duminică, 2 martie 2008

Inundaţii la Dorna Arini



Zeci de persoane au fost evacuate, mai multe case şi anexe gospodăreşti au ajuns sub ape, iar drumul naţional care face legătura între localităţile Vatra Dornei şi Broşteni a fost blocat cu sloiuri de gheaţă de pe râul Bistriţa. Precipitaţiile din cursul zilei de sâmbătă au creat mari probleme în zona de munte a judeţului. Situaţia cea mai gravă a fost în comuna Dorna Arini, unde apele Bistriţei s-au revărsat în 5 case şi 20 de anexe gospodăreşti. Pentru că apele râului erau în creştere, exista riscul ca alte 40 de gospodării să fie inundate.Ca urmare, mai mult de 30 de persoane au fost evacuate din propriile locuinţe şi au revenit la casele lor abia ieri dimineaţă.Tot din cauza sloiurilor de gheaţă care au ieşit din matca râului Bistriţa, drumul naţional 17 B Vatra Dornei – Piatra Neamţ a fost blocat timp de două ore.Circulaţia a fost reluată apoi pe un singur fir, iar acum traficul rutier se derulează normal.La faţa locului au fost trimise importante forţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei şi Poliţiei, care au muncit toată noaptea pentru a îndepărta gheţurile.Dacă la Dorna Arini pericolul pare să fi trecut, în alte zone ameninţarea persistă.Autorităţile sucevene monitorizează acum atent cursul superior al râului Bistriţa, la Ciocăneşti şi Cârlibaba, unde s-au format aglomerări de gheţuri şi există riscul producerii de noi inundaţii.De asemenea, la Zugreni s-au format două zăpoare, iar autorităţile se pregătesc să le dinamiteze. În acest sens au fost avertizate toate primăriile din aval, precum şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

0 comentarii: