marți, 15 iulie 2008

Suceava: Amenzi pentru incendii la gropile de gunoi


Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Suceava va efectua un control la societatea care gestioneaza groapa de gunoi menajer a municipiului Suceava, Test Prima Suceava, dupa ce in ultima perioada s-au inmultit incendierile necontrolate.

"Nu accept ca institutia noastra sa fie criticata cand altii nu isi fac treaba. Este clar ca la groapa de gunoi a municipiului, administratorul gropii si administratia locala trebuiau sa dispuna masuri mai ferme, in sensul prevenirii situatiilor de incendieri necontrolate a deseurilor.

Garda de mediu a tras numeroase semnale privind o gestionare mai buna a depozitului de deseuri urbane", a declarat luni comisarul-sef al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, in cadrul unei conferinte de presa.

Pentru ca fenomenul tinde sa se extinda si la alte localitati, Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Suceava va trimite adrese primariilor din judet prin care va solicita sa se ia masuri de prevenire, relateaza AmosNews.

"Pot exista autoaprinderi din cauza temperaturilor mari care aprind biogazul rezultat din fermentarea deseurilor, dar si incendieri intentionate" a precizat Constantin Harasim.

In acelasi timp, seful Garzii de Mediu Suceava a fost informat luni dimineata ca exista arderi la groapa de gunoi a comunei Marginea si a trimis comisarii sa faca o verificare. Acestia au constatat ca groapa de gunoi ardea inca de la miezul noptii de duminica spre luni, dimineta focul nefiind inca stins. Primaria Marginea a fost amendata cu suma de 15.000 lei.