marți, 17 iunie 2008

Lungu dă credit primarilor PD-L din Rădăuţi şi Fălticeni

Primarul PD-L al municipiului Suceava, Ion Lungu, a salutat ieri victoria colegilor săi Vasile Tofan şi Aurel Olărean la primăriile din Fălticeni respectiv Rădăuţi subliniind că a pus şi el umărul la campania electorală a celor doi. Lungu a arătat că prin câştigarea celor două municipii următoarele ca importanţă după Suceava democrat liberalii au ajuns să deţină ca bazin electoral jumătate din populaţia judeţului. „Sunt convins că atât Vasile Tofan la Fălticeni cât şi Aurel Olărean la Rădăuţi vor reuşi să promoveze cât mai multe proiecte europene, vor reuşi să transforme aceste două oraşe importante care astăzi sunt în amorţire. Nu este o critică la adresa primarului Tofan. El a moştenit o situaţie foarte grea şi eu sunt convins că Vasile Tofan a reuşit o perfomanţă aceea de a salva de la faliment Fălticeniul. Are proiecte europene şi am convingerea că în următorii patru ani va transforma Fălticeniul într-un oraş civilizat de nivel european”, a spus Lungu. El a avut aprecieri pozitive şi pentru noul primar al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean. Lungu a spus despre predecesorul lui Olărean, social democratul Mihai Frunză că a fost un primar bun dar „capitolul lui s-a încheiat”. „Cred în tenacitatea, în profesionalismul domnului Olărean că va reuşi să atragă cât mai multe fonduri la Rădăuţi să aducă acest oraş important care este inima Bucovinei la nivelul pe care-l merită”, a spus Lungu.