duminică, 12 august 2007

Fotbal. Liga a IV-a - Începe “regalul” fotbalistic judeţean

Fotbal. Liga a IV-a - Începe “regalul” fotbalistic judeţean

Sport


Sâmbătă, 12 august, de la ora 11- juniorii respectiv 13 – seniorii, se vor disputa meciurile primei etape din cadrul campionatului Ligii a IV-a.
După părerea noastră, campionatul judeţean şi-a atins scopul în ceea ce priveşte organizarea , în ultimii doi ani, mai ales din punct de vedere al performanţei, echipele câştigătoare din 2006 şi 2007 reuşind să promoveze în Liga a III-a, după meciuri de baraj în care valoarea lor şi-a spus cuvântul.
După o perioadă intensă de transferuri în care unele echipe au pierdut jucători altele s-au întărit mâine se dă startul unui nou sezon fotbalistic la nivel judeţean.
Vom încerca să spunem câte ceva despre fiecare echipă, după programul primei etape:
Florconstruct Pătrăuţi – Bucovina Bădeuţi


Pătrăuţi-ul, o echipă care a promovat „pe cinstite” în Liga a IV-a în urma unui play-off pe care l-a câştigat fără probleme. În această vară formaţia a avut ceva probleme financiare dar în ajutorul ei au sărit cei de la Florconstruct, prin directorul general Vasile Florea care „ a luat sub aripa lui” echipa. Meciurile de pe teren propriu se vor disputa la Pătrăuţi unde terenul a fost cosmetizat, baza sportivă fiind conformă cu cerinţele regulamentului. Pătrăuţenii au adus la conducerea echipei un antrenor foarte experimentat, Radu Caşuba, care a avut rezultate bune la echipele pe care le-a pregătit până în prezent.
La Florconstruct au venit: Bogdan Florea, C-tin Cârlan, Iulian Niga, Nicolae Niga, Stelian Ciubotaru, Răzvan Tănăsuc, Marius Leonte, Bogdan Târnovan – de la Foresta Moldoviţa, jucători, care alături de localnicii Emil şi Eugen Romaş, Doncean, Burduja sau Paul Cârcu dau echipei primarului Dragoş Jureschi încrederea că echipa lui se număra şi în sezonul viitor printre protagonistele Ligii a IV-a.
Bucovina Bădeuţi rămâne echipa care nu a creat niciodată „probleme” în campionatul judeţean. Întotdeauna jucătorii au urmat exemplul managerului general, Vichente Popescu, care a fost un model de comportare faţă de echipele adverse şi faţă de arbitri. În această ediţie de campionat „copiii” lui Vichente speră să nu mai aibă probleme cu zona din subsolul clasamentului. În noul campionat bădeuţenii se vor baza pe jucătorii: C-tin Siminiceanu, Huncheag, Huţanu, V. David, Dumitriu sau Gh. Tătar cărora li se vor adăuga cei care au revenit la echipă: Ciprian Anton, Fl. Siminiceanu, Marius Gavriliuc, Andrei Rotaru sau Nicolae Cotoară.
În cel de-al doilea meci al etapei:

Bradul Putna – CS Gura Humorului

Meciul, după părerea nostră, ar putea fi considerat derbiul rundei inaugurale şi asta deoarece la echipa din Putna, care avea oricum un lot valoros de jucători a „poposit” antrenorul Victor Găluşcă cu câţiva juniori de valoare de la Cetatea Suceava: Sorin Luca, Andrei Romega, Ciprian Ţurcanu şi Lucian Dobrea la care se adaugă: Dimitri Bâru şi Dorel Gheţău reveniţi la echipă, după o pauză fortuită.
Echipa din Putna are sprijinul total al primăriei din localitate din toate punctele de vedere. Baza sportivă din Putna va avea în acest campionat o nouă faţă.
Humorenii, deşi au pierdut în această vară câteva piese de bază: Ilie Cornel, Ionuţ Beleca sau Florin Plecanciuc rămân o echipă puternică, sprijinită de un primar, Marius Ursaciuc, mare iubitor de fotbal. Conducerea tehnică va fi asigurată de Robert Moloce şi Teo Murariu iar Gigi Lazăr va fi la „pupitrul” juniorilor. CS Gura Humorului se va bate cu siguranţă şi în acest an pentru promovare. La echipă au venit: Florin Piticariu, Ciprian Ioniţă, D-tru Negrea, Radu Anghel, Cornel Căinari, Mihai Obreja veniţi de la FC Pojorâta, Cetatea Suceava, Victoria Păltinoasa sau Inter Capu Câmpului.

Va fi un meci echilibrat pentru că ambele echipe vor să înceapă campionatul cu dreptul.

Bucovina Rădăuţi – Foresta Moldoviţa

În meciul al treilea al etapei, la Rădăuţi, se vor afla faţă în faţă, două echipe cu tradiţie în fotbalul judeţean, formaţii care în urmă cu doar trei ani erau în Liga a III-a.

Rădăuţenii, la cârma ci Ionel Lavric şi Mircea Ungureanu au pierdut în acest an câţiva jucători de mare perspectivă, Zaharia , Halip sau Zaremba. Dar, cu Viorel Stoica sau Olivian Gherasim, „şlefuitori de talente” la Rădăuţi se vor creşte în continuare jucători pentru eşaloanele superioare iar primii care ar putea face acest pas ar fi: Simion Zaharia (1992), Gh. Sabie (1993) – care cochetează la ora actuală cu loturile naţionale de juniori.

Rădăuţenii n-au făcut achiziţii spectaculoase şi se bazează în noul sezon tot pe Luca, Ilişoi, Paşa, Lavric, O. Cojocari.

În schimb, Foresta Moldoviţa a schimbat „aerul de munte” cu cel de şes, la echipă venind un grup masiv de jucători de la Fălticeni: Vizitiu, Grămuş, Rădăşanu, Capră, Ailincăi, Andronic, Niţu, Zancu, Păduraru, Vărvăroi şi Gherman.

Rămâne de văzut de partea cui va fi victoria!

CSM Dorna Vatra Dornei – CS Juventus II Fălticeni
Meciul patru este un alt cap de afiş al primei etape. De o parte, formaţia gazdă cu Mihăiţă Szekely şi Iliuţă Groza la timonă, revenită în campionatul judeţean după un an de pauză, va întâlni una dintre cele mai imprevizibile formaţii ale campionatului. Juventus II Fălticeni poate beneficia de un lot de jucători accesibili atât în Liga a III-a cât şi în Liga a IV-a.
Va fi un meci tare. O problemă pentru fălticeneni o va constitui deplasarea ei fiind nevoiţi să ajungă la Dorna prin Ostra sau prin Broşeni, din cauza podului dărâmat de la Vama.
A
vântul Todireşti – CSO Viitorul Liteni este un meci al orgoliilor, ambele echipe aflându-se în ediţia trecută de campionat în „zona minată” a clasamentului. Nu ştim în ce sens se va schimba situaţia în acest sezon deoarece ambele echipe se vor baza pe loturile de jucători din campionatul precedent.
La Todireşti vor fi printre titulari: Bordeianu, N. Grosu, Tabarcea, Rotaru, Tcaciuc, Ţăranu sau nou venitul Liviu Ştefancu.
Litenii cu Zaharia, Holca, Zaluschi, Roată şi Tomiţă Onisii.
Ambele echipe se bazează pe sprijinul prămăriilor locale neavând probleme cu starea bazelor sportive.

Zimbrul Siret – Minerul Iacobeni-Ciocăneşti este întâlnirea care se află „în ceaţă” la ora actuală. Cei de la Siret nu au ajuns la sediul AJF nici până vineri, 10 august , la ora 13, data limită pentru intrarea în legalitate impusă echipelor din Liga a IV-a. Sperăm că secretarul AJF să rămână pe poziţie şi după ora limită. Siretul cu Alexandrescu, Bordeianu, Maftei, Zub, Pârlog sau Ciustea vrea să fie printre fruntaşele eşalonului la fel ca în urmă cu câţiva ani când „coarnele Zimbrului erau mai tinere”.

Minerul a trecut prin mari emoţii în această vară pentru că mulţi jucători, mai ales cei de la Vatra Dornei au ales să se întoarcă la echipa mamă. A urmat o „îmbinare fericită” cu o parte din lotul echipei din Ciocăneşti (retrasă din campionat) şi astfel Marcel Ivan va putea să-şi continue evoluţia în Liga a IV-a, beneficiind de o echipă foarte tânără.

Flacăra Roşie Udeşti – Rapid CFR Suceava este partida cu cele mai mari ambiţii. Deşi în vară între cele două echipe a existat un schimb de jucători, Mihai Brezan este hotărât să nu mai treacă prin emoţiile retrogradării cu care s-a confruntat în campionatul trecut şi vrea să înceapă noul sezon în forţă.

Rapid CFR rămâne echipa care a fost la un pas de câştigarea titlului de campioană a judeţului în această vară şi ar fi putut juca acum în Liga a III-a. N-a fost să fie dar suntem siguri că Bogdan Tudoreanu , Costi Bujorean, Gabi Clim sau Marius Ciobanu n-au renunţat la ambiţia de a fi undeva în fruntea clasamentului în vara lui 2008 iar primul pas trebuie făcut în meciul de la Udeşti, care se anunţă unul „cu scântei”.
Cetate II Suceava – Unirea Boroaia, meciul în care se întâlnesc echipele care au tras numerele 8 şi 9 la întâlnirea cu delegaţii şi vor disputa probabil unul dintre cele mai frumoase meciuri ale primei etape. Se întâlnesc două echipe care şi-au văzut de fotbal în campionatul 2006-2007, formaţii care au ocolit cartonaşele galbene şi roşii. Două formaţii care au promovat numeroşi jucători tineri până acum.
Gazdele se vor baza pe: Munteanu, O. Ciobanu, Cerlincă, Răzlog, Scutelnicu, Martinescu, Crişu sau Turliuc, lângă care se vor afla tot ce are mai bun, în materie de tineret, Cetatea Suceava.
Unirea Boroaia, cu Mihai Arsintoaia la cârma, se va baza în actualul campionat pe un lot de jucători îmbunătăţit cu nou veniţii: I. Dârjoancă, C. Vasiliu sau I. Niţă de la Juventus Fălticeni.
Mult succes tuturor participantelor. Sperăm ca noul sezon să se desfăşoare cu un fair-play desăvârşit fără incidente şi scandaluri care nu au nicio legătură cu sportul în general şi fotbalul în special. Fie ca cei mai buni să câştige!

0 comentarii: