miercuri, 12 martie 2008

„Salutări prin mame” din cauza stării proaste a DN17

Nemulţumiri



Preşedintele Consiliului Judeţean şi al organizaţiei judeţene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, face apel la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să reia lucrările de modernizare a DN 17 Suceava-Vatra Dornei. Şeful administraţiei judeţene a arătat că oamenii nemulţumiţi înjură autorităţile şi le transmit „salutări prin mame”. „Nu departe de ieşirea din municipiul Suceava, după tabla indicatoare cu DN 17, şi ieri a fost un blocaj, de ne trimit toţi salutări prin mame. Oamenii nu ştiu cui să trimită salutări şi din întâmplare primesc şi eu, deşi nu am nici o vină în acest sens. Vina este a Ministerului Transporturilor, a Companiei Naţionale de Drumuri. Am să fac intervenţii ca cei responsabili să vină la faţa locului. Nu mai putem tolera”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean. Mîrza a subliniat că starea drumurilor judeţene, comparativ cu a celor naţionale din judeţ, este bună, ca urmare a investiţiilor pe care le-a făcut CJ în ultimii ani. El a respins aprecierile negative făcute de adversarii săi politici cu privire la drumurile judeţene. „Un fost coleg de-al meu de partid actualmente lider de mare importanţă într-un alt partid (n.r. Vasile Ilie, vicepreşedinte al PD-L Suceava) spunea că drumurile în judeţ sunt foarte proaste. Dacă le compari cu şoselele din Austria, Germania sau Italia, sigur că pot să-i dai dreptate, dar dacă această comparaţie este făcută cu drumurile din judeţul Botoşani care duc la Crasnaleuca, spre Prut şi ajungi la concluzia că judeţul Suceava este izolat nu e în regulă. Faţă de cine este izolat? Faţă de judeţul Botoşani? Eu cred că suntem într-o izolare către vest din cauza DN 17”, a spus Mîrza.