luni, 3 septembrie 2007

Sucevenii au donat jucării pentru copiii din cartierul "Habitat"



Ieri, zeci de copii din municipiu reşedinţă de judeţ s-au adunat pe esplanada Casei de Cultură pentru a dona o jucărie sau pentru a lăsa un mesaj pe căsuţa din pal, care va fi amplasată în spaţiul de joacă a copiilor din cartierul "Habitat", aflat în construcţie la Rădăuţi.

Sucevenii au donat jucării pentru copiii din cartierul "Habitat"
La eveniment a participat şi primarul municipiului Rădăuţi, dl Mihai Frunză, reprezentanţi ai organizaţiei "Habitat", consilierii locali Mihai Aurel Steiciuc, Nicolae Barbă, Aurel Vasiliu şi Virginel Iordache, precum şi numeroşi trecători. Toţii cei prezenţi s-au "îngrămădit" să lase pe căsuţa în miniatură un mesaj care să ajungă la sufletul rădăuţenilor. Amintim că, începînd de astăzi, 600 de voluntari din ţară, dar şi din străinătate, vor construi la Rădăuţi 27 de locuinţe, în doar cinci zile, pentru familiile cu situaţii materiale modeste. Casele nu vor fi oferite cu titlu gratuit, beneficiarii urmînd să achite 16.000 de euro într-o perioadă de 20 de ani. Proiectul, care se numeşte "Euro Habitat", este rezultatul unei colaborări între Primăria Rădăuţi şi Organizaţia non-guvernamentală "Habitat".

0 comentarii: