marți, 11 martie 2008

PSD Suceava îl acuză pe primarul Sucevei că s-a implicat în "afacerea Repartitorul"



Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, l-a acuzat astazi în mod public pe edilul-sef al Sucevei, Ion Lungu, că se află în spatele "afacerii Repartitorul", transmite corespondentul AMOS News.

Donţu a declarat că primarul Lungu a obligat practic asociaţiile de proprietari sa monteze repartitoare, creând astfel piaţă pentru firmele de profil şi un monopol pe această afacere. Dontu a prezentat opiniei publice dovada implicării primarului în "afacerea Repartitorul".

Este vorba despre adresa nr.19328 din 17 mai 2007, semnată de Ion Lungu, prin care proprietarii sunt informaţi despre obligativitatea montării repartitoarelor, în condiţiile în care nici un act normativ nu stipula clar acest lucru. Donţu a arătat că primarul a inserat în acea adresă un articol de lege potrivit căruia cei care nu-şi montează repartitoare sunt pasibili de amenzi cuprinse între 300 şi 500 de milioane de lei vechi, astfel inducându-i în eroare pe proprietari. "Mi se pare inacceptabil, câtă vreme acest articol nu se referă la obligativitatea montării repartitoarelor. Aeastă sancţiune nu se referă la acest lucru", a afirmat Ovidiu Donţu.