vineri, 4 aprilie 2008

Flutur este sfătuit să realizeze proiectele turistice promovate de fostul PLD


Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Suceava, Ovidiu Milici, i-a transmis preşedintelui PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, că până la punerea în practică a proiectului de promovare turistică a judeţului, intitulat „Athos-ul din Carpaţi”, să realizeze proiectele iniţiate de unii membri ai fostului PLD şi să-şi respecte promisiunile cu privire la urgentarea modernizării DN 17. Milici a făcut referire la proiectul „Inima Bucovinei”, propus de actualul vicepreşedinte al PD-L Suceava, fostul consilier judeţean Dan Cadariu, dar şi la declaraţiile lui Gheorghe Flutur din anul 2006, când acesta anunţa că intenţionează să promoveze un proiect prin care o statuie a domnitorului Ştefan cel Mare ar fi urmat să fie amplasată pe vârful Toaca din Gura Humorului. „Până să facă megaproiecte, care sunt utopice, poate ar trebui ca domnul Flutur să-şi respecte promisiunile şi proiectele anterioare. Unul din motivele pentru care turismul în judeţul Suceava are de suferit este starea DN 17. De ce nu se mai termină odată reabilitarea acestui drum, de care dumnealui a susţinut, încă din 2004, că se va ocupa personal? Unde este autostrada pe care tot domnul Flutur a tot promis-o sucevenilor? Poate după ce va răspunde la aceste întrebări, dumnealui poate să lanseze alte <proiecte> măreţe”, a declarat Ovidiu Milici. În acelaşi timp, el i-a transmis preşedintelui PD-L Suceava că în cadrul Consiliului Judeţean Suceava funcţionează un serviciu de promovare turistică, InfoTurism, astfel încât nu ar fi necesară modificarea organigramei acestei instituţii pentru a crea un compartiment specializat care să se ocupe de acest domeniu de activitate, aşa cum anunţase Gheorghe Flutur.