marți, 30 octombrie 2007

Sucevenii sunt atraşi de comorile dacice

Sucevenii sunt atraşi de comorile dacice


Expoziţia „Comori dacice” – care prezintă celebrele brăţări ale regilor daci la Muzeul de Istorie Suceava - merge destul de bine, potrivit directorului Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu. „Se bucură de aprecierea tuturor vârstelor, maximul de vizitare fiind de peste 250 de persoane pe zi. Ca împărţire pe vârste, marea parte a vizitatorilor individuali au între 25-50 ani”, spune directorul Ursu. De la el am mai aflat că toţi vizitatorii cu care s-a discutat s-au declarat mulţumiţi şi au încurajat instituţia culturala suceveană să mai aducă la Suceava piese celebre sau de excepţie. Pînă ieri, vizitatorii au fost din judeţele Suceava, Botoşani şi, în număr redus, din Regiunea Cernăuţi - au fost peste 40 de cernăuţeni veniţi special – precizează domnul Ursu. „Evident, sunt prezente numeroase grupuri de la şcolile sucevene şi din Botoşani. Luni au fost la expoziţie copii cu dizabilităţi şi din centrele de plasament, care beneficiază de gratuitate. Chiar dacă nu în număr mare, sunt vizitatori care vin după orele 18:00, fapt care ne obligă la respectarea programului anunţat iniţial, adică pînă la orele 22:00”, a mai povestit el. Date fiind toate acestea, directorul CMB se declară mulţumit de impactul expoziţiei, cu precizarea că va fi refăcut afişajul stradal şi din şcoli, tocmai pentru o mai bună mediatizare. Cele nouă brăţări din aur masiv, recuperate de autorităţile române Franţa, Gemania şi din SUA, sunt expuse în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie, sub pază militarizată. Tariful de intrare este de 4 lei, iar brăţările vor rămâne la Suceava până pe data de 4 noiembrie.

0 comentarii: