marți, 11 martie 2008

Universitatea Suceava va primi teren pentru extinderea noului campus

Guvern



Guvernul României ar putea promova o ordonanţă de urgenţă prin care să aprobe transferul unei suprafeţe de 1.600 metri pătraţi de la Staţiunea de Cercetări Agricole la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în vederea extinderii viitorului campus universitar. Anunţul a fost făcut de ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, care a precizat că universitatea suceveană are nevoie de acest teren în vederea construirii unui laborator de tehnologie a produselor alimentare, investiţie pentru care a fost promovat deja un proiect de finanţare. În situaţia în care Guvernul va aproba actul normativ, cei 1.600 de metri pătraţi se vor adăuga celor 30 de hectare de teren pe care Universitatea „Ştefan cel Mare” i-a primit la ieşirea din Suceava spre comuna Moara. Pe acest teren universitatea intenţionează să construiască un nou campus universitar cu o bază sportivă pentru fotbal, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală polivalentă, un complex dendrologic, care va conţine sere, grădină botanică şi un parc dendrologic. Făcând referire la această investiţie, Cristian Adomniţei a precizat că universitatea suceveană va trebuie să întocmească un studiu de fezabilitate, valoarea acestuia ridicându-se la 1,5 milioane de lei. Pe de altă parte, ministrul educaţiei a arătat că pentru anul 2008 universitatea va primi o finanţare de cel puţin 24,6 milioane de lei. „La această sumă se vor mai adăuga şi sumele pe care universitatea le va solicita, în mod justificat şi cu documentaţia aferentă, pentru construcţia celui de-al doilea campus”, a mai spus Adomniţei.