marți, 25 martie 2008

Autorităţile locale nu sunt interesate de reabilitarea morgilor

Autorităţile locale nu sunt interesate de reabilitarea morgilor


Autorităţile locale nu sunt interesate să investească în igienizarea morgilor şi în crearea de condiţii pentru ca necropsiile să se facă măcar în spaţii închise, ventilate, izolate şi curate. Aceasta este concluzia desprinsă în urma discuţiilor care au avut loc luni între prefectul Orest Onofrei, primarii de oraşe, conducerea Serviciului Judeţean de Medicină Legală şi directorii spitalelor sucevene pe tema dezastrului din morgi. „Le-am cerut să creeze condiţii pentru ca necropsiile să se facă măcar în spaţii închise, ventilate, izolate şi curate. Pe lângă aspectele morale şi sanitare pe care le implică necropsierea cadavrelor în curţi, pe o scândură aşezată pe două scaune, vorbim aici şi de implicaţii penale. Medicului legist trebuie să i se creeze condiţii să-şi poată desfăşura activitatea corespunzător pentru că, în funcţie de diagnosticul pe care îl pune el, un om rămâne liber sau merge la puşcărie. Vorbim de morţi violente, morţi în condiţii suspecte, unde fiecare indiciu este important şi medicul legist trebuie să aibă condiţii să găsească acest indiciu”, a declarat prefectul Onofrei.