miercuri, 3 octombrie 2007

Tranzactie pe piata energieiUn offshore cipriot, asociatul fiului lui Pinalti in Green Energy

Green Energy, una dintre companiile importante de pe piata intermediarilor de energie, si-a schimbat recent structura asociatilor, prin vanzarea unei parti de 40 la suta catre un offshore cipriot, pentru o suma neprecizata de reprezentanii companiei.

In urma tranzactiei, care a avut loc in aceasta vara, trei dintre asociati si-au vandut cotele de 20 la suta: Andrei Ursarescu (fiul deputatului Dorin Ursarescu), Lucian Badescu (fiul unui general SRI in rezerva) si Alexandru Dragoiu (partener al omului de afaceri Silviu Prigoana).

Principalul asociat, Gabriel Stefan, fiul primarului de Piatra-Neamt Gheorghe Stefan, si-a majorat participatia de la 40 la 50 la suta, iar offshore-ul Scucci Limited din Limassol e inregistrat cu 40 la suta. Restul de 10 la suta sunt detinute de Eduard Ciucu, a carui firma, Medieval Grup, asigura administrarea Green Energy.

Ciucu a declarat pentru HotNews.ro ca Scucci Limited reprezinta “un fond de investitii strain”. “Vanzarea efectiva s-a produs acum doua luni, dar negocierile s-au purtat mai demult”, a spus Ciucu, care nu a dat detalii legate de pretul tranzactiei sau de identitatea cumparatorilor.

El a adaugat ca Green Energy a avut, anul trecut, o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro si un profit de 3 milioane de euro. Conform administratorului, firma nu a mai derulat in ultimul timp afaceri cu statul, chiar “s-ar fi ferit” de acest lucru.

Green Energy s-a aflat printre firmele ale caror achizitii ieftine de la stat de energie destinata revanzarii au declansat anchete ale procurorilor anticoruptie, in scandalul “baietilor destepti”.

0 comentarii: