miercuri, 5 martie 2008

Steiciuc susţine că PNL are şanse mari să câştige şefia CJ Suceava

Steiciuc susţine că PNL are şanse mari să câştige şefia CJ Suceava


Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, crede că liberalii au toate şansele să câştige preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava în condiţiile în care vor avea de ales între candidatul PNL, şi ceilalţi doi contracandidaţi direcţi „unul care a obosit şi unul care nu vrea această funcţie”. Steiciuc a făcut referire aici la actualul preşedinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza, despre care a spus că „este de prea multă vreme în fruntea acestei instituţii şi a ajuns în nişte automatisme astfel încât nu mai poate să vadă o dezvoltare nouă a judeţului”, dar şi la candidatul PD-L, Gheorghe Flutur, considerând că acesta „nu vrea să ajungă în această funcţie”. În aceste condiţii, Mihai Steiciuc consideră că lupta electorală pentru câştigarea preşedinţiei CJ Suceava va fi câştigată de candidatul liberal, care va veni în faţa electoratului cu proiecte concrete de dezvoltare a judeţului, dar şi cu modalităţi reale de punere a acestora în practică. El a mai adăugat că PNL apreciază adoptarea sistemului de vor uninominal pentru alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene, considerând că acesta va da posibilitatea electoratului să aleagă persoane care nu se ascund pe listele unui partid. Mihai Steiciuc a spus că viitorii candidaţi suceveni pentru şefia administraţiei judeţene ar trebui să vină în faţa electoratului cu proiectele pe care intenţionează să le pună în practică, dar şi cu modalităţile de finanţare a lor. „Nu i-am văzut pe cei care au spus că vor să rezolve o problemă să spună şi cum vor să facă acest lucru. Din contră am avut impresia că cei care vin în faţa noastră şi ne propun ceva insinuează că ei vor aduce banii. Lucru care este imposibil, şi este numai o vânătoare de voturi”, a mai spus Steiciuc.

CJ Suceava şi Transgaz au stabilit termenele de predare a reţelelor de gaze

CJ Suceava şi Transgaz au stabilit termenele de predare a reţelelor de gaze


Consiliul Judeţean Suceava a semnat, în cursul zilei de ieri, un document cu SC TRANSGAZ SA în vederea predării, respectiv preluării, reţelelor de gaze naturale construite prin intermediul proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a spus că documentul respectiv a fost semnat şi de reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Mîrza a spus că prin respectivul act se stabileşte preluarea de către Transgaz a conductelor de gaze realizate prin intermediul proiectului „Utilităţi şi mediu”, precum şi continuarea investiţiilor în dezvoltarea reţelelor de gaze naturale prevăzute în acest proiect. Gavril Mîrza a arătat că tot ieri au fost stabilite şi termenele pentru perioada imediat următoare în vederea preluării şi predării conductelor. Preşedintele CJ Suceava a mai precizat că prin proiectul „utilităţi şi mediu” s-au realizat 38 din cei 67 de kilometri de conducte de transport gaze naturale din tronsonul Frasin – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, precum şi 30 din cei 82 de kilometri de conductă din tronsonul Păltinoasa Rădăuţi. Preşedintele CJ Suceava a mai precizat că până în prezent s-au executat lucrările de racorduri la conductele existente pe o porţiune de 30 de kilometri din cei 85 de km stabiliţi în proiect. El a mai adăugat că în perioada următoare se va stabili, împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, dacă preluarea de către Transgaz a conductelor executate până în prezent se va face cu plata unei redevenţe, sau cu plata integrală a investiţiei realizate.

FC Cetatea Suceava reîncepe lupta pentru promovare

FC Cetatea Suceava reîncepe lupta pentru promovare


Fotbaliştii de la FC Cetatea Suceava se întorc în sfârşit pe gazon după o perioadă de pregătire lungă şi anevoioasă, mâine de la ora 15.30 pe stadionul “Areni” poposind formaţia CF Brăila. După ce n-au avut baftă la meciuri amicale, din cauza condiţiilor meteo, jucătorii suceveni au stat şi în prima etapă a returului seriei I a Ligii a III-a pentru că Leonard Paşcani s-a retras din campionat. În aceste condiţii, gruparea suceveană are pregătite “tunurile” pentru disputa cu echipa dunăreană pe care a învins-o şi în tur cu 3-0.“Sunt convins că jucătorii noştri abia aşteaptă să intre pe teren după perioada pregătirilor de iarnă care a fost lungă şi urâtă. Avem în opinia mea un lot mai valoros decât cel din tur, deşi este mai numeric. Nu am făcut transferuri extraordinare, dar jucătorii care au venit sunt dornici să facă performanţă.

Formaţia noastră nu este una care are lideri, unitatea grupului fiind atuul nostru principal. Fiecare meci din acest retur de campionat în vom ataca la victorie şi cred că vom încheia sezonul competiţional la mai mult de 10 puncte diferenţă de cea de-a doua clasată” a declarat antrenorul principal al grupării FC Cetatea Suceava, Marian Pană la o conferinţă de presă organizată ieri la stadionul “Areni”.

Alături de antrenorul principal la întâlnirea cu presa au fost prezenţi şi juniorii titular ai grupării FC Cetatea Suceava, Leuciuc şi Halip. “Noi ne vom concentra la fiecare meci pentru că vrem să le câştigăm pe toate. Pentru jocul de mâine nu este altă variantă decât Victoria şI ne dorim să oferim şI spectacol publicului sucevean pentru că merită” a afirmat fundaşul dreapta al echipei FC Cetatea, Leuciuc. Pentru partida cu CF Brăila, formaţia suceveană nu va putea conta pe Dicher şi Caragea, ambii accidentaţi, însă sunt mari şanse ca Homneac şi Colban să fie recuperaţi pentru joc.

Etapa a XIX-a a seriei I a Ligii a III-a programează meciurile: FC Cetatea Suceava – CF Brăila, Bujorul Tg.Bujor – Ceahlăul Piatra Neamţ II, Pambac Bacău – Aerostar Bacău, Rarăul Câmpulung – CFR Paşcani, FCM Bacău II – FC Willy Bacău, Poli IaşI II – Laminorul Roman, Oţelul GalaţI II – Juventus Fălticeni, Cetatea Târgu Neamţ – Politehnica Galaţi. FC Bârlad stă.

Clasament

1. FC Cetatea Suceava 18 16 2 0 47-4 50

2. Pambac Bacău 18 12 4 2 36-16 40

3. Aerostar Bacău 18 10 5 3 21-10 35

4. Politehnica Galaţi 17 9 4 4 20-10 31

5. FC Willy Bacău 18 9 4 5 34-33 31

6. FC Bârlad 17 9 2 6 23-22 29

7. FCM Bacău II 18 7 7 4 23-16 28

8. Cetatea Tg.Neamţ 18 9 1 8 32-31 28

9. Oţelul Galaţi II 18 7 2 9 25-22 23

10. CF Brăila 18 6 4 8 2-25 22

11. Poli IaşI II 18 5 6 7 23-21 21

12. Ceahlăul II P.Neamţ 18 6 3 9 18-20 21

13. Juventus Fălticeni 18 6 3 9 17-28 21

14. CFR Paşcani 18 6 2 10 18-25 20

15. Bujorul Tg.Bujor 18 4 3 11 13-32 15

16. Laminorul Roman 18 4 2 12 19-32 14

17. Rarăul Câmpulung 18 3 4 11 15-33 13

Leonard Paşcani 18 1 6 11 19-45 9


Zarojanu susţine că Ion Lungu a rămas singur

Zarojanu susţine că Ion Lungu a rămas singur


Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Suceava, Angela Zarojanu, consideră că actual primar al Sucevei se pregăteşte să candideze, din partea PD-L, pentru obţinerea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean. Zarojanu a spus că această concluzie poate fi trasă după prezentarea de către Ion Lungu a proiectului pe care îl are pentru dezvoltarea Sucevei, dar care conţine elemente ce ţin de administraţia judeţeană. Liderul liberalilor suceveni a spus că un exemplu în acest sens este anunţul făcut de Ion Lungu privind promovarea unui proiect în vederea reabilitării Cetăţii de Scaun a Sucevei.

„Această iniţiativă se află deja în stadiul de întocmire a proiectului la Consiliul Judeţean. Din datele pe care le deţin primăria nu mai poate să fie partener în acest proiect. Iar dumnealui vine cu un proiect care vizează direct Consiliul Judeţean”, a declarat Angela Zarojanu.

În acelaşi timp, ea a precizat că după anunţul făcut de Ion Lungu că va candida din partea PD-L pentru un nou mandat, acesta a rămas fără o echipă care să-l susţină şi care să-i conceapă o strategie coerentă de dezvoltare a Sucevei. „Domnul Ion Lungu a rămas singur. Iar când a spus că va face echipă cu specialiştii din cadrul PD-L, cred ca a dat-o în bară”, consideră preşedintele PNL Suceava. Zarojanu a făcut referire în special la proiectul anunţat de Ion Lungu cu privire la reabilitarea iluminatului public din municipiul Suceava. Astfel, ea a reamintit că unul din membrii echipei PD-L, Niculai Barbă, a fost cel care în urmă cu câţiva ani îi sugera primarului Ion Lungu să rezolve problema iluminatului prin montarea de felinare pe străzile Sucevei.

„Se vede că dumnealui nu mai are echipă. Este şi normal, pentru că echipa care va realiza adevărata strategie de dezvoltare a Sucevei a rămas la PNL. Iar noi vom fi cei care vom veni cu proiecte concrete, cu modalităţi de rezolvare a lor. Şi nu vom face ca cei de la PD-L, pentru că tot ceea ce spun aceştia se află numai pe hârtie, fără nici un suport real”, a declarat Angela Zarojanu.

Lungu: „Platforma mea electorală le-a dat fiori unora”

În replică, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că afirmaţiile liberalilor demonstrează faptul că acestora le este „frică” de pierderea alegerilor. Lungu susţine că platforma electorală pe care a prezentat-o este una consolidată, realistă şi realizabilă. „Platforma mea electorală le-a dat fiori unora şi i-a iritat pe foştii colegi liberali. Am o echipă puternică în spate, lucru demonstrat la acţiunile de până acum. Restul sunt discuţii de campanie electorală”, a declarat Ion Lungu.

PD-L îşi instruieşte candidaţii de primar

PD-L îşi instruieşte candidaţii de primar


Candidaţii PD-L la funcţiile de primar din judeţul Suceava au participat ieri la o instruire pe tema întocmirii de proiecte cu finanţare europeană, instruire care a avut la Gura Humorului la hotelul Best Western. Lectori le-au fost 15 specialişti în domeniu din care doi de la Bucureşti, persoane care au activat în cadrul Agenţiei SAPARD şi Agenţiei de Dezvoltare Rurală. Instruirea s-a desfăşurat sub atenta supraveghere a vicepreşedintelui PD-L, senatorul Gheorghe Flutur. „În momentul de faţă avem 31 de primari în funcţie şi vrem să facem o evaluare a proiectelor pe care le-au făcut şi dorim să vedem ce putem face în săptămânile viitoare pentru a depune alte proiecte pentru că sunt primari în mandat iar ceilalţi vor fi sprijiniţi dar şi obligaţi să facă proiecte pentru comunele judeţului. În felul acesta cred că putem vorbi de modernizarea judeţului Suceava având în vedere că vin foarte mulţi bani în perioada următoare”, a declarat Flutur. El a amintit de faptul că fiecare candidat PD-L la funcţia de primar are obligaţia să se prezinte în alegeri cu câte trei proiecte de dezvoltare a localităţii.

Flutur: „Cei care vor să candideze pe uninominal la generale trebuie să se implice la locale”

Întâlnirea de ieri de la Gura Humorului a avut şi o latură politică în sensul că s-au purtat discuţii pe marginea strategiei pentru campania electorală. „Asta mai ales că marţi 4 martie a fost ziua de cutremur politic când s-a votat uninominalul şi toţi oamenii politici care vor să mai iasă pe vot uninominal trebuie să se implice în localităţile şi comunităţile lor. De aceea strategia de campanie coordonată de deputatul Pardău va avea un obiectiv major şi anume dorim să legăm generalele de locale într-un sens foarte simplu. Cei care vor să candideze pe uninominal la generale trebuie să se implice la locale. În felul acesta vom face o legătură între aleşii locali şi aleşi naţionali în perioada următoare. Dorim să deschidem şi noi pe bază de criterii o listă cine doreşte să meargă la parlamentare în această toamnă”, a spus Flutur.

PNL îşi prezintă oficial candidatul la Primăria Suceava

PNL îşi prezintă oficial candidatul la Primăria Suceava


PNL va anunţa la sfârşitul acestei săptămâni, în mod oficial, candidatul propriu pentru funcţia de primar al municipiului Suceava. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 martie a.c., şi va fi găzduit de sala de festivităţi a Hotelului Gloria din Suceava. Fără doar şi poate, liberalii suceveni o vor anunţa drept candidat la Primăria Sucevei pe actualul viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, Angela Zarojanu. Preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu a precizat că la evenimentul de la sfârşitul acestei săptămâni va fi prezentată şi echipă liberală din Suceava care va candida la alegerile locale din acest an.

PSD cere PD-L să şi-l asume pe Hayssam

PSD cere PD-L să şi-l asume pe Hayssam


Social-democraţii suceveni solicită public PD-L să şi-l asume pe teroristul sirian Omar Hayssam acesta fiind în opinia lor “singura investiţie viabilă, palpabilă, concretă a puterii portocalii”. Solicitarea a fost făcută de secretarul organizaţiei judeţene a PSD, Ovidiu Milici, care a adus în prim plan dezvăluirile Grupului de Investigaţii Politice (GIP) condus de Mugur Ciuvică potrivit cărora campania electorală din 2004 a Alianţei D.A (PNL-PD) a fost sponsorizată din banii lui Hayssam. Milici a reamintit aici faptul că cel care a făcut primul dezvăluirea la modul general însă a fost preşedintele PSD Suceava. “Iată că în aceste zile ceea ce spunea domnul preşdinte Mîrza se adevereşte în totalitate. Am în faţă un document public luat de pe site-ul GIP din care citez că în perioada 2000-2007 firma de publicitate GMP Advertising s-a ocupat de campaniile electorale ale lui Traian Băsescu şi ale PD. GMP Advertising este deţinută şi condusă de Felix Tătaru iar preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit public în mai multe rânduri pentru contribuţia la succesul electoral. În perioada 2002-2005 GMP Advertising a derulat un contract de servicii de publicitate cu firma lui Omar Hayssam SC Bucovina Enterprises Vatra Dornei. Iată că lucruri care ţin de zona gri a politicii ies la iveală încet încet », a declarat Milici. PSD mai cere preşedintelui PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, să explice contribuţia pe care a avut-o în convingerea lui Omar Hayssam pentru a sponsoriza campania Alianţei D.A..

PD-L îl aruncă pe Hayssam în ograda PSD

Democrat-liberalii au luat ca pe o glumă solicitarea social-democraţilor aducându-le aminte acestora ce membru marcant PSD a fost teroristul sirian. « Sunt uimit că PSD a uitat de faptul că Omar Hayssam a fost membrul lor de partid. Sunt uimnit că PSD a uitat că Omar Hayssam a fost în prima linie a delegaţiei oamenilor de afaceri pe vremea când Ion Iliescu era la Cotroceni. Din nou sunt uimit că PSD a uitat că Omar Hayssam era cât pe ce să ajungă parlamentar de sector 1 Bucureşti. Cred că acum în ceasul al doisprezecelea înainte de alegerile locale unde vor fi câteva mii de candidaţi PSD aceştia trebuie să transmită un semnal de solidaritate tuturor membrilor şi celor buni şi răi şi nicidecum să-i arunce pe alţii spre alte partide politice », a declarat secretarul general al PD-L Suceava, Marius Vatavu.

Flutur îşi instruieşte candidaţii



Candidaţii PD-L la funcţiile de primar din judeţul Suceava au participat, miercuri, la o instruire pe tema întocmirii de proiecte cu finanţare europeană, la Gura Humorului. Lectori le-au fost 15 specialişti în domeniu, persoane care au activat în cadrul Agenţiei SAPARD şi Agenţiei de Dezvoltare Rurală. Instruirea s-a desfăşurat sub atenta supraveghere a vicepreşedintelui PD-L, senatorul Gheorghe Flutur. „În momentul de faţă avem 31 de primari în funcţie şi vrem să facem o evaluare a proiectelor pe care le-au făcut şi dorim să vedem ce putem face în săptămânile viitoare pentru a depune alte proiecte pentru că sunt primari în mandat iar ceilalţi vor fi sprijiniţi dar şi obligaţi să facă proiecte pentru comunele judeţului. În felul acesta cred că putem vorbi de modernizarea judeţului Suceava având în vedere că vin foarte mulţi bani în perioada următoare”, a declarat Flutur. El a amintit de faptul că fiecare candidat PD-L la funcţia de primar are obligaţia să se prezinte în alegeri cu câte trei proiecte de dezvoltare a localităţii.

Întâlnirea de la Gura Humorului a avut şi o latură politică, în sensul că s-au purtat discuţii pe marginea strategiei pentru campania electorală. „Asta mai ales că marţi, 4 martie, a fost ziua de cutremur politic, când s-a votat uninominalul şi toţi oamenii politici care vor să mai iasă pe vot uninominal trebuie să se implice în comunităţile lor. Strategia de campanie coordonată de deputatul Pardău va avea un obiectiv major, să legăm generalele de locale. Cei care vor să candideze pe uninominal la generale trebuie să se implice la locale. În felul acesta vom face o legătură între aleşii locali şi aleşi naţionali, în perioada următoare. Dorim să deschidem şi noi, pe bază de criterii, o listă cine doreşte să meargă la parlamentare în această toamnă”,a spus Flutur.

PSD face concursuri avându-l ca subiect pe primarul Lungu



Social-democraţii suceveni folosesc concursurile pe post de armă politică împotriva actualului primar al municipiului Suceava, Ion Lungu, care va candida la un nou mandat din partea PD-L. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a anunţat că social-democraţii au dat drumul deja la concursul cu premii intitulat „Ce nu vede primarul Ion Lungu în drumul său zilnic de la Salcea către Suceava şi retur”. Donţu a explicat că prin acest concurs PSD vrea să stimuleze cetăţenii Sucevei să vină cu fotografii şi cu problemele cu care se confruntă urmând ca „cele mai profunde probleme nerezolvate” să fie premiate.

El a precizat că şi PSD va participa la acest concurs intenţia fiind aceea de a realiza un serial cu starea străzilor din municipiul reşedinţă de judeţ. Ovidiu Donţu a făcut referire la un sondaj realizat la nivel naţional unde Suceava ar ocupa primul loc pe ţară la municipii reşedinţă de judeţ în privinţa gropilor de pe străzi.

Primarul Ion Lungu nu a dorit să intre în polemică cu purtătorul de cuvânt al PSD Suceava. „Este clar că domnul Donţu încearcă să demonstreze colegilor de partid ai domniei sale că este cel mai bun candidat de primar pe care-l are PSD. Aceste aspecte pe care le semnalează le voi comenta în campania electorală. Cred că cetăţenii ştiu cel mai bine ce a făcut şi ce nu a făcut Lungu şi nu trebuie să arate domnul Donţu”, a declarat Lungu.

Concurs electoral "marca" PSD Suceava



Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a anunţat că social-democraţii au demarat un concurs cu premii intitulat "Ce nu vede primarul Ion Lungu în drumul său zilnic de la Salcea către Suceava şi retur", transmite corespondentul AMOS News.

Prin intermediul acestui concurs, PSD îndeamnă cetăţenii din Suceava să vină la sediul social-democratilor pentru a le aduce la cunoştinţă problemele cu care se confruntă, dar si cu fotografii, urmând ca "cele mai profunde probleme nerezolvate" să fie premiate.

Dontu a spus că şi PSD va participa la acest concurs, cu intenţia de a realiza un serial despre starea străzilor din Suceava. Afirmatia sa s-a referit la un sondaj realizat la nivel naţional, in care Suceava ar ocupa primul loc pe ţară, la municipii-reşedinţă de judeţ, în privinţa gropilor de pe străzi.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, in replica: "Este clar că domnul Donţu încearcă să demonstreze colegilor de partid ai domniei sale că este cel mai bun candidat de primar pe care-l are PSD. Aceste aspecte pe care le semnalează le voi comenta în campania electorală. Cred că cetăţenii ştiu cel mai bine ce a făcut şi ce nu a făcut Lungu şi nu trebuie să le arate domnul Donţu".

Suceava: Cercetaţi în regim de urgenţă şi destituiţi din Poliţie



Cei doi agenţi ai Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei, surprinsi, in urma cu cateva zile, dormind in autoturismul de serviciu, in timp ce se aflau in misiune de supraveghere si control al frontierei de stat, au fost destituiţi din Poliţie, transmite corespondentul AMOS News.

Cei doi agenţi au fost cercetaţi in regim de urgenţă, iar conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava a dispus destituirea lor din Poliţie. Potrivit unui comunicat, conducerile IJPF şi Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi vor adopta în continuare astfel de măsuri faţă de angajaţii care prin comportamentul lor aduc atingere imaginii instituţiei şi, implicit, calităţii de funcţionar public cu statut special, aflat în slujba comunităţii.

Invazia supermaketurilor


Industria suceveana e sublima, dar lipseste cu desavarsire. In locul fabricilor in care lucra mai bine de jumatate din populatia Sucevei, se ridica imense centre comerciale, mult mai multe decat ar fi visat vreodata locuitorii acestui oras cu aproape 120.000 de locuitori. La un calcul simplu, in maxim doi ani Suceava va avea nu mai putin de 12 mari centre comerciale, printre cele mai cunoscute fiind Metro, Kaufland, Selgros si Bazarul, deja prezente pe piata, in vreme ce alte nume mari, precum Iulius Mall, Galleria Mall, Carrefour, Baumax, Media Galaxy, Mr. Bricolage si-au anuntat deja planurile de a fi prezente la Suceava, in cadrul marilor complexe comerciale care urmeaza sa fie construite.
In aceste conditii, o mare parte din locurile de munca de pe piata suceveana vor fi asigurate de aceasta noua industrie – centrele comerciale, care vor transforma total municipiul resedinta de judet.

• Bazarul – modernizare de 3,1 milioane de euro

Primul mare centru comercial din Suceava este fara indoiala Bazarul, a carui perioada de glorie a fost dupa Revolutie, cand aici se gaseau mii de produse aduse de peste hotare cu gentile in spinare, prin autocare. Din randul bazaristilor s-au ridicat atunci noii bogatasi ai Sucevei, ale caror afaceri au prosperat ani de zile, mai ales ca de aici isi faceau cumparaturile nu doar cei din Moldova, ba chiar si cei din sudul tarii, adeseori fiind prezente acolo masini de Bucuresti si chiar din Valcea.
Renumele Bazarului a fost stirbit mult dupa ce tot mai multi mari agenti comerciali au luat cu asalt piata suceveana, incat hidosul complex comercial din lunca Sucevei, format din sute de tonete ruginite si lipite una de cealalta, este calcat de tot mai putini clienti.
Intr-o ultima incercare de a-i reda cit de cat faima de odinioara si de a nu lasa fara un loc de munca miile de persoane care traiesc de pe urma Bazarului, municipalitatea suceveana a pus la punct un proiect de modernizare a acestuia, in valoare de 3,1 milioane de euro.
Licitatia pentru desemnarea firmei de constructie care se va ocupa de modernizarea Bazarului va avea loc chiar luna aceasta, lucrarile urmand sa fie finalizate in 2011.

• Univers’all, primii veniti, primii plecati

Prima firma care a patruns pe piata suceveana a fost Univers’all. A fost si primul faliment, la sfarsitul anului trecut supermarketul inchizandu-si portile, iar cladirea a fost cumparata de Romstal.
A doua firma de renume care s-a orientat catre piata suceveana a fost a germanilor de la Metro Cash&Carry, care au deschis aici cel de-al 17 magazin din tara, in octombrie 2003.
Succesul pe care l-a avut magazinul de la Suceava i-a surprins pe toti, in scurt timp aici fiind inregistrate cele mai mari vanzari din tara.
Reusita celor de la Metro a atras atentia altor mari companii, care, in urma unor studii de piata, au decis ca e mai profitabil sa deschida magazine la Suceava, decat in alte mari orase din tara.

• Kaufland – Hypermarketul din buricul targului

Urmatoarea mare companie care s-a grabit sa prinda radacini pe piata suceveana a fost tot una germana – Kaufland, care s-a ridicat pe ruinele fostei fabrici de tricotaje “Zimbru”, pe strada Universitatii, foarte aproape de Universitatea „Stefan cel Mare” si de sediul administratiei locale.
Magazinul en-detail amenajat pe o suprafata de 18.500 metri patrati si cu o parcare de 316 locuri, pentru care au fost investite aproximativ 9 milioane de euro, a fost inaugurat anul trecut, in vara, iar conform unor statistici neoficiale, s-ar afla pe locul doi la vanzari, pe tara.
Deschiderea sa a dat batai de cap serioase comerciantilor din Piata Mica, care au pierdut o parte a clientelei lor, si care, pentru a supravietui, au incheiat cu Primaria Suceava un parteneriat de modernizare a spatiilor comerciale existente.

• Centrul comercial Zimbru

Mult timp, Bazarul si inghesuitele spatii compartimentate din centrul comercial Zimbru au fost principalele locuri in care sucevenii mergeau sa cumpere haine, cadouri, decoratiuni interioare sau obiecte de folosinta generala. Succesul acestora a palit in fata concurentei acerbe si a politicii preturilor mici practicate de marile firme care au patruns pe piata.

• Selgros - cel mai mare hypermarket de pana acum din Suceava

Cu doar doua saptamani in urma, in lunca Sucevei, pe ruta drumului european E85, inainte de podul spre Itcani, a fost inaugurat hypermarketul Selgros, de tip cash&carry, ca si Metro, doar ca mult mai mare si cu mai multe produse decat orice alt magazin din Suceava.
Hypermarketul a fost amenajat pe un teren de 7 hectare, numai magazinul in sine ocupand o suprafata de 14.000 de metri patrati, parcarea pentru clienti avand o capacitate de 500 de locuri.
Prin deschiderea celui de al 14-lea magazin Selgros, au fost create 350 de noi locuri de munca, investitia companiei germane ridicandu-se la 15 milioane de euro.

• Centrul comercial Bucovina – Altex Megastore

Situat intr-o zona ultracentrala si fiind cunoscut inca de multa lume drept „Magazinul Bucovina”, imobilul de pe Bd-ul Stefan cel Mare gazduieste acum magazinul Altex Megastore, dupa ce activele Cometex au fost preluate de grupul de vanzari en-detail care s-a extins in toata tara. Dupa ce Altex a vandut spatiul de la “Adam si Eva” cu aproape 4 milioane de euro, au si aparut speculatii pe piata imobiliara, referitoare la vanzarea Centrului comercial Bucovina catre alte companii de comert.

• Iulius Mall – investitie de 100 de milioane de euro

Cel mai ambitios proiect de dezvoltare a unui centru comercial la Suceava este cel pentru Iulius Mall, pe terenul situat vizavi de Bazar, la care investitia este estimata la 100 de milioane euro, intreaga constructie urmand a se desfasura pe o suprafata de aproximativ 125.000 mp. Pe cele 13 hectare de teren preluate de la FAMOS se intentioneaza construirea celui mai mare complex comercial Iulius Mall din tara, care sa fie dezvoltat pe baza conceptului SDE (Shopping Dining Entertainment).
Acesta va oferi clientilor, sub acelasi acoperis, magazine, un hypermarket, spatii de joaca pentru copii, cafenele, baruri, restaurante, locuri de parcare, cinematografe si alte spatii cu destinatii comerciale, dar si de petrecere a timpului liber.
„Proiectul se va desfasura etapizat, conform studiului de fezabilitate ce va fi finalizat in perioada imediat urmatoare. Mall Suceava este gandit ca un mall supraregional, proiectul adresandu-se nu doar intregii comunitati din municipiul Suceava, dar si vizitatorilor din orasele si judetele invecinate: in special Botosani, dar si Piatra Neamt, Falticeni, Radauti”, se arata intr-un comunicat trimis de Iulius Mall Iasi.

• Bucovina Shopping City

Pe terenurile fostului Mobstrat, pus la pamant cu buldozerele, se construieste deja un alt gigantic centru comercial, care se va intinde pe 55.000 de metri patrati.
Fondul britanic de investitii imobiliare „North Real Estate Opportunities Fund” intentioneaza sa realizeze la Suceava un complex comercial in valoare de 60 de milioane de euro.
Bucovina Shopping City va consta in principal din patru hypermarketuri, pe partea de “food” - produse alimentare, fiind Carrefour, pe sectorul de produse de bricolaj, de genul „do it
yourself” - Baumax, pe partea de comert cu produse electronice - Media Galaxy, iar pe partea de produse de mobilier – Mobexpert. De asemenea, va fi amenajata o galerie comerciala de 80 - 100 de magazine mai mici, de renume.
Pe langa amenajarea celor patru supermarketuri si a galeriei comerciale de 12.000 de metri patrati, Bucovina Shopping City va consta si in amenajarea a 1.400 de locuri de parcare pentru clienti, precum si intr-o serie de amenajari rutiere, menite sa faciliteze accesul catre complexul comercial. Investitia englezilor la Suceava va asigura aproximativ 2.000 de locuri de munca.

• Galleria Mall, la intrarea in municipiul Suceava

Luna aceasta este preconizata inceperea constructiei unui alt mare centru comercial, situat chiar la intrarea in municipiul Suceava, dinspre Falticeni. Noul complex comercial, realizat de doua mari companii internationale, GTC Real Estate Investments Romania si Aura Investments Ltd, pe terenurile din zona Metro, va fi construit pe trei nivele - subsol, parter si un etaj, care vor fi amenajate atat ca spatii comerciale, cat si ca centre de prezentare a unor produse, spatii de relaxare si distractie. Galleria Mall va avea o suprafata de 15.000 de metri patrati, investitia fiind estimata la 15 milioane de euro.

• Centrul comercial Akrom Akal

In locul fabricii de textile de pe strada Traian Vuia, turcii de la Akrom Akal vor amenaja un centru comercial de aproape 30.000 de metri patrati, cu peste 650 de locuri de parcare, alcatuit dintr-un hypermarket de 7.000 mp, un magazin Mr. Bricolage de 7300 mp, un magazin de electrocasnice de 2.300 mp, unul alimentar de 1.625 mp, precum si dintr-o galerie comerciala, amenajata pe o suprafata de 1.630 mp. Suprafata totala ocupata de noul centru comercial este de 5 hectare, iar pentru asigurarea accesului clientilor se intentioneaza amenajarea unui sens giratoriu.

• Centrul de afaceri – World Trade Center

Un mare semn de intrebare ramane proiectul prezentat de primarul Ion Lungu, de a permite amenajarea unui Centru de afaceri, intitulat initial World Trade Center, pe locul actualului stadion Areni.
Cladirea imaginata de primarul Sucevei ar avea 15 etaje si va include un hotel de patru stele, sali de sedinte amenajate si utilate modern, restaurante elegante, gata sa primeasca oaspeti cu rang inalt si oameni de afaceri interesati de zona Bucovinei, precum si un supermarket la parter.
La scurt timp dupa lansarea ideii, trei firme straine si-au exprimat deja intentia de a investi in acest proiect. Este vorba despre companiile Adama si Aura Investments Ltd., din Israel, si de Inverciones los Carpatos, din Spania. Dupa discutii de principiu cu conducerea Primariei Suceava, reprezentantii companiei Adama si-au declarat disponibilitatea de a investi chiar si 100 de milioane de euro in acest proiect. In acelasi timp, investitorii spanioli au mentionat ca sunt dispusi sa construiasca o cladire cu 24 de etaje, cu conditia ca primele patru etaje sa constituie un complex comercial pentru ca investitia sa poata fi amortizata mai usor.
Daca aceasta intentie se va concretiza, un nou stadion va trebui construit, pe terenurile din spatele magazinului Metro.

• Office Development va decide ce construieste pe terenurile ROMUPS

O posibila locatie pentru un nou centru comercial este cea a terenurilor din zona pasarelei Burdujeni, ale fostei intreprinderi ROMUPS, achizitionate in 2005, cu 2,4 milioane de euro, de SC IMOTUR SRL, a omului de afaceri Bogdan Lenta, care, la finele anului trecut, le-a vandut firmei SC Office Development SRL contra sumei de 9,3 milioane de euro.
Firma Office Development, care are ca obiect principal de activitate inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate, nu a dezvalui inca planurile sale pentru valorificarea celor 9,5 hectare de teren achizitionate.


Locatiile actualelor si viitoarelor centre comerciale ale Sucevei

Metro – Bd. 1 Decembrie 1918
Galleria – Bd. 1 Decembrie 1918
Kaufland – str. Universitatii
Centrul comercial Zimbru - str. Universitatii
Selgros – str. Traian Vuia
Centrul comercial Akrom Akal - str. Traian Vuia
Iulius Mall – Calea Unirii
Bucovina Shopping City - Calea Unirii
Bazarul - Calea Unirii
Office Development (ROMUPS) - Calea Unirii
Complexul comercial Bucovina – Bd. Stefan cel Mare
Centrul de afaceri (World Trade Center) – Bd. Stefan cel Mare

Mărţisoare din piatră



March 5th, 2008

Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava organizează în perioada 16 Februarie 2008 - 15 Martie 2008 expoziţia intitulatã sugestiv “Mărţisoare din piatră”.

Expoziţia aduce vizitatorilor muzeului ocazia ca acum în prag de primavară să poată admira şi chiar afla mai multe informaţii despre pietrele semipretioase şi ornamentale. Vor fi expuse piese aflate în patrimoniul muzeului (colecţia de geme) dar şi eşantioane deosebite din colecţia domnului Iulian Dziubinski, un pasionat colecţionar de geme şi minerale.

Vizitatorii interesaţi vor putea achiziţiona de la standul muzeului mărţisoare din pietre semipreţioase şi ornamentale dar şi bijuterii şi obiecte de podoabă.

Costume de dans din steagurile PCR-ului

Despre trupa de dans a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a auzit aproape toată lumea, însă puţini sunt cei care cunosc faptul că fetele care evoluează în trupă trebuie să-şi confecţioneze singure costumele de dans, din fonduri proprii, modificând haine mai vechi, sau de ce nu, folosindu-se de bucăţi de material rămase din steagurile fostului Partid Comunist Român.

Sunt cunoscute de toţi liceeni din Suceava şi, practic, nu există bal al bobocilor la care dansatoarele îndrumate de profesoara Lucia Purice să nu evolueze pe scenă. Dansuri populare sau moderne, dans stilizat, latino sau arăbesc, acestea sunt doar câteva dintre stilurile abordate de fetele din trupa de la LPS.

Fac dansuri de calitate şi stârnesc aplauze când urcă pe scenă. Nimeni nu bănuieşte însă că o parte din ţinutele fetelor datează de pe vremea festivalului concurs „Cântarea României” şi că fustele pe care le poartă dansatoarele sunt confecţionate din fâşii de material din steagurile Partidului Comunist Român sau din eşarfele tricolore de la defilările ceauşiste.

„Nu aveam costume, nu a aveam bani cu ce să le cumpărăm, dar pentru că în inventarul şcolii erau costumele vechi de la defilările în cinstea lui Ceauşescu, şi mai era şi material pentru steaguri, am zis să ne folosim de ce avem şi am făcut din el fuste şi eşarfe pentru fete”, a spus coordonatorul trupei de dans, Lucia Purice.

Majorete la meciurile echipelor de la LPS

În afară de dansurile pe care le pregătesc pentru balurile bobocilor şi pentru toate spectacolele la care sunt invitate, fetele nu lipsesc de la nici unul dintre meciurile de volei, handbal şi fotbal ale echipelor Liceului cu Program Sportiv.

De mai bine de şase ani de zile, de când Lucia Purice a înfiinţat trupa de dansuri a liceului, cele 16 fete din formaţie sunt majorete la fiecare meci disputat de echipele sportive din cadrul şcolii.

Lucia Purice a spus că „fetele şi-au confecţionat singure pompoanele, din banii lor s-a cumpărat materialul pentru confecţionarea costumelor, şi singurele sponsorizări au venit din partea unui atelier de croitorie care a cusut ţinuta fetelor, şi din partea unei persoane care le-a dat adidaşi”.

Profesoara a bătut pe la uşile multor firme mari din judeţ pentru a obţine sponsorizare, însă nu a avut succes, aşa că toate cheltuielile trupei sunt suportate de membrii ei.

„Nu am avut succes cu sponsorizările. Mai primim bani, ca să recuperăm măcar o mică parte din cheltuieli, din fondurile de la balurile bobocilor organizate la noi la liceu, dacă mai rămâne ceva”, a spus Lucia Purice.

Ore îndelungi de antrenament

Profesoara de sport Lucia Purice a înfiinţat trupa de dans a şcolii în urmă cu şase ani de zile, iar ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a avea o formaţie care să danseze la spectacolele şi evenimentele Liceului cu Program Sportiv. Nu a fost nevoie de foarte mult timp ca formaţia să se facă cunoscută în Suceava şi să fie invitată la spectacole şi balurile de la aproape toate liceele.

La începutul fiecărui an şcolar, Lucia Purice organizează preselecţie pentru a aduce fete noi în trupă.

„În fiecare an pleacă câteva fete, dintre cele care termină liceul, şi trebuie să aduc fete noi, de clasa a noua”. Fetelor care se prezintă la preselecţie li se cere să asculte o melodie şi să danseze. „Îmi dau seama imediat dacă simt muzica, dacă au ritm şi dacă pot dansa”, a spus coordonatoarea trupei.

Odată formată echipa, Lucia Purice începe antrenamentul cu fetele. Săptămânal, se exersează câte două ore, iar în preajma balurilor, antrenamentele sunt zilnice.

„Cel mai chinuitor este în perioada balurilor. Suntem una dintre puţinele trupe care dansăm stiluri diferite, de la dansuri populare până la tango sau dansuri indiene şi ţigăneşti, şi de aceea suntem suprasolicitaţi şi avem mult de muncă”, a mai spus Lucia Purice.

Talentul la dans al fetelor de la LPS a fost răsplătit prin premiile pe care acestea le-au obţinut la concursurile la care au participat.

„Am obţinut la nivel local şi judeţean locurile întâi în diverse competiţii. Am fi vrut să participăm şi la competiţii naţionale, însă nu am aflat să existe concursuri de dans între trupe de liceu”, a spus Lucia Purice.

Vot uninominal pentru preşedinţia Consiliului Judeţean

Modificări



Camera Deputaţilor a adoptat, în cursul zilei de ieri, Legea Votului Uninominal pentru alegerile parlamentare. Deputaţii au acceptat şi un amendament prin care prin această lege se introduce şi scrutinul uninominal la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene.

Practic, dacă legea va fi promulgată, noii şefi ai administraţiilor judeţene vor fi aleşi direct, într-un singur tur de scrutin, de populaţia cu drept de vot dintr-un judeţ. În urma scrutinului, preşedintele Consiliului Judeţean va fi desemnat candidatul care obţine cele mai multe voturi.

Adoptarea acestui amendament a fost apreciată de toţi politicienii suceveni care până în momentul de faţă şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, aceştia considerând că electoratul are posibilitatea de a alege persoana cea mai potrivită pentru a conduce judeţul.

Mîrza: „Trebuie să ne confruntăm în realizări”

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că aprobarea acestui amendament reprezintă o decizie bună, în condiţiile în care populaţia va putea să aleagă persoana care a avut proiecte concrete de dezvoltare a judeţului.

„Sunt bucuros de această decizie, pentru că am luptat pentru introducerea votului uninominal. Competiţia este deschisă, pentru că electoratul poate alege acum direct persoana care o să-l reprezinte. Şi sunt sigur că electoratul îl va alege pe cel mai bun”, a declarat Gavril Mîrza.

El a mai adăugat că viitorii candidaţi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava vor trebui să se confrunte în realizări concrete şi în proiecte viabile pentru judeţ.

Gavril Mîrza consideră că sistemul de vot uninominal îl avantajează, „pentru că oamenii ştiu ce am făcut cât timp am fost preşedinte al Consiliului Judeţean. Consider că toţi candidaţii trebuie să se confrunte în realizări, şi mai puţin în promisiuni deşarte. Ceilalţi candidaţi ar trebui să aibă grija lor, şi să se ocupe mai multe de ei, şi nu de mine”.

Prodan: „Vom veni cu un candidat care va asigura dezvoltarea judeţului”

Preşedintele PNL Suceava, Tiberiu Prodan, a apreciat la rândul său adoptarea Legii Votului Uninominal, precizând liberalii vor pregăti „un candidat care va asigura dezvoltarea judeţului, şi care va veni cu proiecte concrete în acest sens”.

Prodan a spus că PNL are capacitatea să câştige preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, indiferent de contracandidaţii reprezentantului liberalilor.

Pe de altă parte, el a precizat că aprobarea legii votului uninominal reprezintă un câştig pentru PNL, partidul care a susţinut cel mai mult introducerea acestui sistem. „PNL este partidul care a luptat pentru introducerea votului uninominal, iar acum populaţia va avea posibilitatea să-şi aleagă cei mai buni reprezentanţi atât în Parlament, cât şi la Consiliul Judeţean”, a mai spus Tiberiu Prodan.

Flutur: „Era nevoie de un mic cutremur în viaţa politică”

Preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că adoptarea votului uninominal, atât pentru Consiliile Judeţene, cât şi pentru Parlament, este o decizie de salutat.

„Era nevoie de un mic cutremur în viaţa politică”, a spus Flutur, cel care va candida din partea PD-L pentru obţinerea preşedinţiei CJ Suceava.

Gheorghe Flutur spune că atât el, cât şi PD-L, a susţinut adoptarea votului uninominal, în condiţiile în care acest sistem îi dă şanse mari să câştige funcţia de preşedinte al administraţiei judeţene sucevene.

„Este un avantaj. Această confruntare uninominală va confirma lideri politici şi va infirma produse ale tranziţiei, care şi-au negociat funcţia, în mod netransparent, timp de ani de zile”, a spus Flutur.

El consideră că votul uninominal relansează lupta politică în judeţul Suceava, şi dă şanse de câştig „oamenilor valoroşi care au făcut ceva pentru judeţ”. Gheorghe Flutur a făcut referire la contracandidatul sau direct pentru această funcţie, Gavril Mîrza, precizând că „de ceea ce s-a temut nu a scăpat. Nu s-a confruntat niciodată pe vot uninominal şi e prea târziu acum să facă faţă. Cred că lui i se potriveşte mai mult votul pe un colegiu mic, dar şi acolo cu şanse reduse”.

Dumitru Pardău: „Noul preşedinte va avea cu adevărat susţinerea populaţiei”

La rândul său, deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău a declarat că nou sistem de vot va da posibilitatea să se aleagă în mod corect noul preşedinte al CJ Suceava. „Noul preşedinte va avea cu adevărat susţinerea populaţiei, şi nu va fi în această funcţie după negocierile făcute de consilieri, imediat după anunţarea rezultatelor votului. Oricum, sper că la şi votul pentru Parlament, dimensionarea colegiilor electorale să fie făcută corect, fără diferenţe mari de mărime”, a spus Pardău.

Acatrinei: „Susţin votul uninominal pentru preşedinţia Consiliului Judeţean”

Deşi parlamentarii PRM au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională introducerea votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene, Stela Acatrinei, candidatul acestui partid la nivelul judeţului Suceava, a declarat că susţine un astfel de sistem.

„Este o măsură foarte bună, pentru că electoratul alege o persoană şi nu o listă. Acest sistem este avantajos pentru orice persoană care vrea să acceadă în această funcţie”, a spus Stela Acatrinei.

Ea a adăugat că prin introducerea noului sistem, voturile date de electorat nu vor mai putea fi manipulate de consilierii judeţeni aleşi pe liste, cei care până acum votau persoana care urma să ocupe funcţia de preşedinte al unui consiliu judeţean.

Legea Votului Uninominal a fost în cele din urmă adoptată

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, Legea votului uninominal, cu 231 voturi "pentru", 11 voturi "împotrivă" şi 18 abţineri.

Deputaţii au menţinut pentru alegerile parlamentare pragul electoral de 5% sau câştigarea a şase mandate de deputat şi trei de senator.

Modalitatea de stabilire a colegiilor uninominale se va face prin Hotărâre de Guvern, în urma hotărârii pe care o va lua o comisie parlamentară specială.

Colegiile uninominale vor fi stabilite cu păstrarea normei de reprezentare, 70.000 de locuitori pentru un mandat de deputat, respectiv 160.000 pentru un mandat de senator.

Între colegiul cel mai mare, ca număr de alegători, şi cel mai mic nu poate fi o diferenţă mai mare de 30%.

La stabilirea numărului de mandate de parlamentari, conform acestei norme de reprezentare, se va lua în calcul populaţia cu drept de vot aşa cum reiese din ultimul recensământ, publicat de Institutul Naţional de Statistică.

Partidele sau alianţele vor putea înscrie un singur candidat într-un colegiu uninominal, respectându-se principiul un singur vot - un singur candidat - un singur ales.

Un singur tur de scrutin

Textul legii nu face referiri la listele electorale suplimentare, alegerea senatorilor şi deputaţilor făcându-se prin vot uninominal, într-un singur tur de scrutin.

Candidaţii independenţi vor trebui susţinuţi de minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din colegiul respectiv, dar nu mai puţin de 2.000 pentru Camera Deputaţilor şi 4.000 pentru Senat.

Deputaţii au adoptat şi un amendament al deputatului PSD Anghel Stanciu, care stabileşte o modalitate de redistribuire a mandatelor de parlamentar în raport cu numărul total de voturi al partidelor sau alianţelor, şi nu cu procentul dintre voturile obţinute de un partid sau alianţă în colegiu şi voturile obţinute în întreaga circumscripţie.

Camera Deputaţilor este forul decizional pentru această lege. Dacă nu va fi atacată la Curtea Constituţională, legea va merge la Preşedinţie pentru promulgare.

Prevederile legii vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Prevederile referitoare la modificarea unor legi pentru alegerea administraţiei locale, inclusiv a preşedinţilor de Consilii Judeţene, vor intra în vigoare la data începerii procedurilor legale pentru primele alegeri locale care vor fi organizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Felicia Filip şi Iris, în concert la Suceava

Unde fugim de-acasă...



La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc duminică, 16 martie, la ora 19:00, concertul „Filipissima” cu Felicia Filip şi legendara trupă Iris. Invitaţi în spectacol vor fi artiştii Răzvan Mazilu, Vlad Miriţă şi Mike Godoroja.

Luni, 17 martie, tot de la ora 19:00, sucevenii sunt invitaţi la Casa de Cultură Suceava pentru un spectacol de teatru – comedie savuroasă - „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale. În distribuţie nume mari ale scenei româneşti: Maia Morgenstern, Monica Anghel, Mircea Rusu, Doru Ana, George Ivaşcu, Ioan Gyuri Pascu, Ioana Calotă. Pe 20 martie, la ora 18:00, Fuego şi Fuego Band vor susţine spectacolul „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa”.

Vineri, 28 martie, de la ora 19:00, Tudor Gheorghe revine pe scena suceveană cu spectacolul „La margine de imperii”. În următoarea zi, pe 29 martie, de la ora 19.00, Teatrul Balşoi – Moscova şi Opera Naţională Kiev vor prezenta la Suceava spectacolul de balet „Lacul lebedelor”. Biletele pentru spectacole se găsesc la secretariatul Casei de Cultură Suceava, telefon 0230/ 523 718.

Juventus şi Rapid încă n-au depus armele

Liga a IV-a juniori



În competiţia juniorilor din Liga a IV-a, humorenii au învins fără probleme la Pătrăuţi şi rămân singura formaţie care nu a cunoscut gustul înfrângerii în actuala ediţie de campionat. În condiţiile în care şi Juventus II Fălticeni şi Rapid Suceava au obţinut victorii lejere în deplasare în această rundă, avansul dintre lider şi următoarele clasate a rămas tot de şase puncte. Referitor la partea a doua a ierarhiei, se pare că formaţiile mici nu au reuşit să-şi depăşească condiţia în această etapă, de vreme ce toate echipele de la locul unsprezece în jos au suferit înfrângeri pe linie.

Dar iată care sunt rezultatele complete înregistrate în etapa a XVII-a:

Florconstruct Pătrăuţi – CS Gura Humorului 0-5
Bradul Putna – Foresta Moldoviţa 4-1
Bucovina Rădăuţi – Juventus II Fălticeni 1-6
Dorna Vatra Dornei – Viitorul Liteni 4-0
Avântul Todireşti – Minerul Iacobeni 2-0
Zimbrul Siret – Rapid Suceava 1-4
Flacăra Roşie Udeşti – Unirea Boroaia 0-3 (nedisputat)
Cetatea II Suceava-Arbore – Bucovina Bădeuţi 4-0

Clasament

1. CS Gura Humorului 17 16 1 0 53-7 49
2. CS Juventus II Fălticeni 17 14 1 2 81-14 43
3. Rapid Suceava 17 14 1 2 64-18 43
4. Cetatea II Sv-Arbore 17 10 4 3 50-34 34
5. Bradul Putna 17 11 1 5 54-27 34
6. Unirea Boroaia 17 10 1 6 58-37 31
7. Flacăra Roşie Udeşti 17 9 3 5 52-38 30
8. Dorna Vatra Dornei 17 7 4 6 51-28 25
9. Zimbrul Siret 17 7 2 8 38-44 23
10. Avântul Todireşti 17 7 1 9 42-40 22
11. Florconstruct Pătrăuţi 17 6 1 10 36-65 19
12. Bucovina Bădeuţi 17 5 0 12 20-77 15
13. Bucovina Rădăuţi 17 3 1 13 24-62 10
14. Foresta Moldoviţa 17 3 0 14 12-63 9
15. Minerul Iacobeni 17 2 0 15 16-76 6
16. Viitorul Liteni 17 1 1 15 16-62 4

Numără zilele până la debut

Fotbal Club Cetatea



Fotbaliştii suceveni aşteaptă cu nerăbdare meciul de vineri de pe teren propriu cu CF Brăila, primul joc oficial al sezonului de primăvară. „După două luni de chin prin nămeţi şi noroaie suntem cu toţii dornici să jucăm fotbal. Ne-am pregătit foarte bine din punct de vedere fizic în această iarnă, însă din nefericire am disputat prea puţine meciuri amicale din cauza terenurilor impracticabile. Sper să ne reintrăm repede în ritm, iar acest aspect să nu-şi pună amprenta pe evoluţia echipei, în primele etape din retur”, a declarat mijlocaşul Florin Apetri. În altă ordine de idei, se pare că accidentarea la spate a lui Dicher este mult mai serioasă decât s-a crezut iniţial şi de aceea jucătorul a fost trimis la o clinică din Târgu Mureş, pentru un control amănunţit.

Sucevenii, printre invitaţii lui Hagi

Începând din acest an, fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi va organiza un turneu de minifotbal pentru copii, la nivel naţional. Pentru faza zonală a competiţiei, care se va disputa la Iaşi în perioada 11-13 aprilie, sucevenii au alcătuit o selecţionată care va fi antrenată de profesorul Ciprian Anton. „Pentru o comportare cât mai bună, am decis să lăsăm orgoliile deoparte şi să deplasăm la Iaşi cei mai buni copii ai momentului la categoria 13 ani. Pentru a evita orice suspiciuni, am organizat la finalul săptămânii trecute o selecţie pentru copii născuţi în 1995, iar cei mai buni au fost aleşi să reprezinte judeţul Suceava la acest puternic turneu”, a declarat Ciprian Anton. Alături de Suceava, la faza zonală vor mai participa echipe din judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Bacău şi Iaşi. Câştigătoarea întrecerii va obţine automat calificarea pentru turneul final, care va fi găzduit la vară de oraşul de baştină al lui Hagi, Constanţa. Selecţionata Sucevei va fi alcătuită din Florin Logofătu, Adrian Vornicu, Răzvan Bedrulea şi Paul Mateiciuc (Cetatea Suceava), Daniel Cojocari, Andrei Cerlincă, Alin Huzdup, Mihai Plămadă (LPS Suceava), Petru Carcea (CSS Rădăuţi) şi Sebastian Păduraru (CS Gura Humorului).

Aproape 200 de dascăli, ameninţaţi cu şomajul



Aproximativ 200 de cadre didactice din judeţul Suceava riscă să rămână fără loc de muncă începând cu anul şcolar viitor.

Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „din cauza scăderii populaţiei şcolare are loc diminuarea numărului de clase, ceea ce atrage, coroborat cu numărul mare de absolvenţi de studii superioare, restrângerea catedrelor”. Dacă la începutul anului şcolar trecut, numărul elevilor suceveni era de 131.254 de şcolari, la începutul acestui an, populaţia şcolară a scăzut la 129.789 de elevi.

Majoritatea restrângerilor de activitate au loc în învăţământul primar, învăţătorii fiind cei mai afectaţi de această situaţie. Potrivit lui Daniel Hrenciuc, „anul trecut, din cele 197 de restrângeri de activitate, majoritatea s-au produs la învăţământul primar”.

Hrenciuc consideră că şi pentru anul şcolar viitor situaţia va rămâne aproximativ identică. În afară de cadrele didactice din învăţământul primar, afectate de restrângerile de activitate vor mai fi şi cadrele didactice de educaţie tehnologică, istorie, geografie şi matematică.

Animalele i-au adus miliarde

Afacere



Multe visuri din copilărie nu devin realitate. Ne dorim să ajungem „cineva”, să avem putere, bani, prieteni, dar, în final, destinul alege pentru noi. Uneori mai bine, alteori mai rău.

Este şi cazul lui Vasile Pleşca, din Roşcani (suburbie a oraşului Liteni), care şi-a dorit de mic copil să devină fotbalist, dar, în final, a devenit zootehnist. După 14 ani de implicare în afacerea cu carne, tânărul întreprinzător se declară mulţumit.

Din armată, direct în abator

Vasile Pleşca s-a născut într-o familie numeroasă (opt fraţi), unde munca era la loc de cinste. Creşterea animalelor era o ocupaţie de bază a părinţilor săi.

A urmat Liceul Agro - Industrial din Rădăuţi, după care a plecat în armată. La întoarcere din armată, avea două opţiuni: să rămână acasă şi să spere că cineva va remarca cât de bine ştie să „joace” balonul rotund sau să se angajeze la un abator, unde mai lucrau alţi trei fraţi de-ai săi (actualul Kosarom – punct de lucru Paşcani).

După nici trei zile de la eliberarea din cătănie, Vasile a fost primit ca muncitor necalificat la abatorul din Paşcani, unde şase luni a lucrat de probă, după care a fost angajat.

În acea unitate de industrie a cărnii, Vasile Pleşca a învăţat meserie, a prins experienţă, ocupând mai multe funcţii.

„Acolo m-am specializat în industria cărnii şi în desfacere de produse de carne, iar, mai apoi, am făcut şi Facultatea de Zootehnie şi Medicină Veterinară, pentru a acumula cât mai multe informaţii în acest domeniu”, ne-a povestit Vasile.

A dat statul, pe privat

După ce a adunat destulă experienţă în industria cărnii, s-a sfătuit cu o altă soră de-a lui să-şi deschidă o afacere pe cont propriu. Au ales un nume al societăţii legat şi de Dumnezeu (el considerându-se un om credincios), AVA (care înseamnă părinte, dar conţine şi iniţialele numelor celor doi fraţi asociaţi - Anişoara şi Vasile), la care au adăugat STAR – „AVA STAR” Roşcani.

Vasile Pleşca a cumpărat, în 1992, patru hectare de teren în Roşcani, unde fusese CAP–ul satului, dar unde mai rămăseseră doar două ziduri, restul fuseseră furate. În perioada 1992 – 1994, s-au derulat lucrările de construcţie a abatorului din Roşcani, unde urmau să fie sacrificate bovine şi porcine cumpărate din gospodăriile particulare. Carnea era apoi comercializată în stare proaspătă.

„Piaţa de desfacere o aveam asigurată la Paşcani, unde, la acea vreme, 1995 – 2000, se vindeau foarte bine preparatele din carne. Ne-am deschis şi o secţie de preparate din carne, cu tot ce se cerea pe piaţă: salam de vară, afumături, specialităţi etc.. Anul 1996 a fost unul de vârf pentru noi. Aproape că nu făceam faţă cererii de preparate de pe piaţă”, îşi aminteşte Vasile Pleşca.

Risc major

În anul 2004, întreprinzătorul din Roşcani s-a gândit că fără un sprijin financiar din afară, pentru modernizarea abatorului (sală de tăiere, curăţare, refrigerare) nu va putea rezista pe piaţă. Apăruseră tot mai multe abatoare şi concurenţa era foarte mare. A cules toate informaţiile necesare cu privire la Programul SAPARD România şi s-a gândit că accesând nişte fonduri nerambursabile îşi va pune afacerea la punct.

De aici a pornit greul. Condiţia obligatorie pentru obţinerea fondurilor SAPARD este ca solicitantul să aibă jumătate din fondurile solicitate. La un calcul sumar, lui Vasile îi trebuiau aproape 80 de miliarde de lei vechi. Asta însemna ca jumătate din sumă, circa 40 de miliarde de lei vechi, să-i aibă în cont sau în scrisori de garanţie. Nu dispunea de această sumă, de aceea a pornit să cutreiere băncile, pentru a obţine un credit. Cele mai multe bănci l-au refuzat. Timp de un an a lăsat documentaţia la toate instituţiile bancare din Suceava, fără succes.

La sfârşitul anului 2006, a primit un răspuns de la o bancă, care i-a acordat un credit în valoare de 40 de miliarde de lei vechi, bani în posesia cărora a intrat abia în aprilie, anul următor. A fost cel mai mare risc pe care şi l-a asumat Pleşca, de când începuse afacerea cu carne.

În tot acest timp, directorul general de la AVA STAR a lucrat şi la dosarul SAPARD (studiu de fezabilitate şi multe, multe acte). Tot la sfârşitul anului 2006, i-au fost aprobaţi banii de la SAPARD.

Proiectul făcut de AVA STAR prevede „extindere şi modernizare abator bovine şi porcine şi sală de tranşare”. Banii îi vin în cinci tranşe.

„În acest moment, avem executate cam 60% din lucrări, dar urmează să aducem utilajele pentru abatorizare din Italia. Termenul până când trebuie să terminăm modernizarea abatorului este septembrie 2008. Cu noua tehnologie, va creşte capacitatea de producţie – 20 de tone pe zi”, ne-a explicat Vasile.

Animale anesteziate

Mare parte din materia primă (bovine) provine de la o fermă proprie pe care o are Vasile Pleşca la Paşcani (fermă de îngrăşare bovine), dar şi de la gospodăriile săteşti şi alte ferme autorizate din ţară.

Toate operaţiunile care se execută în abatorul AVA STAR respectă normele europene. Bovinele sunt asomate (anesteziate total) înainte de tăiere cu un pistol cu bolţ captiv, iar porcinele cu asomator electric. După sacrificare, animale trec printr-un circuit tehnologic standard. Livrarea se face în carcasă, în stare proaspătă.

Vasile Pleşca ne-a spus că modernizarea abatorului său (secţia de prelucrate a cărnii a fost închisă anul trecut) era o condiţie obligatorie, pentru că odată cu intrarea în Uniunea Europeană cerinţele din domeniul industriei alimentare sunt din ce în ce mai drastice.

În Suceava, din câteva sute de abatoare, au mai rămas cinci sau şase, care, la rândul lor, au solicitat bani de la SAPARD pentru modernizare. Cinci ani de zile, abatorul de la Roşcani va fi monitorizat de SAPARD România.

Un an, finanţatorul echipei de fotbal din Liteni

Ca suporter înfocat al echipei locale de fotbal - Viitorul Liteni, Vasile Pleşca a fost, pentru un an de zile (2005-2006) finanţatorul acestei echipe, pe care a ţinut-o în divizia C. La acea vreme, de la Primăria Liteni a primit circa 200 de milioane de lei vechi, restul cheltuielilor cu echipa fiind din buzunarul propriu.

Acum are o altă mare iubire, FCM CFR Paşcani, unde este şi membru fondator al clubului. Vasile Pleşca locuieşte cu familia în Paşcani, unde este şi consilier local. Din păcate, foarte mult timp trebuie să-l acorde afacerii de la Roşcani.

Nu este drum de întoarcere

Soţia lui Vasile Pleşca - Camelia - a înţeles că afacerea soţului său este „de familie”, aşa că a preluat o parte din sarcinile acestuia. Ea îşi petrece foarte mult timp la Roşcani, la abator, în mijlocul angajaţilor. Dacă în 1994, firma a pornit cu cinci angajaţi, acum a ajuns să aibă 40, majoritatea calificaţi la locul de muncă. Camelia Pleşca îşi doreşte să aibă o afacere a ei, un salon de înfrumuseţare. Până atunci, însă, se implică în afacerea de la Roşcani. Ea a trecut de la politehnică, la zootehnie, pentru a le face un viitor mai bun celor doi copii.

„Am riscat mult, viaţa este un risc, dar sunt şi satisfacţii. Este multă muncă, dar nu avem cale de întoarcere, trebuie să mergem tot înainte. Suntem tineri şi putem să muncim, asta este important. Este o afacere de familie şi sperăm ca şi copiii noştri să ne sprijine în viitor, să ducă mai departe afacerea”, ne-a spus Camelia Pleşca.

Pe lângă fotbal şi zootehnie, Vasile Pleşca este foarte legat sufleteşte de tradiţiile şi obiceiurile din zona Liteni.

În anul 2006, Vasile Pleşca a sponsorizat editarea volumului „Oameni şi datini din Roşcanii Sucevei”, semnat de Eugenia Aglaia Iacob, o personalitate a satului Roşcani.

ETAPA a 19-a


  • Vineri, 7 Martie, 2008
  • Ora 15.30
  • Stadion “Rarăul”

RARĂUL - CFR Paşcani

Arbitrii: Branzei George - Branză Iulian, Vişan Florin (toţi din Botoşani)

Arbitru Rezervă: Niţă Cătălin (Botoşani)

Observator: Toma Ion Costin (Piatra Neamţ)

Degajarea zăpoarelor de gheaţă, prin dinamitare, în şase locuri pe râul Bistriţa


Actualitate



dinamitare valea bistritei 03.02.2008 Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava împreună cu Detaşamentul Vatra Dornei, Consiliul Local pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei şi Salvamontul Vatra Dornei, au intervenit luni la prânz, pentru degajarea unor zăpoare de gheaţă de pe râul Bistriţa.

Potrivit ISU Suceava, echipa pirotehnică a sfărâmat gheaţa prin dinamitare în 6 locuri şi, totodată, s-a continuat monitorizarea râului Bistriţa în zona Vatra Dornei.

Acumulările de gheaţă puteau pune în pericol mai multe gospodării în aval de oraşul Vatra Dornei, prin această acţiune evitându-se producerea unor calamităţi.

Intervenţia a durat aproximativ 6 ore şi nu au fost puse în pericol vieţi omeneşti sau clădirile din apropierea intervenţiei.

Conductele de gaze naturale preluate de Transgaz


Administratie



Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că miercuri dimineaţă, la sediul MEF, va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor CJ Suceava cu cei ai Transgaz şi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în vederea perfectării documentelor privind preluarea traseelor de conducte magistrale din proiectul judeţean de utilităţi „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”.

Prin acest proiect, până acum s-au construit 38,3 kilometri de conductă magistrală din cei 66,45 de pe traseul Frasin-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, alţi 29,2 kilometri din cei 82 de kilometri ai traseului Păltinoasa-Rădăuţi şi 34 de kilometri de racorduri la conductele existente din totalul de 84 de kilometri.

Preşedintele CJ Suceava a spus că modul în care se va face transferul reţelelor de gaze naturale către Transgaz urmează să fie negociat, dacă se va face un transfer cu plată sau doar transfer în administrare cu plata unei redevenţe.

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat, la mijlocul lunii noiembrie 2007, la Suceava, că Transgaz va prelua reţeaua de gaze naturale construită până în prezent în judeţul Suceava prin proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” şi va continua investiţiile prevăzute în acest proiect.

Preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a spus că problema majoră este însă desemnarea unui operator al distribuţiei gazelor naturale în judeţ, pentru că nici o localitate nu poate beneficia încă de această investiţie.

„Indiferent dacă Transgaz termină lucrările, trebuie operator în distribuţie”, a spus preşedintele CJ Suceava.

Acesta a menţionat că sunt deja montate instalaţii interne în localităţile Pătrăuţi, Drăguşeni, Dărmăneşti, Dumbrăveni sau Milişăuţi, dar că locuitorii nu pot beneficia de gaze naturale pentru că nu există operator desemnat de MEF, situaţia fiind asemănătoare şi în Cîmpulung Moldovenesc, unde centrala termică de cogenerare nu poate funcţiona cu gaze naturale, deşi reţeaua este finalizată.


„Arsenal” la un armurier de ocazie, cu antecedente pe linie de arme


Actualitate



alin botezatu Poliţiştii suceveni şi botoşăneni au descoperit un adevărat arsenal la un armurier de ocazie din judeţul Botoşani. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, poliţiştii Serviciului arme, explozivi, substanţe toxice din cadrul I.P.J. Suceava, au efectuat o percheziţie la locuinţa lui C.DIMITRIE, în vârstă de 77 ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, pensionar, în baza Ordonanţei emisă de Judecătoria Suceava, ocazie cu care, în atelierul situat în curtea locuinţei au fost găsite bunuri supuse autorizării şi deţinute ilegal.

Este vorba despre o armă de vânătoare mixtă, de cal.16/11, originală, în stare de funcţionare, o armă de vânătoare cu ţevi lise marca RONGE, de cal.12, originală, în stare de funcţionare, 25 capse GENOFIX de cal.6,35 mm, 1 cartuş cu glonţ de cal.5,6 mm., 50 grame pulbere pentru cartuşe de vânătoare în stare activă.

„Din primele cercetări efectuate împreună cu lucrătorii serviciului corespondent din I.P.J. Botoşani, a rezultat că armele de vânătoare aparţin unor persoane din judeţul Botoşani, titulari de permis de armă, care le-au adus la locuinţa lui C. Dimitrie pentru efectuarea unor mici reparaţii, deşi acesta nu este autorizat ca armurier în condiţiile Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

Cu privire la capsele genofix, cartuşul cu glonţ şi pulberea, C. Dimitrie a declarat că le deţine din anii anteriori de la diferiţi posesori de arme a căror identitate nu o reţine”, precizează purtătorul de cuvânt al I.P.J. Suceava.

Botoşăneanului i s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „nerespectarea regimului materiilor explozive”, cercetările fiind continuate de către lucrătorii acestui serviciu cu învinuitul în stare de libertate.

Botoşăneanul este un pasionat al armelor, nefiind la prima abatere de acest gen, având antecedente penale pe linie de arme şi muniţii.

Sucevenii, chemaţi să-şi petreacă timpul liber la Suceava Shopping City

Inaugurare



Primul şi cel mai mare centru comercial din judeţul Suceava, Suceava Shopping City, construit pe locul întreprinderii Mobstrat, îşi va deschide porţile de luna viitoare, invitându-i pe suceveni să vină să îşi facă aici nu doar cumpărăturile, ci să şi petreacă timpul liber.

Dezvoltatorii primului retail park din Suceava, Priceton Investments şi Argo Real Estate Opportunities, care au investit aproximativ 70 de milioane de euro, au anunţat că Suceava Shopping City va reprezenta pentru suceveni nu doar prezenţa unor mărci de renume, precum Carrefour, Baumax, Mobexpert şi Media Galaxy, ci şi a “peste 120 de magazine, reprezentând un mix generos de produse din domeniul modei, farmacii, centre de îngrijire, servicii, restaurante, şi fast-food-uri, precum şi centre de recreere”.

Mai mult, sucevenii vor avea la dispoziţie şi o zonă amenajată special pentru petrecerea timpului liber, pe o suprafaţă de aproape 3000 de metri pătraţi, la care lucrările vor începe în curând.

Dezvoltatorii noului centru comercial mizează pe prezenţa a aproximativ 600.000 de potenţiali cumpărători, atât din municipiul Suceava, cât şi din zonele învecinate, precum Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Botoşani şi Dorohoi, cu atât mai mult cu cât poziţia acestuia este foarte bună, fiind situat în apropierea Bazarului, pe Bulevardul Calea Unirii nr. 27, stradă cu două benzi pentru circulaţia autovehiculelor, cât şi cu acces asigurat de mijloacele de transport în comun.

Mărci celebre de magazine, prezente pentru prima dată la Suceava

Agentul exclusiv care se ocupă de închirierea spaţiilor comerciale din cadrul Suceava Shopping City, Cushman & Wakefield Activ Consulting, a anunţat că deja, peste 85% din spaţiile din galeria comercială au fost deja contractate.

Printre firmele care vor fi prezente acolo se numără mărci internaţionale şi naţionale foarte cunoscute, precum Takko, House of Art, Kenvelo, Lee Cooper, Fox, Deichmann, Leonardo şi Benvenuti – pe partea de modă, cazinoul MaxBet - pe partea de recreere, KFC şi Bourbon Cafe – pe partea de restaurante şi fast-food, iar pe partea de servicii – Optiblu (accesorii), Miniblu (încălţăminte şi accesorii copii), Ina Center (parfumerie), Centrofarm (servicii) şi Alexandria (librării).

În total, Suceava Shopping City are o suprafaţă închiriabilă de 48.000 de metri pătraţi şi 11.500 de metri pătraţi de galerie comercială, cele mai mari suprafeţe fiind ocupate de hypermarketul Carrefour, de 12.300 de metri pătraţi, operatorul de bricolaje Baumax – 13.000 de metri pătraţi, Mobexpert – 5300 metri pătraţi şi Media Galaxy – 5000 metri pătraţi.

Volei cadeţi >> Performanţe în voleiul juvenil


Sport



volei baieti Dacă la nivelul seniorilor, echipa locală de volei CSMU LPS Suceava are parte de o prestaţie dezamăgitoare în faza secundă a Diviziei A2-Est, o treaptă mai jos, cadeţii clubului se descurcă mult mai bine în actualul sezon.

Astfel, formaţia masculină LPS CSŞ Suceava, alcătuită din jucători născuţi în 1991-1992, a obţinut zilele trecute biletele pentru turneul semifinal destinat cadeţilor.

Deşi federaţia de specialitate nu a stabilit încă data şi locul de desfăşurare a penultimului act din cadrul Campionatului Naţional, antrenorul sucevenilor, Vasile Moşuc, urmează să apeleze pentru această fază a competiţiei la serviciile următorilor jucători: Cristian Cosovan, Andrei Airinei, Radu Prelipcean, Adrian Tătăruşanu, Alexandru Nistor, Marius Gontariu, Tiberiu Grădinariu, Ionuţ Tîmpescu, Vasile Zaharia, Cosmin Buliga, Laurenţiu Pavel, Radu Schipor şi Răzvan Şalar.

Final de etapă în Olimpiada Sportului Şcolar


Sport



Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar şi-a desemnat, zilele trecute, câştigătorii Fazei Judeţene la handbal, în cadrul unei întreceri găzduită de Sala Sporturilor din Marginea.
La secţiunea băieţi, învingători au fost cei de la Şcoala „Ion Vicovanu” din Vicovu de Jos, urmaţi în clasament de echipa gazdă şi reprezentanţii Şcolii din Arbore.

Formaţia vicoveană are o tradiţie bogată în această ramură sportivă, nu mai departe de anul trecut câştigând titlul de campioană naţională la turneul pe ţară al Olimpiadei Sportului Şcolar. De altfel, antrenorul Mihai Luţa speră ca elevii săi să aibă o comportare frumoasă şi la etapa zonală pe Moldova, programată în perioada 4-6 aprilie la Piatra Neamţ, acolo unde Şcoala din Vicovu de Jos va avea la dispoziţie următorul lot de jucători: Burlică, Zubaş, Ciubotariu, Chifan, Pîrghie, Chelba, Muntean, Petrescu, Breabăn, Burlă şi Ursache.

În întrecerile de handbal destinate fetelor, pe primul loc al podiumului s-au clasat reprezentantele Şcolii „Dimitrie Onciul” din Straja, urmate de elevele din Dolheşti şi Marginea.

Fotbal. Liga a IV-a >> Favoritele s-au impus pe linie


Sport



Duminică, 2 martie, s-au disputat partidele etapei a XVII-a din cadrul Campionatului de Juniori al Ligii a IV-a. Întâlnirile rundei s-au încheiat cu următoarele rezultate:

Florconstruct Pătrăuţi – CS Gura Humorului 0 - 5
Bradul Putna – Foresta Moldoviţa 4 - 1

Bucovina Rădăuţi – Juventus II Fălticeni 1 - 6
Dorna Vatra Dornei – Viitorul Liteni 4 - 0
Avântul Todireşti – Minerul Iacobeni Ciocăneşti 2 - 0

Zimbrul Siret – Rapid CFR Suceava 1 - 4
Flacăra Roşie Udeşti – Unirea Boroaia 0 - 3*
FC Cetatea II Suceava – Bucovina Bădeuţi 4 - 0

* meci nedisputat.

Clasamentul neomologat:

1. CS Gura Humorului 17 16 1 0 53-7 49p

2. Juventus II Fălticeni 17 14 1 2 81-14 43p

3. Rapid CFR Suceava 17 14 1 2 64-18 43p

4. Bradul Putna 17 11 1 5 54-27 34p

5. Cetatea II Suceava-Arbore 17 10 4 3 50-30 34p

6. Unirea Boroaia 17 10 1 6 58-37 31p

7. Flacăra Roşie Udeşti 17 9 3 5 52-38 30p

8. CSM Dorna Vatra Dornei 17 7 4 6 50-28 25p

9. Zimbrul Siret 17 7 2 8 38-44 23p

10. Avântul Todireşti 17 7 1 9 42-40 22p

11. Florconstruct Pătrăuţi 17 6 1 10 36-65 19p

12. Bucovina Bădeuţi 17 5 0 12 20-77 15p

13. CSM Bucovina Rădăuţi 17 3 1 13 24-62 10p

14. Foresta Moldoviţa 17 3 0 14 12-63 9p

15. Minerul Iacobeni-Ciocăneşti 17 2 0 15 16-76 6p

16. CSO Viitorul Liteni 17 1 1 15 16-62 4p

Fotbal. Liga a V-a >> Releul învinge şi rămâne lider în Seria I


Sport



Seria I

Releul Mihoveni – Bucovina Calafindeşti 3 – 2 (2 – 1)

Chiar dacă nu s-au aflat în formă maximă, gazdele au câştigat şi se menţin în postura de lider al Seriei I. Teren foarte bun de joc, tăvălugit în cursul săptămânii care a trecut, urmează o comportare pe măsură a lui Ioniţă, Bucaciuc, Adamovici şi restul.

Au jucat formaţiile:

Releul: Şerbuc – Dăscălescu, I. Păvăloaie, Perhinschi, Adamovici, M.Moroşan, Senciuc, Goraş, Ioniţă, Bucaciuc, Tipa. Au mai intrat: Tudoreanu, David, Şt. Moroşan.

Bucovina: Bodnariuc – Mardari, Dăscăliuc, Racolţa, Pînzari, Lavric, Andrei, Lăzurcă, Alexei, Diaconescu, Irimia. Au mai intrat: Cioban, Timiuc, Procoriuc şi Popovici.

Golurile au fost marcate de Perhinschi (25), Goraş (35) şi Ioniţă (75) respectiv Pînzari (5).

Locomotiva Dorneşti – Progresul Frătăuţii Vechi 3 – 0 (2 - )


Oaspeţii, fără Lazăr şi Plămadă în teren, plecaţi la echipe din Liga a IV-a, se află în perioada de omogenizare, aşa încât n-a fost o problemă pentru ceferiştii din Dorneşti, care se află în lupta pentru promovare, să obţină cele trei puncte puse în joc. Au evoluat echipele:

Locomotiva: Covaş – Bîrsă, Cernoschi, Grigoraş, M. Maximiuc, A. Gafencu, I. Gafencu, Şindilariu, V. Antonovici, Jacotă, Coroamă. Au mai intrat: Coca, Milievici, M.Rusu şi Solovăstru.

Progresul: Bucevschi – Văcărean, Covaşă, Mihaiuc, Capstrâmb, Mihăilă, Isopescul, Scheuleac, Crăciun, Antemie, Bezuhovici. Au mai intrat: Rotariu, Ţigănuş şi Grigoraş.

Golurile au fost înscrise de Antonovici (15,89) şi Şindilariu (28).

Seria a II-a

Avântul Frasin învinge la scor

Avântul Frasin – Victoria Păltinoasa 7 – 0 (4 – 0)


Soarta meciului a fost decisă în prima repriză, când gazdele au punctat de patru ori. Oaspeţii, fără un portar de valoare, au primit gol după gol, astfel că Avântul a încheiat rapid conturile. Nici în repriza a doua situaţia nu s-a schimbat, formaţia din Frasin, cu Turenschi în mare formă, oprindu-se la şapte reuşite.

Au jucat formaţiile:

Avântul: Căilean – C. Drelciuc, O. Gemănari,Mândrilă, Dranca, Pircu, Soroceanu, Ştefancu, Flutur, Sahlean, Turenschi. Au mai intrat: Vultur, I. Gemănari, Coleciuc şi Hanuşeac.

Victoria: Bergheana – Catargiu, G. Flocea, Ion Flocea, Olaru, Fl. Carpiuc, Morar, Mintari, Ionuţ Flocea, Hodoroabă, Coca. Au mai intrat: Ion Carpiuc şi Ilie Carpiuc.

Golurile au fost marcate de Soroceanu (29, 65), O. Gemănari (32), C. Drelciuc (34), Turenschi (43, 52, 88).

Inter Capu Câmpului – Voinţa Stroieşti 1 – 1 (0 – 0)

Gazdele au dominat partida, dar au avut în faţă o apărare foarte bine organizată a oaspeţilor, iar spre final, cei de la Stroieşti puteau produce surpriza. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Catargiu a deschis scorul în minutul 59 şi interiştii se credeau deja învingători, dar la oaspeţi a intrat în teren Murgu şi în minutul 73, acesta a punctat pentru 1-1.

Au jucat formaţiile:


Inter: Timu – Simeria, Roşca, Catargiu, Obreja, Forminte, Ţurcan, Droniec, Caşvan, Iahodu, Ciobîcă.

Voinţa: Petrariu –C-tin Crainiciuc, Huţu, Rusu, I. Crainiciuc, Chirilă, Androhovici, Velniceru, Fl. Ruşti, Bîrgăoan, Movileanu. Au mai intrat: Murgu şi Moroşan.

Primarii nu au specialişti în urbanism

Ieri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Marcela Lozneanu, a anunţat că deşi prin legislaţie toţi primarii au obligaţia să îşi actualizeze planurile urbanistice generale, cît şi regulamentele locale de urbanism, nu toţi fac eforturi în acest sens. Aceste planuri se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, dar şi de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice. "Anul trecut pe baza unei documentaţii întocmite în teritoriu a fost stabilită o listă a priorităţilor pe comune. Prin legislaţie, toate primăriile au obligativitatea de a-şi prinde în buget bani pentru a face acest lucru. În ordinea priorităţilor, în fiecare an am primit de la MDLPL o anumită sumă. CJ împarte suma în funcţie de lista de priorităţi şi interesele CL", a precizat Marcela Lozneanu, adăugînd că anul acesta trebuia să intre după lista de priorităţi comunele Dersca, Leorda şi Dobîrceni. Deoarece comuna Dersca nu şi-a prins în plan pe acest an o actualizare a documentaţiilor de urbanism, nici o sumă şi nici măcar intenţia de a realiza ceva în acest an, nu i-au fost repartizate fonduri. "Comuna Leorda a primit un sprijin de 20.000 lei, în vreme ce comuna Dobîrceni a primit 30.000 lei. Sigur că aceste sume nu sînt suficiente. Diferenţa urmează să fie suportată din bugetul local al celor două comune", a mai adăugat vicepreşedintele CJ. Un impediment în actualizarea acestor planuri îl reprezintă faptul că mulţi primari nu au specialişti în domeniu.

Prefectul de Suceava e preocupat de problema morgilor


Prefectul judetului Suceava, Orest Onofrei, a retransmis pe 3 martie o adresa catre primariile de orase si municipiii pe raza carora functioneaza spitale, prin care readuce in atentia sefilor administratiilor locale situatia dezastruoasa, din punct de vedere aL reabilitarii, in care se gasesc cea mai mare parte a morgilor.

Prefectul Orest Onofrei a declarat ca cea mai grava situatie se inregistreaza in orasele in care morga functioneaza in alta cladire decat cea a spitalului, iar in aceste cazuri conditiile nu sunt cu mult mai bune decat cele din lagarele de concentrare din cel de-al doilea razboi mondial. Orest Onofrei considera ca este o dovada de cinism sa „depozitezi” corpul neinsufletit al unei persoane intr-un spatiu in care conditiile sunt inumane si dezonorante pentru cel trecut in nefiinta. De asemenea, in aceste spatii nu sunt asigurate nici conditiile minime obligatorii pentru activitatea de medicina legala.
Prefectul Orest Onofrei a declarat ca nu intelege de ce primarii si consiliile locale nu reusesc sau nu doresc sa aloce resurse pentru reabilitarea acestor spatii, deoarece, in cele mai multe cazuri nu sunt necesare sume mari de bani. Reprezentantul Guvernului in teritoriu considera ca preocuparea alesilor locali ar trebui sa fie indreptata atat catre cei care pot cat si catre cei care nu mai pot sa-i realeaga pentru un nou mandat.
Prefectul judetului Suceava a declarat ca, desi este o obligatie a autoritatilor locale sa faca investitii in aceste spatii in care functioneaza morga, le adreseaza rugamintea acestora sa se implice in rezolvarea acestei probleme, inclusiv ca o dovada de compasiune si pretuire pentru cei trecuti in nefiinta, in spiritul traditie crestine.

Cristian Adomnitei ar putea candida la primaria Iasului


Presedintele Partidului National Liberal, Calin Popescu-Tariceanu, i-a propus ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, sa candideze la Primaria municipiului Iasi cu ocazia apropiatelor alegeri locale, au declarat pentru Agentia Rompres surse liberale.

Aceeasi propunere i-a fost adresata anterior de premier ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, care pare rezervat in ce priveste aceasta posibilitate. Deputatul PNL Relu Fenechiu, un alt nume vehiculat pentru a candida la Iasi, dar care ar putea candida doar la presedintia Consiliului Judetean, a declarat ca Adomnitei este unul dintre posibilii candidatii, dar candidatul se va stabili in urma sondajului de popularitate comandat de PNL si ale carui date nu sunt inca finalizate.
Presedintele PNL Calin Popescu-Tariceanu a insistat in reuniunile de conducere ale partidului ca in capitalele de judete sa fie propusi pentru functia de primar liberalii cu cea mai mare notorietate, chiar daca ei sunt ministri.

Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava va conferi academicianului basarabean Mihai Cimpoi titlul de "Doctor Honoris Causa"



Universitatea Stefan cel Mare Suceava îl va avea oaspete, în ziua de 7 martie, pe academicianul Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, transmite corespondentul AMOS News.

Redactor, între 1966-1974, la revista Nistru şi la câteva edituri din Basarabia, apoi secretar literar la Teatrul Naţional si Teatrul Poetic Alexei Mateevici, coordonator al Direcţiei de Literatură Română din Moldova, iar din 1991, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Mihai Cimpoi reprezintă o emblemă a spiritualităţii româneşti.

Recunoscut eminescolog şi lingvist, academicianul basarabean este una dintre personalităţile care au luptat pentru promovarea limbii române, care au reusit să păstreze valorile româneşti şi au contribuit la integrarea acestora în spaţiul european.
La eveniment vor fi prezenti studenţi, cadre universitare şi invitaţi din sfera culturii, discuţiile având ca temă Dialogul European al Valorilor.

Pentru întreaga sa activitate ştiinţifică şi în mod special, lingvistică, de păstrare şi promovare a valorilor românesti, Universitatea Stefan cel Mare îi va acorda academicianului Mihai Cimpoi titlul de "Doctor Honoris Causa".

Primul manifest ştiinţific împotriva conceptului de limbă moldovenească



În data de 5 martie 2008, Ministerul Culturii a declarat oficial, in Romania, anul 2008 drept anul european al dialectului multicultural, transmite corespondentul AMOS News.

Si pentru ca tot in 2008 este declarat oficial conceptul de limbă moldovenească, intregul colectiv de filologi si lingvisti de la Universitatea Stefan cel Mare au gasit un mod diplomatic de a se opune acestui concept.

Sub indrumarea prof. univ.dr.Sanda Maria Ardeleanu, a aparut Primul Manifest Stiintific, ce cuprinde concluziile stiintifice ale
Colocviilor internationale de stiinte ale limbajului "Eugen Coşeriu", organizate la Suceava, intre anii 2003 si 2007, de Universităţile din Cernăuţi, Chişinău şi Suceava.

Concluziile lingvistilor din Romania, Ucraina si Republica Moldova combat conceptul de limba moldoveneasca. Primul Manifest Stiintific va fi trimis Parlamentului si Presedintiei Romaniei, tuturor ministerelor din Romania, Parlamentului European si tuturor institutiilor administrative, culturale şi educaţionale europene.

Suceava nu-si face probleme cu restructurarea!

Conform preşedintelui Mircea Sandu, Federaţia Română de Fotbal va restructura eşaloanele inferioare începând cu sezonul 2011-2012, liga secundă urmând să aibă o singură serie formată din 18-20 de echipe, în timp ce eşalonul trei va conţine maxim 80 de formaţii, împărţite în patru serii. Deşi această propunere implică retrogradarea unui număr mare de echipe şi reducerea fotbalului profesionist din România la aproximativ 120 de cluburi, oficialii Cetăţii Suceava nu-şi fac griji în privinţa viitorului. La prima vedere, iniţiativa federaţiei pare benefică, deoarece o eventuală restrângere a numărului de echipe implică o cumulare a valorilor şi implicit un progres la nivelul calităţii jocurilor. Fotbalul sucevean nu ar trebui să-si facă probleme în acest sens. Deşi jucăm la nivelul Ligii a III-a, suntem cu un pas înaintea partenerilor de competiţie”, a declarat antrenorul Marian Pană. Marian PanaTehnicianul Cetăţii a precizat şi obiectivul grupării sucevene pentru următoarea ediţie de campionat. „Echipa trebuie să revină din vară în liga secundă, şi în mod normal nu am avea probleme în a ne menţine acolo. Mai mult, în viitorul sezon, ne-am propus o clasare între primele şase locuri, dar acest obiectiv trebuie abordat din timp”, a încheiat oficialul grupării de pe Areni.

“Cupa provinciei”


suceava-rapid_mod.jpgIn ultima perioada, echipele din afara capitalei au demonstrat ca se pot lupta cu sanse reale pentru castigarea acestui trofeu. Cetatea Suceava a reusit in sezonul 2005-2006 accederea pana in optimile Cupei Romaniei, de unde a fost eliminata de Rapid Bucuresti. Si actualul antrenor al echipei locale de fotbal, Marian Pana a reusit sa ajunga pana in aceasta faza a competitiei cu fosta sa echipa, CS Otopeni, iar in viitor isi doreste sa duca si Suceava cat mai departe in Cupa Romaniei. ” In ultima perioada nu mai exista o diferenta foarte mare intre bugetele echipelor bucurestene si cele ale echipelor din provincie. Prin urmare, castigarea Cupei Romaniei de o alta echipa decat Steaua, Dinamo sau Rapid nu ar trebui sa mire pe nimeni. Totodata, marturisesc ca nu sunt de acord deloc cu antrenorii care spun ca nu ii intereseaza Cupa Romaniei, sau pe cei care folosesc in aceasta competitie, echipa a II-a. Imi pare rau ca nu am putut trece in acest sezon cu Cetatea de cei din Iasi, insa va asigur ca ma intereseaza foarte mult aceasta competitie si in viitor imi doresc sa ajungem cat mai departe in Cupa Romaniei” , a declarat tehnicianul Cetatii Suceava, Marian Pana.

Patinoar acoperit la Suceava ?!


kurko__3_martie-mod.jpgCSM Suceava a castigat editia inaugurala a Memorialului “Stefan Tomovici” la hochei. Tinerii hocheisti suceveni au fost urmati pe podium de CSM Brasov si Olimpia Bucuresti, cea de-a patra echipa invitata, Chimistul Bucuresi fiind absenta de la eveniment. La finalul festivitatii de premiere, presedintele Federatiei Romane de Hochei, Janos Kurko, i-a asigurat pe cei prezenti ca va face tot posibilul pentru ca Suceava sa aiba in cel mai scurt timp, un patinoar acoperit. “Copiii din Bucovina nu sunt mai putin talentati decat cei din Canada sau din Miercurea Ciuc. Diferenta este ca cei de aici au la dispozitie doar 3 luni pe an pentru antrenament, in timp ce altii pot juca si 9 sau chiar 10 luni pe an. Din acest motiv mi-am propus modernizarea mai multor patinoare din tara, inclusiv cel de aici. Am aflat ca instalatia pentru gheata a fost schimbata, asa ca nu imi mai ramane decat sa rezolv problema acoperisului.” a declarat seful hochei-ului romanesc, Janos Kurko.

Violatorul unei minore în vârstă de 14 ani, dat în urmărire generală

Căutat în toată ţara


Un individ din comuna Vadu Moldovei, condamnat la o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare pentru un viol comis asupra unei minore în vârstă de 14 ani, este căutat de poliţiştii din toată ţara pentru a fi aruncat în spatele gratiilor.

Petrică Botea, în vârstă de 36 de ani, a fost dat în urmărire generală, poliţiştii încercând să-i dea de urme într-un timp cât mai scurt.

Fapta pentru care Botea a fost găsit vinovat de judecători s-a petrecut pe data de 16 septembrie 2006. În acea zi, susţin anchetatorii, Botea a violat o minoră din oraşul Gura Humorului, în pădurea de la Ariniş. Botea şi-a luat victima la bătaie şi a obligat-o să întreţină cu el raporturi sexuale orale şi normale. După ce şi-a satisfăcut poftele sexuale, violatorul şi-a chemat un amic, şofer de taxi, rugându-l pe acesta din urmă să o ducă pe minoră acasă cu maşina.

Petrică Botea este cunoscut cu un comportament antisocial, fiind condamnat de mai multe ori la pedepse privative de libertate ca urmare a săvârşirii mai multor infracţiuni, parte dintre acestea săvârşite pe când era minor.

Orice persoană care deţine informaţii sau date care pot duce la prinderea acestui individ este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze Serviciul unic de preluare a apelurilor de urgenţă - 112.

Elevi agresaţi de soţia unui poliţist



Doi elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 din Rădăuţi au fost agresaţi verbal şi fizic de soţia unui poliţist din localitate, Viorica Tătaru.

Incidentul s-a petrecut pe 29 februarie, când Viorica Tătaru, însoţită de una dintre fiicele sale, i-a aşteptat pe David Denis Leviţchi şi pe colegul său Daniel Mirăuţă să iasă de la ore pentru a le cere socoteală de ce nu o tratează corespunzător pe fata sa cea mai mică, Rebeca Tătaru, colegă de clasă cu cei doi.

Agresaţi în plină stradă

Supărată pe băieţi, Viorica Tătaru i-a aşteptat pe cei doi să iasă din şcoală, şi apoi, în plină stradă, a început să le vorbească urât, să ţipe la ei, şi mai mult, să-i lovească cu pumnii şi picioarele.

Unul dintre elevi, Daniel Mirăuţă, s-a ales cu lovituri destul de serioase, şi a fost nevoit să se prezinte la un medic.

Potrivit lui Ilarion Leviţchi, tatăl unuia dintre elevii agresaţi, „pretextul acestui incident a fost faptul că fiica ei ar fi fost jignită de cei doi colegi, iar dirigintele nu ar fi luat măsuri disciplinare. Nu se pot lua măsuri disciplinare pentru fapte ce nu există. Totuşi, cele două au considerat că au dreptul de a-şi face dreptate singure, fiind soţie, respectiv fiică de poliţist”.

Emil Mirăuţă, tatăl celuilalt copil agresat, a spus că „băiatul a luat bătaie fără motiv, are faţa şi spatele plin de vânătăi şi-l doare splina”.

Cei doi părinţi sunt hotărâţi să nu renunţe şi pentru a-şi face dreptate au spus că vor face plângere penală împotriva Vioricăi Tătaru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Dirigintele elevilor susţine că băieţii au luat bătaie pentru motive închipuite

Incidentul petrecut pe 29 februarie a fost confirmat şi de Ovidiu Larionescu, dirigintele celor doi elevi.

„Cu puţin timp înainte ca cei doi elevi să fie agresaţi, doamna Tătaru a avut o discuţie cu mine, i-am explicat că elevii nu se comportă nepotrivit cu fiica dumneaei, şi nu m-am aşteptat ca lucrurile să evolueze aşa”.

Dirigintele Larionescu a mai precizat că „doamna Tătaru s-a răzbunat pe copii pentru nişte probleme închipuite de Rebeca Tătaru, care amplifica acasă orice incident minor sau orice discuţie pe care o avea la şcoală cu vreunul dintre colegi”.

Ovidiu Larionescu a mai precizat că a mai avut probleme legate de un vocabular agresiv şi cu poliţistul Constantin Tătaru. Prezent la una dintre şedinţele cu părinţii din acest semestru, tatăl lui Rebeca Tătaru a avut un comportament neadecvat faţă de una dintre mamele prezente la şedinţă. „A început să ţipe la ea, să o jignească, iar în momentul în care am intervenit a fost foarte deranjat”, a declarat profesorul Larionescu.

Poliţistul ne-a închis telefonul în nas

Am încercat să aflăm telefonic şi părerea lui Constantin Tătaru în legătură cu acest incident, însă nu am avut succes. Imediat după ce a auzit despre ce este vorba, Constantin Tătaru nu a oferit nici o explicaţie şi a preferat să închidă telefonul.