duminică, 13 iulie 2008

Au apelat la un preot, pentru a da de urma afaceristului dispărut în pădure

Căutări fără rezultat



În cazul afaceristului dispărut de aproape cinci zile, mai mulţi săteni care l-au cunoscut pe Ştefan Belmega (45 de ani), din Izvoarele Sucevei, au apelat, ieri, la un preot din Ulma, vestit pentru prezicerile sale.

Faţa bisericească le-a spus sătenilor că omul de afaceri ar fi decedat, corpul neînsufleţit al acestuia aflându-se într-o prăpastie de pe raza satului Bobeica.

Deşi au scotocit întreaga zonă, aşa cum le-a spus preotul, sătenii nu au reuşit să dea de urma lui Ştefan Belmega.

Nici poliţişti, jandarmii, silvicultorii şi poliţişti de frontieră plecaţi în căutarea acestuia nu au reuşit să găsească nimic, deşi au căutat aproape toată ziua, de data aceasta în zona Argel-Modoviţa-Izvoarele Sucevei.

În total, mărturiseşte comisarul şef Constantin Alistar, adjunctul şefului Poliţiei Rădăuţi, în ultimele două zile, aproape 200 de oameni au periat pădurile din zonă, pe o rază de aproximativ 25-30 de kilometri, însă nici urmă de Ştefan Belmega.

Deşi toate indiciile duc spre o sinucidere, anchetatorii acestei misterioase dispariţii nu exclud nici variantele unei înscenări sau ale unui act criminal.

Datorii de aproape 250.000 de lei

Aşa cum reiese din biletul de adio lăsat de afacerist, în ultimul an şi jumătate Ştefan Belmega acumulase datorii de aproape 250.000 de lei, din cauză că, susţinea acesta, a fost înşelat de mai multe persoane, care fie au lucrat pentru el, fie au făcut afaceri cu acesta. Poliţiştii spun însă că Ştefan Belmega, tată a patru copii, avea destule proprietăţi prin care să-şi rezolve probleme financiare.

Belmega, spun cei care l-au cunoscut, era o persoană foarte credincioasă şi, de-a lungul timpului, a donat sume semnificative de bani lăcaşurilor de cult pe care le frecventa.

Comisarul şef Alistar a anunţat, ieri după-amiază, că, la începutul săptămânii viitoare, vor fi aduşi de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi doi câini specializaţi în identificarea cadavrelor. Căutările, a mai spus adjunctul şefului Poliţiei Rădăuţi, vor fi reluate în cursul zilei de luni.

Dispariţie misterioasă

Ştefan Belmega, care deţine o societate de prelucrare a lemnului, a plecat marţi dimineaţă de acasă şi de atunci nu s-a mai întors. Familia a anunţat dispariţia acestuia la poliţie abia în cursul zilei de miercuri, maşina afaceristului (un autoturism de teren marca Hyundai) fiind găsită în seara acelei zile abandonată, pe un drum forestier, la aproape 200 de metri de Drumul Judeţean 176 A, ce face legătura dintre Brodina şi Moldoviţa.

În interiorul autoturismului, poliţiştii au găsit cheile în contact, un telefon mobil, o servietă tip diplomat în care se afla o sumă de bani (aproximativ 1000 de lei), o agendă şi actele de identitate ale proprietarului şi cele ale societăţii acestuia. În agenda cu pricina, era şi un bilet de adio, bilet prin care bărbatul lăsa să se înţeleagă că se va sinucide, din cauza datoriilor pe care le avea.

La câţiva metri de maşina lui Ştefan Belmega, între copaci, anchetatorii au găsit o pungă de sodă caustică desfăcută şi aproape golită. În apropiere, au fost descoperite şi urme de vomă amestecată cu sânge.