marți, 2 octombrie 2007

Sucevenii au pierdut fără drept de apel la Constanţa

În a doua etapă a Diviziei Naţionale, echipa locală de rugby, CSM Bucovina Suceava a înregistrat prima înfrângere din acest campionat, pe terenul Farului din Constanţa, scor final 54 – 10. Elevii lui Constantin Vlad au primit eseu chiar în primul minut, după un placaj ratat în apărare. Lipsa concentrării, greşelile tehnice şi placajele ratate, dar şi jocul foarte bun al constănţenilor au făcut ca la pauză, gazdele să aibă 33 de puncte marcate, faţă de nici unul de parte sucevenilor, care au jucat şi în inferioritate după eliminările temporare ale lui Bursuc şi Pascari. În partea a doua, jocul s-a mai echilibrat puţin, CSM Bucovina reuşind să înscrie un eseu prin Nichiforiuc, transformat de Conache, care şi-a mai trecut în cont şi o lovitură de pedeapsă. „Lipsa pregătirii fizice s-a văzut foarte bine în acest meci. Am primit foarte multe eseuri pe greşelile din apărare, acolo unde am ratat placaje în situaţii limită. Din păcate, lipsa cantonamentului îşi spune cuvântul acum, dar sper ca pe parcurs să recuperăm carenţele din pregătirea fizică”, a declarat după meci, antrenorul sucevean, Constantin Vlad. În această deplasare din lotul formaţiei CSM Bucovina au lipsit trei jucători, Lupei, Flutur şi Ignea, toţi cu probleme medicale sau accidentări. Sâmbătă, echipa locală nu va juca şi asta deoarece partide de pe teren propriu cu Steaua Bucureşti a fost amânată pentru data de 17 octombrie.

0 comentarii: