde s-a jucat, in 1859, Hora Unirii.

La inceputul secolului nostru, de pe aceste locuri a pornit scanteia marei rascoale taranesti de la 1907. Aceasta a izbucnit in comuna Flamanzi si a cuprins ca o valvataie satele si orasele Moldovei, ale tarii. Mizeria satelor se completa cu saracia periferiilor urbane, ascutind si mai mult contradictiile sociale. Rasculatii au intrat cu plugurile pe pamznturile mosierilor, au dat foc conacelor, au pornit in talazuri spre prefecturi. Douazeci de mii de rasculati au trecut barierele orasului Botosani, spre prefectura, cerand dreptate si pamant. Ciocnirile cu armata trimisa in graba de guvernanti a fost sangeroasa. Au cazut aici, la Botosani, primele jertfe ale rascoalei. Intelectualii atasati de popor n-au putut ramane indife renti la aceasta drama a epocii. Pictorii Stefan Luchian, Octav Bancila - acesta din urma cutreerand el insusi locurile unde a avut loc masacrul - au lasat pe panze imagini zguduitoare ale acelor evenimente triste. Rascoalele taranesti din 1907 au fost si in regiunea Suceava, ca si in restul tarii, puternic sprijinite de muncitori. In dreptul cantonului Doinesti, de pilda, organizatiile muncitoresti locale au sprijinit pe taranii care au atacat trenul ce transporta pe rasculatii arestati, eliberandu-i.

In 1919, dupa incheierea primului razboi mondial, prin tratatul de pace de la Saint Germain cu Austria s-a recunoscut apartenenta Bucovinei la Romania.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, nordul Moldovei a cunoscut, ca si intreaga tara, clocotul unor evenimente social-politice de larg rasunet.

0 comentarii: