vineri, 2 mai 2008

Pierderi de 320.000 de euro la Bermas Suceava

Bermas Suceava (BRM), unul dintre principalii producatori independenti de bere locali, a inregistrat in primele trei luni ale acestui an o scadere de 16% a cifrei de afaceri in lei comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, la 2,5 mil. lei (690.000 euro), potrivit raportarilor transmise Bursei de Valori Bucuresti. In acelasi timp pierderile companiei au crescut de la 448.000 de lei la 1,15 mil. lei (circa 320.000 de euro). Potrivit reprezentantilor companiei, pierderile au fost cauzate de mentinerea unor cheltuieli fixe in conditiile in care volumul de productie si vanzari a scazut, preturile utilitatilor si materiilor prime au crescut iar leul s-a devalorizat. Reprezentantii Bermas estimau la finele lunii trecute obtinerea unei cifre de afaceri in 2008 de 28 mil. lei (circa 8 mil. euro), mai mare cu cu 20,4% fata de nivelul consemnat in 2007, de 23,22 mil. lei. Totodata, compania viza pentru acest an o scadere de 60% a profitului net, la 1,04 mil. lei (aproape 300.000 de euro). Bermas a achizitionat recent o linie de imbuteliere bere la sticla, in valoare de 2,7 mil. euro, 65% din aceasta suma fiind achitata cu ajutorul creditelor bancare. Actionarii companiei au decis luna trecuta contractarea unor credite in valoare de 5 mil. lei, necesare finantarii partiale a stocurilor de materii prime si a activitatii de productie atat pentru acest an, cat si pentru anul 2009.