marți, 2 octombrie 2007

S-a deschis anul universitar 2007-2008


Actualitate


Un nou an scolar universitarPreşedintele Traian Băsescu a deschis anul universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în timp ce premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, au preferat universităţile tehnice, din Bucureşti şi respectiv Iaşi. Preşedintele Traian Băsescu a criticat, luni, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi sistemul de învăţământ superior din România, despre care a spus că în mare parte este corupt. „Din nefericire, şcoala românească suferă din pricina lipsei de verticalitate, solidaritate şi corectitudine. Plagiatul practicat de profesori şi de studenţi, cumpărarea diplomelor de licenţă, mita pentru promovarea examenelor sunt practici care caracterizează, din nefericire, o parte din învăţământul universitar românesc”, a spus Băsescu.

El le-a cerut universităţilor să se transforme într-un vector de promovare a valorilor sociale şi le-a cerut profesorilor să pregătească studenţii astfel încât după finalizarea studiilor să nu fie nevoiţi să plece la muncă în străinătate. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a participat la deschiderea anului universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti unde i-a asigurat pe studenţi că începând cu 2005, Guvernul a alocat din ce în ce mai mulţi bani educaţiei. Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a deschis anul universitar la Iaşi, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” şi a vizitat campusul universitar „Tudor Vladimirescu”.

0 comentarii: