vineri, 27 iunie 2008

Constructorii DN 17, ameninţaţi cu rezilierea contractelor


Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a avertizat firmele care execută lucrările de modernizare a DN 17, între Suceava şi Sadova că există riscul rezilierii contractelor, în condiţiile în care nu vor respecta graficul de lucrări stabilit.

Băişanu a precizat că în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a prezentat situaţia lucrărilor, subliniind faptul că acestea înregistrează întârzieri. Prefectul judeţului a arătat că deşi licitaţiile pentru realizarea investiţiei au fost câştigate de firme de prestigiu din Europa, în realitate modernizarea DN 17 este făcută de firme sucevene, care au subcontractat lucrările, şi care nu dispun de forţă de muncă specializată sau de utilajele necesare. „Lucrările sunt făcute cu subcontractanţi de mâna a şaptea, care nu au utilaje şi nici personal calificat. Un drum european de o importanţă deosebită a ajuns să fie modernizat cu sfoara şi hârleţul. Mai mult, este inadmisibil ca firme mari din Europa care au câştigat astfel de licitaţii să vină în ţară, cu o geantă diplomat şi un pix, iar lucrările să fie executate de firme care nu au capacitatea să le facă”, consideră Alexandru Băişanu. El a adăugat că în urma discuţiei cu Ludovic Orban a fost luată decizia reanalizării contractelor de execuţie, existând posibilitatea rezilierii acestora.

Lucrările de modernizare trebuiau finalizate în luna noiembrie 2007

Pe de altă parte, prefectul a solicitat ca instituţiile abilitate din judeţul Suceava să verifice dacă firmele care realizează lucrările de modernizare respectă toate normele legale în vigoare. Alexandru Băişanu a reamintit că modernizarea DN 17 a început în anul 2004, iar lucrările trebuiau finalizate la 30 noiembrie 2007. Potrivit proiectului, constructorii trebuiau să transforme acest tronson într-unul adecvat pentru un drum de viteză, prin realizarea de lucrări de lărgire a carosabilului, cu două benzi la urcarea pantelor şi cu benzi de acostament, dar şi de lărgire şi modernizare a tuturor podurilor de pe traseu.