marți, 17 iunie 2008

Olărean i-a făcut loc lui Uricec în Camera Deputaţilor

După alegerea lui Aurel Olărean în funcţia de primar al municipiului Rădăuţi, locul acestuia în Camera Deputaţilor ar urma să fie luat de actualul vicepreşedinte al PD-L Suceava şi fost lider al democraţilor suceveni, Eugen Uricec. Acesta s-a aflat pe locul şase pe lista de candidaţi cu care Alianţa D.A. (PNL – PD) s-a prezentat în alegerile parlamentare din anul 2004. La vremea respectivă, Alianţa D.A. a obţinut patru mandate de deputaţi, respectiv Orest Onofrei (înlocuit ulterior cu Romică Andreica), Dumitru Pardău, Mihai Sandu Capră şi Aurel Olărean, primul pe lista de supleanţi fiind Eugen Uricec. În aceste condiţii, după demisia lui Aurel Olărean din Camera Deputaţilor, actual vicepreşedinte al PD-L Suceava, Eugen Uricec, are toate şansele să obţină un mandat de deputat. Cu toate acestea, pentru a ajunge în Camera Deputaţilor, Uricec are nevoie de confirmarea faptului că este membru al partidului sau formaţiunii politice pe listele cărora a candidat. Practic, vicepreşedintele PD-L Suceava poate să obţină mandatul de deputat doar după ce liderii partidelor din care era formată Alianţa D.A., PNL şi PD, îşi vor da acordul în acest sens.





Uricec şi-a anunţat candidatura la viitoarele alegeri parlamentare





În ceea ce-l priveşte pe Eugen Uricec, acesta a declarat că va renunţa la mandatul de consilier judeţean obţinut la alegerile din 1 iunie a.c. pentru locul în Camera Deputaţilor. „Voi opta pentru Camera Deputaţilor şi nu cred că va fi vreo problemă în ceea ce priveşte obţinerea semnăturilor necesare pentru preluarea mandatului. Este o ordine firească pe liste şi nu are cum să se întâmple altceva”, a declarat Uricec. Mai mult, el a spus că intenţionează să candideze la viitoarele alegeri parlamentare, într-unul din colegiile pentru Camera Deputaţilor din judeţul Suceava. Pe de altă parte, trebuie spus că o situaţie asemănătoare se înregistrează şi la Senat, în condiţiile în care senatorul PD-L, Gheorghe Flutur, demisionează din această funcţie pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Locul lui Flutur în Senatul României ar trebui să fie luat de medicul Ioan Miheţiu, membru al PD-L şi care s-a aflat pe listele Alianţei D.A. în anul 2004.