duminică, 27 iulie 2008

Autorităţile monitorizează depozitul de steril de la Tărnicioara

Precauţie



Autorităţile judeţene monitorizează în permanenţă iazul de decantare a sterilului de la Tărnicioara, din comuna Ostra.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a solicitat miniştrilor mediului şi agriculturii, Attila Korodi, respectiv Dacian Cioloş, să dispună suplimentarea numărului de pompe de mare putere, necesare pentru a evacua apa acumulată în zona depozitului de steril.

„Deocamdată nu sunt înregistrate probleme, însă trebuie să supraveghem permanent această zonă, pentru că nu vrem să ajungem în situaţia de acum câţiva ani, când canalele de subtraversare a iazului au fost colmatate”, a spus Flutur.

El a mai precizat că a solicitat şi Ministerului Economiei să trimită specialişti care să ofere soluţii tehnice pentru modul în care ar urma să se intervină pentru decolmatarea canalelor de curgere a apei. Flutur a arătat că Ministerul Economiei se ocupă direct de închiderea iazului de decantare în care este depozitat steril de la exploatarea minieră Tarniţa.

Ploile torenţiale din luna iunie 2006 au antrenat de pe versanţi tone de material lemnos şi aluviuni care au dus la înfundarea canalelor de subtraversare a iazului de la Tărnicioara, nivelul apei crescând cu 12 metri. În aceste condiţii, la vremea respectivă exista pericolul ca cele câteva milioane de metri cubi de material steril să alunece spre satul Ostra.