miercuri, 29 august 2007

"Legenda viselor" în culoare



Vitalitate, lumină, căldură, speranţă, balerini meditativi sau clauni neobosiţi în condiţia lor de farsori, toate acestea au înfrumuseţat ziua trecătorului grăbit, oprit în ieri pentru cîteva minute la Galeria de Artă din Rădăuţi, care a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură a Mariei Antoniac.

"Legenda viselor" în culoare
Pictoriţa este originară din Rădăuţi, s-a născut la 3 septembrie 1967, şi a absolvit Liceul "Eudoxiu Hurmuzachi", după care a făcut studii de pictură şi grafică la Bucureşti. Vorbind despre lucrările artistei, pictorul Traian Postolachi, directorul Muzeului Etnografic din Rădăuţi, a precizat că sînt expresia "unei fiice rătăcitoare avînd în vedere că orice act de creaţie presupune o risipire şi o întoarcere". Traian Postolachi a mai menţionat că expoziţia se împarte în trei cicluri: unul dedicat visului, unul de inspiraţie lirică şi unul legat de existenţa noastră. "Autoarea are un simţ înnăscut al culorilor, care se dovedeşte prin cromatică, ea stăpînind şi o cultură clasică", a mai adăugat dl Postolachi. "Abia acum realizez că Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte nu e un basm. Sînt ca cel care se întoarce după sute de ani şi nu mai găseşte nimic. Prin lucrările acestea încerc să reinventez ceea ce am lăsat", a mărturisit Maria Antoniac.

0 comentarii: