miercuri, 22 august 2007

Învăţămîntul profesional şi tehnic, în criză

Învăţămîntul profesional şi tehnic, în criză



Ieri, la sediul Inspectoratului Judeţean Şcolar a fost dezbătut Planul local de acţiune pentru dezvoltarea învăţămîntului profesional şi tehnic din judeţ. Potrivit subprefectului Ştefan Alexandru Băişanu, preşedintele Comitetului local de dezvoltare a parteneriatului social, discuţiile s-au axat pe profilul sucevean profesional şi pe necesarul de cadre specializate, în funcţie de specificul fiecărei zone a judeţului. "Nu vom investi sub nici o formă în şcoli de balet, dacă nu vom avea oameni care să lucreze în industria alimentară, industria lemnului sau în construcţii", a spus subprefectul, adăugînd că în Suceava, există o mare lipsă de specialişti, pentru că majoritate a muncitorilor au plecat în afară. Planul porneşte de la analiza unei documentaţii destul de consistente, care cuprinde situaţia demografică a judeţului, populaţia totală pe medii de beneficiari, contribuţia judeţului la valoarea adăugată, starea IMM-urilor, investiţiile interne şi străine, piaţa muncii, rata şomajului, fluctuaţiile şcolare de-a lungul anului şi necesarul pe perioada următoare din punct de vedere al învăţămîntului tehnic.

0 comentarii: