duminică, 20 aprilie 2008

Prodan: "Legea administraţiei nu se schimbă cum vrea Gheorghe Flutur"


Preşedintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a ţinut să-i explice liderului democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, că legislaţia privind organizarea teritorială a României şi a administraţiei publice locale nu s-a modificat. Declaraţiile liderului liberal vin după ce Gheorghe Flutur a anunţat că în situaţia în care va câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, acest lucru va însemna că el va fi premierul judeţului, iar viitorii primari vor fi miniştrii cabinetului său. „Legea administraţiei publice locale nu se schimbă cum vrea Gheorghe Flutur”, a subliniat Tiberiu Prodan. El a adăugat că este posibil ca declaraţiile lui Gheorghe Flutur să fie făcute ca urmare a „nostalgiilor” pe care acesta le-ar avea din perioada când a fost ministru în Guvernul Tăriceanu. „Punem aceste declaraţii pe seama nostalgiilor din trecut, dar şi pe seama visurilor avute anterior, şi a promisiunilor pe care le-a avut”, spune preşedintele PNL Suceava. Tiberiu Prodan a explicat că în timp ce unii îşi doresc „să formeze Guverne”, actualul Executiv condus de Călin Popescu Tăriceanu continuă să vină în sprijinul comunităţilor locale. Prodan a precizat că recent, Guvernul Tăriceanu a aprobat alocare a 130 de miliarde de lei vechi pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava, fonduri care vor fi folosite pentru realizarea mai multor proiecte de dezvoltare locală. „Asta înseamnă o atitudine corectă şi responsabilă a unui prim-ministru, şi anume să distribuie banii de care dispune Guvernul pentru a sprijini dezvoltarea comunităţilor locale”, a încheiat Tiberiu Prodan.