vineri, 13 februarie 2009

Medicina luptă pentru supravieţuire

Un buget împuţinat de criza economică şi interese politice şi o lege care apără incompetenţă. De asta are parte la început de an bugetar sistemul sanitar românesc. Chiar dacă valoarea punctului nu mai poate creşte iar medicina primară va avea mai mult ca sigur de pierdut, singura speranţă mai stă în legea malpraxisului care trebuie cât mai repede modificată.

Anul 2009 se anunţă unul sărac pentru sănătate. Conform noului buget, sistemului sanitar românesc îi revin doar 3 la sută din produsul intern brut. Deşi asiguraţii aduc peste 14 mii de milioane de lei la fondul de contribuţiie această sumă nu se regăseşte integral in sistem. Peste 100 de milioane de euro sunt redistribuite spre alte domenii. O acţiune care duce practic la prăbuşirea sistemului.

La ora actuală procedura de acuzare a medicului considerat vinonat de eroare medicală este foarte anevoioasă. Durează până la 3 ani iar de cele mai multe ori medici scapă basma curată.

În 2008, în judeţul Timiş, la Colegiul Medicilor au fost deschise 50 de anchete care vizau medici culpabili de malpraxis. Până la ora actuală 46 au fost soluţionate iar în toate cazurile cadrele medicale au fost găsite nevinovate.

analogtv.ro

0 comentarii: