miercuri, 20 august 2008

Fluier de final de meci pentru senatorul Gheorghe

Candidatura senatorului PD-L de Suceava, Constantin Gheorghe, pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din noiembrie este compromisă. Liderul organizaţiei judeţene a PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat marţi că Gheorghe i-a anunţat decizia sa de a se retrage din cursă. În discuţia pe care am avut-o cu domnul senator Gheorghe, acesta mi-a spus că, aşa cum stau lucrurile, nu crede că va mai candida pentru un nou mandat. N-am discutat mai multe, mi-a spus doar că aceasta este decizia sa", a afirmat Flutur. Decizia parlamentarului democrat liberal vine la puţină vreme după ce s-a aflat în centrul unui scandal sexual. În presa locală au apărut recent mai multe fotografii care îl înfăţişează pe Gheorghe îmbrăţişând şi sărutând cu foc o jună. Constantin Gheorghe urma să concureze cu subprefectul Orest Onofrei pentru candidatura în Colegiul Suceava la Senat fiind comandat deja un sondaj de opinie pentru departajarea celor doi. Voci din interiorul PD-L susţin însă că Gheorghe va candida totuşi în toamnă tot în colegiul Suceava dar pentru Camera Deputaţilor în locul lui Marius Vatavu.